În ultimii ani, jurnaliștii și presa din Rusia au tot mai puțin spațiu de manevră. Deja de ceva vreme, supremația presei de stat este atât de puternică încât vocile independente din peisajul mediatic rusesc duc o existență tot mai izolată.

Site-ul televiziunii de stat Rossija 1 (sursa: captură de ecran)

Numărul consumatorilor de presă independentă scade constant comparativ cu populația de 140 de milioane de locuitori ai gigantei Federații Ruse. Spre exemplu, în timp ce aproape 90% dintre locuitorii Rusiei își obțin informațiile de la televiziunea de stat care poate fi recepționată în orice sat pierdut de lume, tirajul ziarului independent Novaja Gazeta sau cel al ziarului economic Vedomosti este la fel de mic ca și numărul total de clickuri pe care le primesc site-urile independente. Cu toate acestea, există încă jurnaliști independenți în Rusia care, împotriva tuturor obstacolelor, folosesc libertatea oferită de internet pentru a publica investigații și articole informative.

Aceștia scriu despre subiecte tabu cum ar fi corupția extinsă de la Kremlin sau din autoritatea locală, dar și despre implicarea Rusiei în războiul ucrainean sau în Cecenia. De fapt, situația din Rusia este caracterizată de aparenta contradicție dintre posibilitățile limitate ale jurnalismului rus în general și încercările temerare ale jurnaliștilor independenți de a extinde pe cât posibil spațiul de manevră lăsat liber de autorități.

Se poate chiar spune că instituțiile media de nișă care supraviețuiesc (fie că vorbim aici despre compania media RosBusinessKonsulting (RBK), despre radioul Echo Moskwy sau despre platforma online Colta.ru) sunt de fapt niște supape pe care guvernul de la Moscova le îngăduie deschise pentru eliberarea unor presiuni, câtă vreme acestea nu fac zgomot prea mare.

Compania media RBK are un management nou, apropiat de guvern

Autoritățile ruse pun presiune pe instituțiile media, iar cel mai recent exemplu este campania inițiată de oficialități împotriva grupului RBK. După ce au trecut prin percheziții și investigații în luna mai, trei dintre managerii trustului au fost forțați să își dea demisia. Este vorba despre Elizaveta Osetinskaya, redactor-șef al trustului, Roman Badann, directorul agenției de știri RBK și Maxim Soljus, redactor-șef al cotidianului RBK.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskow, a negat informațiile conform cărora demisiile ar fi survenit ca urmare a unor presiuni politice, iar directorul general Nikolai Molibog a susținut că plecările au fost cauzate de o lipsă de viziune comună în ceea ce privește dezvoltarea RBK. Cu toate acestea, mulți jurnaliști de la Moscova cred că, de fapt, a fost dat un exemplu de ceea ce se poate întâmpla, mai ales că RBK a făcut parte din proiectul internațional care a lucrat pentru dezvăluirile dosarului Panama (care în Rusia a implicat inclusiv afacerile lui Sergei Roldugin, presupus prieten al președintelui Vladimir Putin).

În ultimii ani, RBK fusese locul spre care se îndreptau jurnaliștii ruși care nu mai aveau încredere în viitorul jurnalismului independent, într-o perioadă în care peisajul mediatic din Rusia suferea tot mai multe restricții. Spre exemplu, redacția portalului independent Meduza s-a mutat în Letonia, după ce site-ul inițial (lenta.ro) a fost închis în Rusia. Acum, site-ul Meduza cu sediul la Riga a postat o înregistrare a primei întâlniri dintre noua conducere a RBK și stafful editorial, întâlnire în care s-a menționat o linie editorială care trebuie urmată (și pe care jurnaliștii ”exilați” o indică a fi una apropiată de actuala putere).

Noi legi limitează investițiile trusturilor străine de presă în media rusească

Presiunile politice nu sunt singurele metode utilizate de Kremlin. Mulți investitori străini s-au retras de pe piața rusească de media după ce o lege apărută în luna ianuarie 2016 le-a interzis străinilor să dețină mai mult de 20% din instituțiile media rusești. Conducerea de la Moscova folosește astfel această lege pentru a limita sprijinul pe care instituțiile media care critică guvernarea îl pot primi din străinătate. În mod oficial, legea a fost dată pentru că este o problemă de securitate națională. De fapt, este un efort țintit către controlul și secarea fondurilor investite de străini în media independente.

Corporația Axel Springer s-a retras de pe piața de jurnalism din Rusia după 10 ani de prezență, fapt care s-a resimțit în dispariția de pe piață a vocii critice reprezentate de revista de economie Forbes, care a oferit ani în șir conținut jurnalistic independent de înaltă calitate. Mai mult, compania finlandeză Sanoma a vândut ziarul de limbă engleză Moscow Times. Iar criza economică prelungită care afectează Rusia înrăutățește infinit situația.

Novaja Gazeta trece printr-o perioadă de embargou ne-oficial asupra pieței de publicitate astfel încât nu își poate găsi aproape deloc clienți interni pentru departamentul de advertising, în vreme ce, pe plan internațional, ziarul este foarte bine văzut pentru anchetele și dezvăluirile pe care le publică în mod constant. Opt membrii ai redacției sale au fost uciși ca urmare a articolelor pe care le-au scris, inclusiv Anna Politkovskaia, în 2006.

Kremlinul extinde controlul asupra tehnologiilor de comunicare

În ciuda câtorva restricții, internetul din Rusia este în mare încă liber și permite accesul la surse de informare din întreaga lume, spre diferență de China. Digitalizarea este avansată în multe sfere ale vieții din Rusia, iar motoarele de căutare gen Yandex sau rețeau socială VKontakte sunt alternative reale ale giganților americani Google sau Facebook.

Cu toate acestea, există o supraveghere masivă a tehnologiilor moderne de comunicare de către autorități încă din 1990. La finalul lunii iunie 2016, parlamentul rus a votat mai multe legi care înăspresc reglementările în domeniu și permit un mai mare control asupra maselor. Oficial, aceste legi sunt considerate măsuri împotriva teroriștilor, dar ele îngrădesc evident libertatea internetului. Una dintre ele vizează faptul că providerii de internet și servicii mobile sunt obligați să pună la dispoziția serviciilor secrete din Rusia datele utilizatorilor.

Sursa foto: www.kremlin.ru

Din septembrie 2015 există și o lege a ”protecției datelor personale” care indică faptul că site-urile scrise în rusește precum și cele care conțin informații despre cetățeni ruși trebuie toate să fie relocate pe servere din Rusia. Ca urmare a faptului că Facebook și Twitter nu și-au mutat serverele în Rusia, acestea deja încalcă legea.

În vreme ce portițele de scăpare devin tot mai mici, mass-media de serviciu public câștigă tot mai mult din piață. Aproximativ 87% dintre instituțiile media din Rusia sunt în prezent conduse sau finanțate de către autorități. În special pentru jurnaliștii care nu locuiesc în Moscova sau St. Petersburg nu există nicio altă variantă în afara sistemului de stat. De fapt, singura modalitate de a experimenta o oarecare libertate a presei în provinciile rusești este ca primarul și guvernatorul provinciei să nu fie în relații bune. ”Dacă primarul are ceva de împărțit cu guvernatorul, ziarele acestuia din urmă poate scrie orice despre primar, iar ziarele primarului fac același lucru cu guvernatorul până ce unul dintre cei doi ajunge la închisoare”, mărturisește un jurnalist din Moscova situația din afara capitalei.

Canalul TV Rossija 1, finanțat de stat, face propagandă Kremlinului

Toate cele de mai sus duc de fapt la un monopol pe care începe să îl dețină televiziunea de stat ca principală sursă de informare pentru cetățenii ruși. Când vine vorba despre subiecte importante de politică, postul public livrează în mod deschis propagandă de stat, situație pe care unii o descriu ca fiind mai rea decât cea din epoca sovietică. Principala diferență constă în capacitățile tehnologice mult superioare ale actualei televiziuni de stat, care permit transmiterea unui conținut de tip tabloid în condiții tehnice impecabile. Astfel apar talk show-uri în care invitații mai mult țipă unii la alții sau documentare despre situația din Siria în care este prezentat doar punctul de vedere al lui președintelui Bashar al-Assad. Cele mai mari dezinformări au apărut însă în acoperirea situației din Ucraina și a tensiunilor cu Turcia survenite ca urmare a doborârii unui avion rusesc în spațiul aerian al turcilor.

Controlul asupra presei este una dintre cele mai importante unelte ale președintelui Putin în încercarea sa de a-și întări puterea. În primul an după venirea sa la putere, în 2000, Vladimir Putin controla deja mai multe instituții media preluate de la diferiți oligarhi, iar imediat după aceea a pus ”stăpânire” pe cele mai importante posturi TV și și-a securizat astfel poziția de președinte, precum și popularitatea sa de lungă durată cu ajutorul mesajelor media.

Sursa foto: www.kremlin.ru

Putin încurajează un cult media al personalității care l-a transformat în timp în singura vedetă adevărată a Rusiei ultimilor ani, ducând la ceea ce unii numesc ”putinizarea” televiziunii de stat, care transmite constant imaginile omniprezentului lider. Fie că vânează tigri sau zboară cu deltaplanul prin Siberia pentru a ghida stolurile de cocori, fie că este arătat într-un birou imens rezolvând problemele țării, Putin este prezent constant în mass media rusă și internațională, portretizat ca un ”țar bun” care muncește permanent pentru țara sa.

Mai mult, o dată pe an, liderul de la Kremlin le răspunde personal cetățenilor ruși într-un show live de televiziune care durează ore în șir, în care zeci de cetățeni din uriașa țară îi adresează întrebări. Principalul scop al show-ului este, desigur, să arate oamenilor că președintele lor știe răspunsurile la orice întrebare.

Mai sunt doar câteva zile până la alegerile legislative din Rusia, iar ele vor arăta dacă supremația pe care guvernul o are asupra televiziunii de stat este suficientă pentru a le garanta puterea sau dacă este nevoie de un control total al internetului ca pas viitor pentru a restrânge la maximum puterile jurnaliștilor independenți, a membrilor opoziției și a cetățenilor cu opinii critice.

Traducerea și adaptarea textului din limba engleză de Anamaria Neagu. 

Articolul a fost inițial publicat pe EJO Germania.