Ştirile recente despre Ungaria din presa occidentală au lăsat impresia conform căreia, capitala Budapesta a început să decadă într-n totalitarism nemaivăzut în Europa de la invazia călăreţilor lui Gingis Han. Critica politicilor centralizate si stilului autoritar al lui Viktor Orban, primul ministru, de obicei include o comparaţie cu Vladimir Putin. Orban este reprezentat ca un „dictator”, angajat într-u război la scară largă impotriva libertăţii presei. Dar permiteţi-mi să vă ofer un alt punct de vedere. O poveste despre cum investitorii occidentali au asfixiat libertatea presei din Ungaria de decenii întregi, după 1989.

„Viktor Orban îndreaptă Ungaria spre Rusia, după 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului” proclama recent ziarul New York Times. Acesta a fost doar unul dintre multele articole care au sugerat că Ungaria este pe punctul de a deveni un stat satelit rusesc.

Dacă industria mass-media a Ungariei se află în derivă spre modelul Putinist a unei mass-media controlate de stat, aceasta are un drum lung de parcurs. Cele mai populare site-uri de ştiri online din Ungaria, şi aproape jumătate dintre ziarele şi radiodifuzorii principali, critică vehement guvernul. Ceva ce nu poate fi numit chiar un peisaj mediatic totalitar. Totuşi, ei se confruntă cu toţii cu agenţii de publicitate care tot dispar şi sunt supraexpuşi financiar faţă de interesele de afaceri ale patronilor şi cheltuielile guvernamentale de PR.

Acest material este despre cum proprietatea străină de mass-media a deformat o piaţă mică şi a lăsat-o extrem de vulnerabilă, când motoarele de căutare deturnează veniturile din publicitate, şi media sociale distrug distribuţia tradiţională a ştirilor.

Tilul din New York Times avea dreptate să se refere la căderea Zidului Berlinului. Anul 1989 a fost exact anul în care, în Ungaria, o proaspătă libertate a presei în curs de dezvoltare a fost pusă pe cursul greşit de către investitorii occidentali. A fost un curs care a dus cel puţin la o parte din necazurile actuale din zonă.

Cum s-a întamplat?

Conglomeratele media occidentale au cumpărat ziarele ungare ca pe bomboane ieftine în 1989 şi 1990, în timpul şi imediat după primele alegeri parlamentare democratice libere. De exemplu, chiar în orele finale ale comunismului ungar, în 1990, compania germană Axel Springer, grupul WAZ, un investitor austriac şi unul englez un încheiat afaceri pripite cu partidul comunist (sau cu succesorul acestuia, MSZP), pentru a cumpăra ziare regionale (cu un tiraj zilnic combinat de cel puţin 1.2 milioane de oameni la acel moment).

Aceste ziare erau practic deţinute de partidul de stat, dar erau desigur proprietate naţională. Totuşi, activiştii parşivi ar fi canalizat banii în partid şi în propriile conturi bancare. Dar ceea ce a fost cu adevărat inteligent a fost că aceste afaceri includeau nişte termeni pentru asigurarea continuităţii vechilor editori de pază şi a personalului.

„Băcanii”, noii investitori media, au făcut profit după 1989

Acesta a fost păcatul originar cu care noua presă „liberă” ungară s-a născut în multe alte cazuri, de asemenea. „Băcanii” – cum jurnalistul ziarului the Guardian, Nick Davies, i-a numit pe noii investitori media corporatişti care au cumpărat şi au tras în jos ziare de familie în vest – au salvat jurnaliştii vechi cu noile lor ziare.

În Ungaria, ştirile locale autentice sau punctele de vânzare naţionale independente nou apărute nu au fost capabile să-şi construiască propriile operaţiuni într-un timp în care ştirile bussiness încă erau un efort destul de profitabil (cum ai putea concura cu băcanii?). Este o poveste de relatat cum cel mai influent ziar naţional, Nepszabadság,un purtător de cuvânt al partidului înainte de 1990. Precum Pravda din Uniunea Sovietică, a sfârşit în mâinile conglomeratului german Bertelsmann (ulterior vândut către Swiss Ringier) în acelaşi mod.

Aceasta a fost o moştenire moscovită care nu a deranjat analiştii occidentali.

Investitorii occidentali restructurează sau vând şi părăsesc Ungaria în prezent

De când publicarea de ştiri nu mai este o afacere profitabilă, şi în faţa circulaţiei în scădere, tot aceşte băcani au fost văzuţi în prezent „restructurându-şi portofoliile” sau fugind cu totul de investitorii maghiari cu totul.

Ei lasă în urmă o industrie de ştiri fără rezerve reale, precum foundurile caritabile sau galeriile, (o motivaţie politică George Soroes nu este luată în calcul), iar clasa politică nu va vărsa o lacrimă în acest sens.

Ca o putere politică a secolului XXI, partidul lui Orban probabil îşi pierde probabil interesul oricum, în modelarea peisajul presei din Ungaria.

Noile distribuţii sunt ocolite de media socială şi serviciul public de radiodifuziune

Radiodifuzorii publici sunt în prezent ţinuţi din scurt, şi, astfel, partidul de guvernământ este din ce în ce mai capabil să restrângă vechile şi noile canale de ştiri cu propriile mesaje, şi să se adreseze alegătorilor (sau consumatorilor) fie prin intermediul mediilor sociale sau prin cel de-al treilea partid propriu „civice independente” campanii de grup. Sau, cu ajutorul bazelor de date computerizate sofisticate care permit partidelor politice să ajungă la alegători direct în casele lor.

Nici una din aceste tehnici nu sunt o ivenţie a lui Putin ci mai degrabă o tendinţă adoptată de Statele Unite ale Americii.

Multe sunt simplificate aici. O recentă lege care îngrădeşte mass-media maghiară şi o taxă specială pe publicitatea mass-media sunt, desigur, lucruri trebuie să îngrijoreze profund. Se spune, totuşi, că ei nu au declanşat proteste ample în Budapesta precum făcut taxa de internet (întrucât retrasă) recent planificată.

Aceasta este generaţia lui Zuckerberg de pe străzile Budapestei, şi presupun că Viktor Orban a înţeles acum: reglementarea excesivă şi taxele absurde nu vor ucide presa liberă din Ungaria. Deja este pe moarte din alte cauze. Nu şiretlicurile Moscovei, ci bugete de ştiri în scădere şi lipsa noilor investiţii sunt cu siguranţă cel mai bun scenariu pentru dorinţa guvernului de a controla ştirile.

Orice presă liberă şi indendentă din cadrul unei democraţii (şi Ungaria încă este una, contrar ipotezelor populare din presa occidentală) are nevoie de fundaţii financiare solide, un model de afaceri viabil al jurnalismului de calitate. Acesta este un lucru pe care industria de ştiri duce lipsă în prezent, nu numai în Ungaria, ci în întreaga lume occidentală.

 Photo credit: Flikr: Habeebee