Investiţie în jurnalism

April 26, 2013 • Arii de acoperire, Economia mass media, Imagine și Relații publice • by

În perioada decembrie 2012 – aprilie 2013, Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa a implementat proiectul „Seminarii de creaţie pentru viitori jurnalişti şi comunicatori”.

Conceput pentru a ușura trecerea elevilor de la liceu către universitate, proiectul s-a bucurat de un succes fără precedent, având peste 300 de participanţi, din majoritatea liceelor constănţene. Cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice le-au predat elemente de bază ale jurnalismului şi comunicării şi le-au prilejuit întâlniri cu studenţii şi masteranzii de la specializarea Jurnalism, precum şi cu profesionişti de marcă ai domeniului, printre care se numără Nicolae Melinescu sau Monica Ghiurco.

Cu materialele de presă realizate în cadrul proiectului, elevii au participat la un concurs de creaţie ai cărui câştigători au fost premiaţi în cadrul festivităţii organizate la Sesiunea de Comunicări Științifice a Studenţilor, Masteranzilor şi Cadrelor Didactice de la Universitatea „Andrei Şaguna”. Elevii premiați pentru cele mai bune materiale de presă realizate de ei, au fost: Velcea Vlăduț-Virgil (Liceul Teoretic “Ovidius”) – Premiul I, Capotă Ioana (Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”) – Premiul II, Crăciun Georgia-Alexandra (Colegiul Național de Arte „Regina Maria”) – Premiul III și Gurgui Adelina Elena (Colegiul Național Pedagogic “Constantin Brătescu”), Bălan Diana Ștefania (Colegiul Comercial “Carol I”) – Mențiuni. Aceștia au primit de la Universitatea „Andrei Șaguna” primii bani pentru drepturi de autor, cărți și reportofoane pentru viitoarea carieră.

Premierea câştigătorilor concursului de creaţie a fost precedată de o dezbatere pe tema „Tinerii, mass media şi politica”, la care au fost invitaţi parlamentari constănţeni, jurnaliști și analiști, care au răspuns întrebărilor pe care elevii de liceu şi studenţii universităţii le-au adresat.

Materialele trimise pentru concurs au fost evaluate de un juriu format din jurnaliști profesioniști, iar calitatea şi numărul lor au demonstrat faptul că vin din urmă generații care vor avea ceva de spus în domeniul jurnalismului.

Proiectul va fi derulat de Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa în fiecare an universitar/şcolar.

Print Friendly, PDF & Email

Tags: , , , , ,

Send this to a friend