Pentru a treia oară în viață sunt martor la ”crearea istoriei”. Față de momentul 9 noiembrie 1989 și de 11 septembrie 2011, Brexit se bazează pe o decizie democratică. Cu toate acestea, referendumul a fost și un spectacol media. Și în ciuda agitației create de media, s-a acordat foarte puțină atenție rolului important și totodată îndoielnic jucat de presă în procesul de luare a deciziei.

Mai întâi un studiu al Reuters Institute din cadrul Universității Oxford confirmă faptul că mass-media din Marea Britanie a făcut intens campanie pentru Brexit. Apoi, Boris Johnson a jucat un rol remarcabil, deși dubios, cu mult înainte să ajungă principalul promotor al campaniei Brexit din partea partidului conservator. Ca jurnalist și corespondent la Bruxelles pentru Daily Telegraph, el a scris despre Uniunea Europeană de multe ori folosind jumătăți de adevăr sau fapte nu tocmai bine documentate, dar întotdeauna într-un stil spumos, antrenant care a setat standardele pentru toate celelalte ziare de pe piața britanică. Conform unui fost coleg care a făcut dezvăluiri complete în New York Times, încă de atunci Johnson întărea sentimentele anti-europene ale britanicilor.

În al treilea rând, sunt de luat în discuție și absurditățile deciziilor democratice cărora mass-media le acordă atenție abia după vot, deși probabil au existat sondaje disponibile cu mult înainte de 23 iunie. De ce să decidă generația vârstnică pentru cea tânără și de ce pot englezii să îi ignore pe scoției și pe nord-irlandezi dacă aceștia doresc să rămână în UE? N-ar trebui ca o asemenea decizie de importanță covârșitoare din punct de vedere istoric să fie luată cu o majoritate de două treimi, așa cum se cere, cel puțin în Germania, prin modificări aduse constituției? Și asta pentru a se asigura că o minoritate nu înclină balanța votului trimițându-i pe toți ceilalți pe un drum fără ieșire?

Surprinzător, puțini jurnaliști au scris după votul pentru Brexit despre faptul că democrația este mult mai mult decât o decizie a majorității și o consultare populară. Statul legal, formele civile ale ”etichetei”, protejarea minorităților și libertatea presei sunt esențiale și ele. Iar ultima ar trebui să fie exercitată într-un mod responsabil. Tocmai ceea ce a lipsit acoperirii media a Brexit din Marea Britanie, în condițiile în care multe instituții de presă au făcut abuz de puterea lor. Sigur, sunt și excepții notabile aici: The Guardian, The Financial Times, The Economist sau BBC. Și totuși, acestea par să aibă prea puțină influență pentru a putea modera dezbaterea publică.

Articolul a fost publicat în Germania, în Der Tagesspiegel, pe 27 iunie. Traducerea a fost realizată de Anamaria Neagu, editor EJO România .

Sursa foto: James Vanas/Flickr CC