*Articol adăugat de Centrul European de Jurnalism

Dacă instanța de judecată ordonă divulgarea unei surse anonime de informare, ce ar trebui să facă un jurnalist?

Ar trebui să dezvăluie şi să atragă dispreţul şi condamnarea din partea colegilor din mass-media? Sau ar trebui să sfideze hotărârea instanţei și să protejeze sursa prin toate mijloacele, respectând etica jurnalismului ca valoare sacră?

Aceasta este dilema cu care se confruntă în prezent bine-cunoscuta  jurnalistă lituaniană Laima Lavaste. Cu sabia justiţiei atârnând deasupra capului ei, jurnalista neconformă pentru cotidianul Lietuvos Rytas (Dimineaţa lituaniană), trece printr-o perioadă de incertitudine cauzată de refuzul de a se supune cerinţelor  justiţiei.

Premiata Lavaste a înfuriat judecătorii după ce a scris, anul trecut, o serie de articole pentru Lietuvos Rytas, sub titlul intrigant de primă pagină: „Păcatele judecătorilor sunt atât publice cât şi tăcute”. Citând un judecător important care a vorbit sub protecția anonimatului, Lavaste a scos în evidență o largă răspândire a corupţiei în rândul judecătorilor, cazuri de complicitate cu procurorii şi cu autorităţile, eşecul judecătorilor în ceea ce privește conformarea la codul de etică al judecătorilor, precum şi alte abateri profesionale.

Articolele de fapt susţineau ceea ce lituanienii suspectau de mult timp: mulți judecători ar trebui să ia poziție.

Jurnalista a fost dată în judecată de o instanță inferioară, respectiv Vilnius District Court, care a acuzat-o de calomnie şi defăimare. Instanţa i-a cerut acesteia să dezvăluie numele judecătorului care i-a furnizat informaţii pentru articolele sale.

În apărarea jurnalistului sfidător, Uniunea Jurnaliştilor din Lituania (LUJ) a făcut o declaraţie publică în care denunţă decizia instanţei.

„Conform Legii actuale privind informaţiile publice, jurnaliştii lituanieni trebuie să respecte etica jurnalistică. În plus, LUJ are ca sprijin recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului European a Statele Membre UE, care defineşte protecţia surselor de informaţii, ca o condiţie esenţială a libertăţii mass-media pentru fiecare jurnalist”, citat din declaraţia LUJ.

„Divulgarea de informaţii care identifică o sursă ar trebui să se limiteze la situaţii excepţionale, în cazul în care interesele esenţiale publice sau individuale sunt în joc şi pot fi  stabilite în mod convingător”, spune Dainius Radzevicius, președinte al LUJ.

Ce poate face UE pentru a proteja mai bine confidenţialitatea surselor jurnaliştilor?

LUJ, de asemenea, a remarcat faptul că instituţiile UE au apărat întotdeauna protecţia surselor de informaţii a jurnaliştilor, ca o condiţie de bază atât pentru exercitarea deplină a activității jurnalistice  cât şi pentru dreptul publicului de a fi informat cu privire la lucruri de interes public.

În timpul unei adunări parlamentare a Consiliului Europei în 2010, Morgan Johansson, un membru proeminent al Parlamentului suedez, vorbind despre protecţia surselor jurnaliştilor, a remarcat faptul că într-un număr mare de cazuri, autorităţile publice au obligat, sau a încercat să forţeze,  jurnalişti să dezvăluie sursele lor, în ciuda standardelor clare stabilite de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.

În cadrul unei adunări parlamentare, Johansson a declarat că statele membre ale UE şi Consiliul Europei trebuie să facă mai mult pentru a se asigura că standardele stabilite de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt respectate pe deplin.

„Doar câteva ţări europene au recunoscut oficial necesitatea de a proteja persoanele care au relaţii profesionale cu jurnaliştii. Legislaţia pertinentă ar facilita activitatea organelor de drept şi ar a proteja mai bine confidenţialitatea surselor”, a subliniat el.

O astfel de legislaţie, care ar fi obligatorie pentru toate statele membre UE nu există în Uniunea Europeană încă.

Va prevala bunul simţ?

Preşedintele LUJ, Dainius Radzevicius, vorbind despre cazul Lavaste, întreabă retoric „cum ar arăta Lituania” dacă Laima Lavaste și-ar dezvălui informatorul de dragul sistemului judiciar, şi apreciază:

„Dacă jurnaliştii și-ar trăda sursele, oamenii s-ar simți mult mai nesiguri, întrucât, pentru mulţi dintre ei, jurnaliştii sunt ultimă instanţă, pentru găsirea dreptății şi adevărului. Dacă Lavaste ar fi încălcat principiile eticii jurnalistice, ea ar fi considerată o trădătoare, şi nici o organizaţie mass-media nu ar fi avut încredere în ea”.

El adaugă că dezvăluirea identităţii informatorului ar fi o lovitură pentru întreaga profesie jurnalistică lituaniană.

„Instanţele judecătoreşti lituaniene, evident, nu cunosc legile UE care apără jurnaliştii. Fără îndoială, ei se aşteptau ca jurnalista să cedeze şi să facă public numele informatorului ei. Ea nu a făcut-o. În acest studiu, ea își susține punctul de vedere nu numai pentru sine, ci pentru toţi jurnaliştii lituaniani”, spune Radzevicius.

El subliniază faptul că informarea publicului cu privire la posibilele încălcări în sistemul juridic este un aspect important de apărare a interesului societăţii.

„Cazurile recente ale judecătorilor dubioși care au fost nevoiţi să părăsească sistemul sunt rezultatul parţial al descoperirilor lui Lavaste. Ele confirmă legitimitatea de interes public cu privire la sistemul judiciar şi comportamentul unora dintre funcționarii săi”, spune Radzevicius. Cu toate acestea, Radzevicius subliniază faptul că acest caz Lavaste este cu totul „excepţional”, necomparându-se cu un articol obișnuit care afectează jurnalişti lituanieni.

Singurul caz similar datează din 2003, atunci când jurnalistul lituanian Remigijus Bielinskas a publicat un document de la Departamentul Securităţii de Stat din Lituania, care era considerat confidenţial. El a fost obligat de instanţă să își dezvăluie sursa, dar a refuzat.

„Nu am fost pedepsit pentru asta. Dar am fost obligat să mearg de la un organ de urmărire la altul până când am fost în cele din urmă lăsat în pace”, îşi aminteşte Bielinskas.

Lavaste speră că bunul simţ va prevala şi că oficialii responsabili cu aplicarea legii vor renunța în cele din urmă la acuzațiile împotriva ei. Ea spune că unii procurori au făcut aluzie la o posibilă revizuire a cazului.

*Articol original scris de Lineas Jegelevicius, publicat de Centrul European de Jurnalism pe 12 martie 2012