GDPR este folosit abuziv în România, împotriva reporterilor de investigație și a surselor lor protejate

November 27, 2018 • Headlines, Libertatea presei, Ultimele articole • by

Liviu Dragnea, una dintre persoanele de interes pentru jurnaliștii de investigație, care lucrează pe subiecte legate de corupție. © Partidul Social Democrat/CC BY 2.0

Regulamentul Uniunii Europene pentru Protecția Datelor Personale (GDPR) a avut ca obiectiv să asigure și să protejeze drepturile tuturor cetățenilor UE. Intenția legislatorului nu a fost niciodată să creeze un instrument de abuz împotriva jurnaliștilor.

Totuși, asta este exact ceea ce se întâmplă în România.

Rise Project, o echipă de jurnaliști de investigație care lucrează pe subiecte legate de corupție folosind metoda follow the money (urmărește traseul banilor), a primit o informare oficială, în esență, o amenințare cu o amendă de 20 de milioane de euro, de la autoritatea română pentru protecția datelor personale, dacă nu oprește publicarea unei serii de materiale de investigație, nu oferă autorității toate datele pe care le-au adunat și nu își expune sursele protejate. Scrisoarea de notificare, în varianta în original și tradusă în engleză, a fost publicată pe site-ul Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), partener al Rise Project.

 

O poveste virală

Scrisoarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, din 8 noiembrie, face referire la o postare pe pagina de Facebook a  Rise Project, care fusese scrisă cu cinci zile înainte. În această postare, jurnaliștii de la Rise Project anunță:

Vă informăm că există “Teleorman Leaks”.

O valiză cu informații esențiale din interiorul corporației Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces când au percheziționat fizic și informatic sediul firmei, anul trecut, a fost găsită în zona rurală din Teleorman, de către un localnic, chiar pe proprietatea lui.

 

Postarea se deschide cu o fotografie a lui Liviu Dragnea în Brazilia. Dl Dragnea este președintele Partidului Social Democrat (PSD), partidului de guvernământ din România, și o figură foarte importantă în politica românească, în ultimii ani. Din cauza unui proces penal în care a fost acuzat de încercarea de a influența rezultatele unui referendum, Liviu Dragnea nu a putut deveni premier în ianuarie 2017, când partidul său a ajuns la putere, dar a reușit să impună, până acum, trei persoane diferite în această poziţie. În iunie 2018, Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare, într-un al doilea proces, pentru utilizarea fondurilor publice, destinate programului de protecţie a copiilor din judeţul Teleorman, pentru a finanţa poziţii în propriul partid.

Alte urmăriri penale sunt legate de compania Tel Drum şi de o posibilă utilizare a fondurilor europene, primite de această companie, în avantajul familiei Dragnea. Tel Drum apare în cel puţin două anchete ale Oficiului European Anti-Fraudă pentru deturnarea de fonduri europene.

Până la postarea Rise Project de pe Facebook din data de 3 noiembrie, nu existaseră practic date clare care să facă legătura între Tel Drum şi bunăstarea familiei lui Liviu Dragnea. În această postare, sunt mai multe fotografii private şi videoclipuri care arată stilul de viaţă luxuriant pe care îl duc membrii companiei Tel Drum, un print screen al unui e-mail trimis de fiul lui Dragnea, care îi cerea unui director al Tel Drum să plătească o datorie personală, şi planurile arhitecturale ale casei familiei Dragnea, în Alexandria, municipiul judeţului Teleorman. Postarea este un teaser detaliat pentru o viitoare serie de articole bazate pe fişiere electronice şi documente găsite în valiză.

Un studiu făcut cu ajutorul programului Netvizz, pentru postările Rise Project din ultimii şase ani, arată că postarea despre valiza cu #TeleormanLeaks este cea la care s-a reacţionat cel mai mult pe pagină. Pe locul secund este un video din martie 2018, despre proprietăţile pe care le deţine Liviu Dragnea în Brazilia. El nu a recunoscut niciodată că ar avea aceste proprietăţi în declaraţia sa de avere, obligatorie, ca urmare a faptului că este Preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Analiza Netvizz pe 999 de postări şi reacţiile la aceste postări, de pe pagina de Facebook a Rise Project, între 2012 şi 15 noiembrie 2018.

 

Elementul cheie care a atras publicul a fost valiza de documente, găsită de un localnic și oferită, apoi, jurnaliștilor. Istoria recentă a jurnalismului românesc conține mai multe investigații care au devenit virale, din cauza factorului uman, a elementelor oarecum lumești, care se găsesc în mod obișnuit în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi: un fost ministru al agriculturii a primit mită în cârnați și țuică (și câteva mii de euro), în 2007; un consilier al actualului prim-ministru a primit niște picturi într-un cimitir, noaptea; un fost prim-ministru a fost mituit cu geamuri de tip termopan și a explicat că o moștenire, primită de la o mătușă, l-a îmbogățit.

Detaliile de acest tip fac investigațiile jurnalistice despre corupție mai ușor de amintit: ele devin astfel mai ușor subiecte de discuție. Prezența unor detalii de viață privată, în textele jurnalistice, este absolut normală, deoarece politicienii și oficialii publici cer și primesc mită pentru a trăi la un nivel mult superior celui care ar fi putut fi asigurat din veniturile obținute legal.

Pe 5 noiembrie, când Rise Project a publicat primul articol despre conținutul valizei cu #TeleormanLeaks, accesul pe site a fost foarte dificil și, în anumite momente, chiar imposibil. Dl  Mihai Munteanu, unul dintre jurnaliștii care au semnat articolul, a declarat pentru EJO că site-ul Rise Project nu a putut gestiona traficul foarte mare generat de materialul jurnalistic.

 

Cum afectează GDPR jurnalismul de investigație

Interesul pentru materialele jurnalistice nu a venit numai din partea publicului, ci și din partea autorităților statului.

În notificarea de la autoritatea română pentru protecția datelor personale, care îi amenință pe jurnaliști cu o amendă de până la 20 de milioane de euro, primul paragraf face referire la “Regulamentul (UE) 2016/679 Parlamentului European și al Consiliului, din 27 aprilie 2016, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (Regulamentul general privind protecția datelor)”, cunoscut și drept GDPR.

În mod specific, articolele vizate sunt Art.  14 al GDPR, despre informația care privește anumite persoane, dar este obținută de la terți, Art. 57, despre scopul, și Art. 58, despre jurisdicția autorităților pentru protecția datelor personale. O altă referință legislativă folosită este Legea care stabilește înființarea autorității române de protecție a datelor personale, în 2005, cu scopul apărării ”drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viață intimă, familială și privată, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal și cu libera circulație a acestor date”.

Astfel, autoritatea română pentru protecția datelor personale decide că este în măsură să ceară jurnaliștilor de investigație să prezinte motivele pentru care au publicat datele personale ale unor persoane fizice, pe Facebook (este vorba, de exemplu, de selfy-uri și de fotografii de vacanță), care este sursa acestor date, locul în care aceste date sunt stocate, dacă datele stocate electronic erau parolate, dacă există date suplimentare, dacă altcineva știe de existența acestor date și dacă persoanele, care pot fi identificate cu ajutorul acestor date, au fost informate.

De fapt, o autoritate finanțată de stat le cere jurnaliștilor să explice de ce au făcut o investigație, publicată sub forma unei postări pe Facebook.

În plus, o autoritate finanțată din fonduri publice le cere jurnaliștilor să-și expună sursele protejate, să ofere acces la toate datele pe care le dețin și să oprească publicarea investigației, folosind amenințarea cu o amendă care poate ajunge la 20 de milioane de euro, așa cum indică Art. 83 din DGPR.

Autoritatea română pentru protecția datelor personale nu reprezintă poliția sau orice altă parte a sistemului judiciar, pentru a face investigații penale. Chiar dacă ar face asemenea investigații, în România, insulta și calomnia, la fel ca alte delicte de opinie, nu mai apar în Codul Penal. Persoanele fizice pot cere direct redacțiilor un drept la replică sau la răspuns și îi pot da în judecată pe jurnaliști în procese civile, pentru a-și apăra drepturile considerate încălcate.

Declarația dlui Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, despre utilizarea abuzivă a GDPR împotriva investigațiilor jurnalistice

 

Această interferență a unei autorități naționale pentru protecția datelor personale, în investigația jurnalistică, este, de fapt, abuzivă, conform acelorași reglementări ale Uniunii Europene pentru protecția datelor. Pe 12 noiembrie, în timpul unui briefing de presă al Comisiei Europene,  dl Margaritis Schinas, Deputy Director General of EC Communication, a indicat clar:

”Dreptul la protecția datelor personale nu este unul absolut. Articolul 85 din GDPR enunță clar că protecția datelor trebuie să fie în echilibru cu libertatea de exprimare și de informare [sublinierea EJO]. A folosi GDPR împotriva acestor două drepturi fundamentale ar reprezenta un abuz clar al Regulamentului.

Prin urmare, este de maximă importanță ca autoritățile române să implementeze această obligație în legislația națională, să asigure excepții și derogări în special pentru protejarea surselor jurnalistice în fața autorității naționale pentru protecția datelor, acolo unde este necesar, și pentru respectarea libertății de exprimare și de informare în raport cu presa”.

Nerespectarea legislației europene de către autoritățile române pare să fie premeditată, de vreme ce în iulie 2017 Liviu Dragnea a încercat să oprească o investigație Rise Project folosind referiri la legislația națională și europeană pe subiectul vieții private și al protecției datelor personale.

De fapt, pe 13 noiembrie 2018, Parlamentul European a adoptat o rezoluție care arată că membrii Parlamentului sunt ”foarte îngrijorați” în legătură cu independența justiției și statul de drept în România, ca rezultat al procesului de modificare a legislației, care a început în ianuarie 2017, când partidul condus de Liviu Dragnea a preluat puterea.

 

Politicienii europeni au folosit dreptul de a fi uitat în același scop

În Europa de Vest sau în SUA, jurnalismul de investigație este făcut de redacțiile mari, cu nume construite în mod tradițional și un flux de venit stabil, de la publicitate și de la abonamente. Cu cât mergem mai spre est și vorbim despre sisteme mass-media în tranziție, putem descoperi că munca de investigație este făcută cu precădere de echipe independente de jurnaliști sau chiar de figuri cheie în jurnalism, precum jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia.

Panama Paper și Paradise Papers, precum și Daphne Project, sunt exemple ale unor investigații internaționale desfășurate de formate din jurnaliști din redacții tradiționale, în țările dezvoltate, și echipe independente sau chiar jurnaliști independenți, în țările în curs de dezvoltare sau în democrațiile în tranziție. În timp ce redacțiile tradiționale își folosesc propriul site pentru a atrage cititori, echipele independente folosesc adesea rețelele de socializare online pentru a ajunge la public, și se bazează pe donații pentru a-și continua activitatea.

Jurnaliștii de investigație fac echipă cu colegii lor din alte țări pentru a proteja drepturile jurnaliștilor în Europa și a trage un semnal de alarmă când normele și recomandările UE sunt folosite greșit sau cu intenție, împotriva jurnaliștilor. Un astfel de caz s-a întâmplat în martie 2018, când  OCCRP a publicat un articol ce făcea legătura între cererile de acces la informațiile de interes public, depuse de reporterul de investigații  slovac Jan Kuciak, și posibile scurgeri de informații de la funcționari publici către persoane investigate de jurnaliști, cu asasinarea lui Kuciak și a logodnicei lui. Problema confidențialității cererilor de acces la informațiile de interes public rămâne nerezolvată.

Același lucru s-a petrecut și în 2014 cu dreptul de a fi uitat, inițial utilizat de politicieni și funcționari publici pentru a ascunde rezultate investigațiilor jurnalistice despre delictele lor. Mass-media și ONG-urile au explicat că dreptul de a fi uitat nu ar trebui să interfereze cu dreptul cetățenilor de a fi informați și a lua decizii informate. Drept urmare, Google utilizează acum un algoritm pentru a decide dacă o cerere de ștergere a unei pagini din lista de rezultate conține informații de interes public major, precum un articol despre un politician. În ultimii patru ani,  mai puțin de 45% din toate cererile legate de dreptul de a fi uitat au fost acceptate de Google.

 

O variantă mai scurtă a acestui articol a fost publicată în engleză, aici: How The GDPR Can Be Used To Threaten Investigative Journalists

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Tags: , , , , , ,

Send this to a friend