O comparaţie a scandalului mass-media de Hildebrand şi Wulff

Să începem cu un prognostic fals: precedând  imediat demisia publică a  președintelui Băncii Naţionale a Elveţiei, Philipp Hildebrand, am prezis  unui grup mic de studenți – din perspectiva unui cercetător -, că preşedintele federal german Christian Wulff ar fi primul care ar urma să demisioneze, în prisma recentelor scandaluri. Această eroare de judecată a fost provocată de un studiu recent, în care Hans Mathias Kepplinger, un cercetator de la Universitatea din Mainz, a explicat diferenţele dintre un scandal şi un conflict mass-media. Potrivit lui Kepplinger, scandalurile şi conflictele mass-media sunt similare ca urmare a tendinţei mass-media de a denunţa “ nemulţumirile reale sau percepute.”, În cazul  scandalurilor, după o perioadă scurtă de timp, “un consens general cu privire la cauzele nemulţumirilor şi responsabilităţile iniţiatorilor lor, începe să se formeze’’. În cazul conflictului mass-media, va exista o dispută publică asupra “modului în care cauzele nemulţumirilor şi responsabilităţile celor care sunt acuzaţi de către mass-media ar trebui să fie tratate.”

Comparând cazul Hildebrand, în Elveţia, cu cazul Wulff, în Germania, eşecurile iniţiale ale ambilor preşedinţi pot fi considerate ca fiind mai mult sau mai puţin asemănătoare. Avantajul financiar obţinut din afacerea speculativă a soţiei lui Hildebran a fost ceva mai mare şi tranzacţia internă a fost de asemenea, mai aproape de activitatea de bază a preşedintelui Băncii Centrale decât împrumutul de bani cu dobândă mică de la “prietenii şi familia” lui Wulff.

Cu toate acestea, procedurile prin care mass-media a trecut cu privire la difuzarea  scandalurilor au fost foarte diferite: în Elveţia, conflictul mass-media a fost localizat între populiștii de dreapta Weltwoche şi restul presei, cu câteva publicaţii care furnizau  opinii diferite (Neue Zürcher Zeitung, de exemplu). În revista on-line elveţiană Medienwoch, Karl Lüönd, unul dintre cele mai bine cunoscuți critici mass-media din Elveţia, a scris că reacţia iniţială a mass-media la scandal nu a fost stimulată de “reflexele normale jurnalistice”, ci mai degrabă de utilizarea unui “program comun” împotriva politicianului  populist de drepta Christoph Blocher, ai cărui prietenii politici par să-l deţină şi controleze pe Weltwoche. Într-adevăr, în ceea ce priveşte  cazul Hildebrand, mass-media elveţiană a arătat  o reticență ciudată în a ataca. Astfel de inhibiţii ar fi fost de neconceput în SUA sau Marea Britanie, sau în orice ţară  care operează  cu o cultura jurnalistică Anglo-saxonă, ceea ce contează foarte mult.

Dimpotrivă, în Germania, mass-media a ajuns la un consens. O paletă largă de jurnalişti de stânga, conservatorii FAZ, Bild, Frankfurter Rundschau şi organismele publice de radiodifuziune- au cerut demisia lui Wulff. Cu toate acestea, această înţelegere se poate datora, în parte, greşelilor anterioare comise de Wulff, care a făcut o treabă mediocră în încercarea de a muşamaliza  detaliu după detaliu.

Kepplinger, care a cercetat procesele  de scandal în mass-media de zeci de ani, rezumă  că, un conflict mass-media în primul rând trebuie să fie clarificat prin, “modul în care verdictul ar trebui să arate.” Dimpotrivă, într-un scandal,  „verdictul  este decis după scurt timp. Singura întrebare rămasă este cum şi când va fi executat.“

Astfel, am fost surprins de demisia lui Hildebrand care nu a reuşit să aştepte verdictul final al mass-media elveţiene. Între timp, în Germania scandalul a ajuns la o nouă etapă. Media preia și continuă „războiul”,  pe care Wulff (neluând în calcul complet propria putere) l-a declarat iniţial împotriva publicației Springer şi redactorul-şef  Bild–Zeitung. Mass-media continuă alimentarea freneziei cu cu detalii noi, din ce în ce mai  ridicole,  distribuite zilnic. Campania s-a transformat într-o luptă pentru putere  de prost gust, care ar fi de neconceput în Elveţia.

Cu toate acestea, există un similitudini în privința modului în care mass-media elvețiană și cea germană tratează scandalul, după cum a observat Nick Lüthi în Medienwoche, “propriul comportament al mass-media nu a fost reflectat de către mass-media, până în prezent.” Acest lucru poate fi afirmat, cu mici excepţii, despre mass-media oficială. Cu toate acestea, mass-media  pierde deja controlul asupra discursului jurnalistic, deoarece există o dezbatere aprinsă în curs de desfăşurare în mass-media de limbă germană unde sunt discutate astfel de unghiuri moarte (care de asemenea dau dovada de lipsă de profesionalism jurnalistic).

Chiar dacă cercetătorii ar trebui să fie prudenţi în a face o prognoză, există cel puţin o predicţie care poate fi făcută cu o probabilitate obiectivă: Fie că Wulff rămâne la birou sau demisionează, vor fi pierderi de ambele părţi, deoarece ambele tabere își vor fi pierdut credibilitatea din cauza naturii moralizatoare a mass-media, care tinde să apară numai după ce a vânat prada, şi din cauza iraţionalității  clasei politice din Germania, care este pusă în umbră, de departe, de cea din Elveţia.

Post-scriptum: Kepplinger oferă o explicaţie plauzibilă de ce Wulff a rămas în funcție: El nu poate fi “abandonat sau pus sub acuzare şi, prin urmare, trebuie să nu demisioneze , „ atâta timp cât  poate rezista presiunii morale la care este supus.” Calculele lui  Wulff diferă de normă, “Când el se va retrage, va pierde tot (inclusiv tot sistemul).” Dacă el va lupta să rămână în funcţie, va “avea o perioadă dificilă, dar totodată se va asigura, de asemenea, că va avea timp suficient pentru a-și pune la punct o plecare acceptabilă.”

Iniţial publicată în Werbewoche, Nr. 1/2012.