Pe 23 mai, la 3 dimineaţa ora României, televiziunile din întreaga lume erau într-un Breaking News sărac în informaţii şi imagini despre atentatul terorist de la concertul din Manchester. În România, singurele televiziuni care au reacţionat până la începerea programului normal de matinal au fost Digi24 şi TVR.

Deşi este una dintre temele care ocupă tot mai mult spaţiu mediatic, abordarea jurnalistică a terorismul reprezintă o zonă neclară nu doar pentru profesioniştii din România, ci şi de peste hotare. Dovada: faptul că UNESCO  a lansat de curând un manual menit să ofere sprijin redacţiilor, copleşite de avalanşa de atentate teroriste care invadează agenda publică şi vieţile noastre.

Manualul online lansat de UNESCO introduce pentru prima dată reguli pentru abordarea jurnalistică a subiectelor care ţin de terorism

Dacă până acum profesioniştii au tratat subiectele legate de terorism într-un mod empiric, profesorul şi jurnalistul belgian Jean-Paul Marthoz propune 110 pagini de teorie care includ, printre altele: tipologia formelor de terorism,  lista organizaţiilor teroriste, reguli de acoperire a subiectelor legate de terorism, precum şi informaţii despre legislaţie şi principiile etice care guvernează domeniul.

Manualul îndeamnă la considerarea aspectului uman în tratarea subiectelor, în special în situaţiile de Breaking News în care deciziile se iau într-un timp foarte scurt, iar informaţiile sunt extrem de puţine. Printre recomandările făcute, se regăsesc unele care ar schimba complet felul în care arată ştirile despre terorism (şi nu numai):

1. Cereţi întotdeauna acordul victimelor pentru a le filma şi intervieva
2. Evaluaţi starea de şoc a persoanei intervievate pentru a vă asigura că este capabilă să ofere informaţii de încredere
3. Nu agravaţi starea de şoc a victimelor printr-o intruziune agresivă (valabil în special pentru operatori şi fotografi) sau prin adresarea unor întrebări stupide de genul “cum vă simţiţi?”
4. Dacă victimele refuză să coopereze, nu le oferiţi bani pentru a îi convinge. Alegeţi să obţineţi în loc informaţii de la organizaţiile umanitare implicate în sistem
5. Gândiţi-vă întotdeauna la impactul pe care ştirea îl va avea asupra familiilor victimelor.

Aceste reguli ar fi necesar de urmat și de către redacțiile noastre, care oferă informații despre românii victime în atentatele teroriste din străinătate. În ultimii ani am avut situații la limită în relatările despre atentatele din Madrid, 2004, Paris, 2015, Nisa, 2016, Londra, 2017. 

Cum interacţionăm cu teroriştii şi organizaţiile teroriste?

Într-o lume în care teroriştii beneficiază de popularizarea intensivă a acţiunilor lor, deschiderea lor către comunicare este tot mai mare. Organizaţiile teroriste dau comunicate de presă prin care revendică atentate, oferă interviuri sub protecţia anonimatului (sau nu) şi distribuie filmuleţe pe care canalele TV să le folosească pe post de ilustraţie pentru materialele lor.

În acest context, autorul manualului propune câteva reguli de bază care să permită controlarea procesului jurnalistic într-o mai mare măsură:

1. Păstraţi controlul asupra conţinutului jurnalistic şi refuzaţi din start limitările impuse de grupările teroriste
2. Alegeţi mai degrabă un format de tip documentar care să permită crearea unui context şi corectarea afirmaţiilor intervievatului
3. Explicaţi transparent decizia editorială de a intervieva persoana aleasă şi condiţiile în care s-a desfăşurat interviul
4. Corectaţi întotdeauna declaraţiile false ale intervievaţilor şi oferiţi posibilitatea autorităţilor sau victimelor să prezinte şi cealaltă parte a poveştii.

Studiu de caz: România. Omar Hayssam şi interviul pentru Antena 3

În România, ştirile despre terorism vizează în principal incidente petrecute în străinătate (atentate teroriste, execuţiile ISIS etc.). Realizate în special de reporterii departamentelor de ştiri externe, materialele de presă despre terorism produse de instituţiile mass-media româneşti sunt în general o compilare de informaţii din surse externe (agenţii de presă, reţele sociale, alte instituţii de presă din străinătate). Ca atare deciziile editoriale sunt limitate de imposibilitatea de a afla informaţii la primă mână.

Jurnalista Ana-Maria Roman a realizat de curând singurul interviu cu Omar Hayssam după condamnarea acestuia pentru terorism în 2008 şi a detaliat pentru EJO procesul jurnalistic prin care a trecut unul dintre puţinele materiale autohtone care vizează real terorismul local.

Una dintre principalele dificultăţi de care se lovesc în România jurnaliştii care doresc să facă interviuri cu suspecţii (sau condamnaţii) din dosarele de terorism este cooperarea greoaie cu autorităţile. “De exemplu, timp de aproximativ un an ne-a fost refuzat accesul la Omar Hayssam deoarece conducerea închisorii considera că o astfel de activitate afecta programul obişnuit al penitenciarului. La interviu a asistat un angajat al închisorii care s-a asigurat că nu se pun întrebări despre poziţia celulei în care e deţinut Hayssam şi traseele pe care le parcurge zilnic în interiorul locului de detenţie”, explică jurnalista.

O altă dificultate este cea legată de producţia efectivă a materialului. “Am avut o perioadă limitată de timp, o oră, în care ne-am şi aşezat echipamentul şi am şi încercat să şi realizăm interviul. Nu am fost lăsaţi să îl filmăm în penitenciar, să luăm cadre cu escorta lui. A fost un interviu sărac din punctul de vedere al imaginii dar ne-am conformat”, susţine Ana-Maria Roman.

Instituţiile de presă româneşti sunt adeseori constrânse şi de aspecte economice atunci când iau decizii editoriale, iar asta complică în viaţa reală modelul teoretic propus de Marthoz. E greu să oferi context şi să construieşti materiale jurnalistice complexe  atunci când eşti constrâns de bugete şi resurse limitate. “Noi nu difuzăm documentare, poate reportaje mai ample, însă şi pentru acest lucru costurile de producţie ar fi uriaşe deoarece a umple povestea lui Hayssam cu imagini ar însemna călătoria în Orient, în Siria”, explică Roman.