Într-o epocă în care jurnalismul este adeseori redus la 140 de caractere pe reţelele sociale şi tot mai puţine cărţi ajung să fie publicate, editurile din România mizează pe investiţiile în cărţi scrise de jurnalişti. Numeroși jurnaliști de la toate tipurile de media au scris în ultimii ani cărți de non-ficțiune.

Rețeta succesului constă și în notorietatea autorilor-jurnaliști. Faptul că ei sunt cunoscuți atrage publicul care deja îi cunoaște și îi apreciază ca oameni de media. Cu toate acestea, Gabriela Maaz, director de promovare la Humanitas, una dintre cele mai mari edituri din România, susţine că faima autorilor nu este un criteriu în procesul de selecţie. “Decizia de publicare se bazează exclusiv pe calitatea manuscrisului. La fel ca în oricare alt caz.”

Jurnalistul Dragoş Pătraru a lansat în 2016 primul său volum, intitulat chiar “Starea Naţiei”. Sursa foto: Facebook

De partea cealaltă, Adrian Șerban, manager editorial la Polirom, o altă editură de prestigiu, a explicat pentru EJO România că nu poate desprinde decizia de publicare de perspectiva de vânzări şi marketing: “Paşii sunt aceiaşi tot timpul. Evaluarea manuscrisului de către lectorii şi referenţii editurii, inevitabilele calcule şi estimări comerciale, decizia de publicare unde este cazul etc. După cum se poate vedea, nu se poate face abstracţie nici de calitatea editorială a manuscriselor, nici de vânzări în luarea unei decizii de publicare. E deci înşelător să facem o ierarhie între cele două, putem doar să spunem că totul începe de la calitatea manuscriselor, dar că această condiţie nu e şi suficientă, în joc fiind şi alte criterii.”

Cititorii regăsesc în aceste volume materiale care au fost deja publicate în ziare și online sau difuzate la radio și televiziune, dar și materiale noi, nepublicate până atunci. Unii dintre ei au publicat deja chiar mai multe volume, ca de exemplu jurnaliștii TV Dragoș Pătraru și Adelin Petrișor. Starea nației (lansat în 2016) și Unde nu-i cap, vai de popoare (lansat în 2017)  sunt amândouă culegeri de texte din emisiunea Starea nației realizată de Dragoș Pătraru și difuzată în acest moment la postul public de televiziune. 

Când lumea arabă vine în librăriile româneşti

Corespondenții TV și radio în zonele de conflict din lumea arabă, Adelin Petrișor și Carmen Gavrilă au încercat, prin cărțile lor, să deschidă ușile Orientului și să aducă mai aproape o lume care pare complet diferită față de a noastră. Cititorii români s-au dovedit a fi extrem de interesați de subiect, având în vedere că volumul lui Adelin Petrișor, Războaiele mele (2010), a stat 7 săptămâni în Top 10 Non-fiction al cărților de la Polirom. Mai mult chiar, volumul a avut parte și de o a doua ediție, la aproape 3 ani de la prima publicare.

Carmen Gavrilă, interviu cu un luptător Hamas. Fotografie din arhiva personală

O altă jurnalistă care a adus cititorilor români explicații despre ceea ce înseamnă spațiul islamic, de la politică până la religie, obiceiuri sau tradiții, este Carmen Gavrilă. Corespondent de aproape 15 ani al postului public de radio în Iran și statele arabe din Orientul Mijlociu, Carmen Gavrilă a publicat în Revolta Orientului (2013) o parte dintre materialele de la radio. Totuși, foarte puține dintre ele au fost publicate exact așa cum au fost difuzate, după cum ne-a mărturisit jurnalista într-un interviu pentru Observatorul European de Jurnalism. ”Mai degrabă pot spune că am adunat la un loc, pe câte o temă, mai multe materiale radio și le-am dezvoltat, am plecat de la esență și am construit în jurul ei cu o libertate a spațiului care de obicei nu poate fi în reportajele radio, poate numai în cele tip documentar. Nu am difuzat la radio multe dintre subiectele abordate în carte pentru că pur și simplu nu se potriveau cu formatele radio. Pentru radio am ales evenimente în desfășurare, relevante pentru ce se întâmpla zi de zi, oră de oră pe teren și reportaje de atmosferă. În volum o atenție atât de mare pentru fiecare evoluție zilnică, ar fi fost cel puțin obositoare pentru cititor. Așa că am preferat să transform muntele de schimbări înregistrate zilnic în tablouri mai cuprinzătoare, cu imagini mai de ansamblu”.

Bucuria de a scrie fără deadline

Cu o experiență de peste 25 de ani în presă, jurnalista Europa FM Liliana Nicolae a publicat până în acest moment două volume: Locuri, oameni, povești – carte de reportaj și 30 de povestiri adevărate. Reportajele ei (audio sau scrise) au ca temă mai ales subiecte sociale – migrația, sărăcia, inițiative deosebite, povești inedite ale unor oameni sau ale unor localități (cum ar fi satele săsești care-i fascinează pe străini, despre cum sunt salvate și cum trăiesc oamenii acolo). Postura de scriitoare este puțin diferită față de cea de jurnalist pentru că te afli de partea cealaltă a baricadei, este de părere Liliana.  Ea a mărturisit pentru EJO că, “dacă în calitate de jurnalistă eu am fost cea care puneam întrebările, ca scriitoare – am răspuns eu, la rândul meu, la întrebările celor care au citit reportajele mele”.

Pentru Carmen Gavrilă lucrurile stau altfel, iar singura diferență dintre postura de jurnalist și scriitor a fost cea de timp. Ca jurnalist resimte mult mai mult presiunea timpului și a termenelor limită, în timp ce pentru volum s-a bucurat “de o libertate nouă, departe de «tirania » timpului scurt de lucru și a minutajului pentru materiale de radio“.

Gabriela Maaz, director de promovare la Humanitas, a explicat pentru EJO cum completează aceste volume munca de teren a jurnaliştilor: “Aceste cărți nu pot fi privite ca refugiu pentru jurnaliștii care aleg să publice în volum rezultatele documentărilor lor, ci pur și simplu o altă dimensiune a muncii lor. Publicarea de carte nu este o soluție pentru revigorarea jurnalismului, ci doar pentru ridicarea nivelului de cultură al cititorilor.”

Reportajul e acela care, citit peste ani de zile, îți arată cum era viața

Liliana Nicolae. Poză de Gelu Brebene

O mare bucurie a Lilianei Nicolae este faptul că reportajul, indiferent de forma lui, scris, TV sau radio, reîncepe să câștige teren în presa românească, chiar dacă trece prin niște transformări. ”Uneori, el tinde să fie mai mult literatură și cred că în felul ăsta își pierde un pic din precizie, iar la un moment dat nu mai știi unde e reportajul jurnalistic și unde e ficțiune”, este de părere Liliana. Totuși, ”reportajul e acela care, citit peste ani de zile, îți arată cum era viața într-un loc sau altul, cum se schimbau lucrurile, cum gândeau oamenii, și te ajută să înțelegi de ce s-au întâmplat anumite lucruri… nu acela care îți arată cât de talentat e autorul. De fapt, și reporterul are nevoie de talent, dar pentru a observa, pentru a asculta, pentru a înțelege și pentru a scrie obiectiv și simplu – fără excese de niciun fel și fără a fi superficial”.

Jurnalista Radio România, Carmen Gavrilă mărturisește că nu i-a fost greu să transforme materialele radio într-o carte, dimpotrivă. “Stilul « oral » al scriiturii de radio mi s-a părut întotdeauna un avantaj pentru că e mai ușor de citit, mai simplu, mai precis, informația este livrată mai clar mai direct”, mărturisește Carmen Gavrilă. “Ce a fost nevoie în plus, a fost să «traduc» în cuvinte sunetele din reportaje, să fac un efort de memorie și să consult notițele de tip jurnal pe care le-am păstrat ca să pot reda atmosfera, stările de spirit, sentimentele, și emoțiile”, spune autoarea.

Noi volume în pregătire

Cele două jurnaliste ne-au spus că lucrează la noi volume. Carmen la o carte despre Iran, Liliana la una de reportaj. De ce o a treia carte de reportaj? Deoarece, Liliana mărturisește că nu vrea să aleagă între reportajul radio și cel scris, ci dimpotrivă. ”Nu strică dacă le faci pe amândouă. Uneori, când scriu, am tendința să subliniez lucruri care țin de atenția auditivă, de parcă aș face un reportaj pentru radio. Am impresia că sunt „cu toate simțurile la mine”, că sunt jumătate reporter de radio, jumătate reporter de presă scrisă”, încheie jurnalista.