Agentul Bradley Manning a apărut în fața instanței în această săptămână pentru rolul său în transmiterea de informații confidențiale către WikiLeaks în 2010. El a fost ținut în închisoare fără a fi judecat mai mult de 1.000 de zile. Procesul său în fața Curții Marțiale, care a început la 03 iunie 2013, este în curs de derulare la bază militară Meade Fort în Maryland. Acest articol rezumă problemele cheie ridicate de cazul său.
Agentul Manning se afla din 2009 în misiune la Bagdad ca analist de informații clasificate și a avut acces la informații din rețeaua de înaltă securitate a armatei Secret Internet Protocol Router Network (SIPRNet). Manning a recunoscut că l-a contact pe fostul hacker Adrian Lamo și că a trimis documente clasificate la WikiLeaks într-o serie de discuții de tip “chat” parțial făcute publice de televiziunea prin cablu din SUA. Lamo a furnizat autorităților americane detalii cu privire la acele conversații. Lamo a depus mărturie în timpul procesului pe 4 iunie.
Manning a fost arestat în Irak pe 26 mai 2010 și a fost ținut în arest preventiv în Kuweit și mai târziu în Quantico, Virginia mai mult de 3 ani. Manning îi va înfrunta acum pe procurorii militari și va fi rugat să răspundă la 22 de acuzații diferite, printre care “sprijinirea inamicului”, prin încălcarea articolului 104 din Codul Justiției Militare.
Încă din luna februarie a acestui an, Manning a pledat vinovat la 10 din cele 22 de capete de acuzații, a recunoscut că a trimis documentele la Wikileaks pentru a “ilustra adevăratul cost al războaielor din Irak și Afganistan”. Fundația pentru Libertatea Presei – un grup mass-media american care apără organizațiile care aduc la cunoștința publicului activități imorale sau ilegale și promovează jurnalismul de investigație – a fost în măsură să publice un fișier audio cu înregistrarea declarației complete a lui Manning.
Pe Bradley Manning îl așteaptă o sentință cu închisoarea de cel puțin 20 de ani. Cea mai gravă acuzație împotriva lui este cea legată de posibilele avantaje oferite organizației Al Qaeda, prin contribuția la scurgerile de documente clasificate pe Internet, cu ajutorul WikiLeaks – nici unul dintre acestea nefiind indicate drept “top secret”. Pentru a demonstra această afirmație, Curtea a solicitat un total de 150 de martori, printre care se numără membri ai Seal US Navy care l-au ucis pe Osama Bin Laden, pentru a depune mărturie împotriva lui Manning, argumentând că informațiile descărcate de pe site-ul WikiLeaks au fost salvate în computerele găsite în Casa Pakistani Abbottabbad unde Bin Laden a fost găsit și ucis.
Bradley Manning a transmis către Wikileaks mai mult de 700.000 de dosare pe care le-a putut descărca de la SIPRNet în timpul serviciului său din Irak. Printre aceste fișiere sunt și imaginile originale privind Collateral Murder, care arată un elicopter Apache american din care se trage asupra unui grup de oameni, inclusiv angajați Reuters, în Bagdad, în 2009; cele 91,731 activități din războiul din Afganistan; cele 391,832 documente privind războiul din Irak din 2004 până în 2009; cele 251287 de telegrame diplomatice americane, care au format corpusul “Cablegate” și cele 779 de documente clasificate cunoscute sub numele de ” fișierele de la Guantánamo”.
Andy Greenberg a susținut în cartea sa fundamentală pe hacking politic “This machine kills secrets” că respectivele calculatoare SIPRNet pe care Manning le opera “erau lipsite de cele mai multe instrumente de monitorizare juridică, prin intermediul cărora ar fi putut fi detectate căutările sale anormale și copierea sa repetată a acestor date pe discurile de camuflaj reinscripționabile”. “Descărcarea și copierea masivă de date clasificate a fost o treabă extrem de ușoară pentru Manning, întrucât el a fost capabil să salveze datele descărcate pe un CD-RW etichetat ca “Lady Gaga “, să ia CD-ul cu el și să încarce fișierele pe site-ul digital Dropbox al WikiLeaks prin utilizarea unor criptări comune și a instrumentelor anonimatului online, cum ar fi Tor, SSL și SSH FTP. Potrivit Directorului Biroului de Informații Naționale, 4,2 milioane de oameni au avut acces la aceleași date pe care Bradley Manning le-a predat WikiLeaks.
Arestarea lui Bradley Manning și închiderea sa prelungită înainte de proces a atras atenția organizațiilor pentru drepturile omului și oamenilor de știință. În 2011, 300 de cadre didactice din sistemul universitar au semnat o petiție cerând să se încheie cu “maltratarea umilitoare” a lui Bradley Manning, susținând că respectivele condiții în care fusese ținut erau “degradante” și “inumane”.
Potrivit Rețelei de Sprijin pentru Bradley Manning, în primele zece luni ale încarcerării, lui Manning i-au fost refuzate mișcarea fizică, interacțiunea socială, lumina soarelui, și într-un număr de ocazii, el a fost nevoit să rămână complet gol. În martie 2012, raportorul special al ONU pentru tortură, Juan Mendez, a raportat că Manning era ținut în condiții “crude” și “inumane” și forțat să fie “închis singur 23 de ore pe zi, pe o perioadă de 11 luni”, în condiții care “s-ar putea constitui ca acte de tortură”. Totul s-a întâmplat fără ca Manning să fie găsit vinovat de nici o crimă sau chiar fără ca orice proces să înceapă în mod oficial.
Într-un articol recent din New York Times, Floyd Abrams și Yochai Benkler au scris că “dacă va fi încununată de succes, urmărirea penală va stabili un precedent înfiorător: scurgerile de informații privind securitatea națională îi pot supune pe informatori la pedeapsa capitală sau cel puțin la închisoare pe viață. Oricine ține la libertatea presei ar trebui să se cutremure de amenințarea pe care teoria acuzării o prezintă jurnaliștilor, surselor lor și publicului care se bazează pe ei. Procesul Bradley Manning este, probabil, cel mai mare caz de libertate a informațiilor al acestui deceniu”.
Campania lui Daniel Ellsberg pentru Manning
Ziarul Guardian a emis un avertisment similar referindu-se la “poziția ce în ce mai agresivă pe care guvernul SUA o adoptă împotriva scurgerilor oficiale”, menționând “șase urmăriri penale sub Espionage Act, de două ori mai multe decât în toate președințiile anterioare la un loc, din care numai Manning a mers la proces”, lansate de administrația Obama. Daniel Ellsberg, informatorul care a predat Pentagon Papers ziarului New York Times în 1971 și fondatorul Fundației pentru Libertatea Presei, a susținut și a militat pentru Manning în diferite ocazii publice, inclusiv în recenta sa manifestare în fața bazei Fort Meade din 1 iunie 2013. “Am fost Bradley Manning de ziua mea”, a declarat Ellsberg pentru BradleyManning.org în 2011.
Într-un eseu recent publicat într-o carte despre WikiLeaks, savantul Patrick McCurdy, a comparat cazul lui Ellsberg și cazul lui Manning, subliniind că “doar la doi ani după ce a fost pus sub acuzare, și după anularea procesului, judecătorul din acest caz a respins toate acuzațiile împotriva lui Ellesberg. Acuzațiile au fost respinse din cauza ilegalităților administrației Nixon […] Pe perioada cazului Ellsberg, a fost dezvăluit faptul că se intrase ilegal în biroul psihiatrului lui Ellsberg într-o încercare nereușită de a sustrage niște documente pentru o campanie ilegală împotriva lui Daniel Ellsberg. […] Înregistrările de la Casa Albă lansate în aprilie 2001, au arătat că președintele Nixon a fost dornic să se răzbune în cazul Pentagon Papers. “În timpul audierilor de înainte de proces din ianuarie 2012, închiderea lui Manning a fost deja considerată o “maltratare ” de colonelul Denise Lind. Ca urmare a acestei aprecieri, Manning va primi o reducere de 112 zile din eventuala pedeapsă cu închisoarea”.
Procesul militar împotriva lui Bradley Manning va continua până în august și se va desfășura în spatele ușilor închise, nefiind permis accesul presei. Fundația pentru Libertatea Presei a finanțat din mai multe surse externe “plasarea unui stenograf profesionist în sala mass-media pentru acoperirea procesului” și va publica transcrieri complete ale ședințelor de judecată pe site-ul său.
Philip Di Salvo s-a născut în septembrie 1987. El a obținut o diplomă de master în comunicare la Universitatea din Lugano, în primăvara anului 2012, cu o teză despre WikiLeaks. Ca un jurnalist independent, Philip contribuie la versiunea în limba italiană a Wired. Philip contribuie la EJO din 2011. El este acum Editor Web de limba engleză la EJO și doctorand la Universitatea din Lugano.
