Suntem obișnuiți ca mass-media să îi atace pe cei care încearcă să expună corupția și malpraxisul. Dar este șocant, totuși, cât de curând companiilor media, atunci când le este prezentat unul dintre cele mai mari scandaluri de date din istoria lumii, și anume vestea că Agenția Națională de Securitate Americană folosea datele colectate de către giganți ai internetului, cum ar fi Apple și Facebook pentru a spiona, a decis că povestea principală ar trebui de fapt să fie în primul rând vânătoarea informatorului Edward Snowden care a lansat informația.

Povestea despre Prism – programul prin care NSA ne spionează pe noi toți – este o poveste pe care George Orwell și Aldous Huxley au scris-o împreună. Suntem acum sub supravegherea “Big Brother” și acceptăm, cu pâine și circ, pur și simplu “semeața lume nouă”, pe care mass-media digitale le creează pentru noi.

Povestea PRISM apară, de asemenea, un autor mai puțin cunoscut: cercetătorul media Ben Bagdikian care, în anii 1980, a prezis un viitor în care doar o mână de conglomerate media ar controla fluxul de informații și de știri din lume. Se pare ca el a avut dreptate, deși în zilele noastre “monopolul media” include companii precum Apple, Facebook, Google și Microsoft, toate colectând numerarul cu o frecvență mult mai mare decât și-ar fi putut imagina Bagdikian. Ca să nu mai vorbim de faptul că el nu avea, probabil, fantezia de a-și imagina transformarea rapidă a însuși guvernului american într-un jucător, extrăgând și filtrând grămezi de date ale altora și utilizându-le pentru propriile lor scopuri lipsite de transparență.

Modul în care mass-media s-a ocupat de povestea PRISM, conduce încă o dată la o discuție privind responsabilitatea mass-media: cum ar trebui să comunice mass-media cu publicul, mai ales pe subiecte cum ar fi protecția vieții private și a datelor, care sunt aproape de inima sa, și cine ar trebui să fie tras la răspundere în cazul în care mass-media nu își îndeplinește obligația de a raporta în mod imparțial și corect cu privire la aceste chestiuni?

Astfel de întrebări au fost studiate extensiv, ca parte a unui mare proiect de cercetare comparativă implicând 12 țări europene și două arabe. Proiectul și rezultatele sale principale au fost recent prezentate la Bruxelles.

Susanne Fengler de la Universitatea Tehnică din Dortmund a condus o echipă de cercetători care a intervievat 1762 jurnaliștilor și a lucrat pentru a crea mostre reprezentative pentru fiecare țară participantă. Printre rezultatele prezentate, probabil, cel mai puțin surprinzător, deși cel mai spectaculos, a fost tendința pentru profesioniștii mass-media de a fi la fel de umani ca și restul. “Spală-mă, dar fără să mă ud” (“Wasch mir den Pelz, aber mach mich nicht nass”) este un proverb german care caracterizează atitudinea multor jurnaliști. De exemplu, în toate țările incluse în raport, o mare majoritate a fost puternic în favoarea responsabilizării mass-media, dar când au fost întrebați mai exact, cei mai mulți au preferat “conștiința proprie” în detrimentul instituțiilor de auto-control, cum ar fi consiliile de presă, avocați ai poporului sau chiar șefi. În plus, jurnaliștii au fost surprinzător de sinceri, dezvăluind că, în cazul în care ar existat vreodată un conflict între cele două, ar simți o “imensă responsabilitate” față de sursele lor, mai degrabă decât față de publicul lor. Numai în Spania și Iordania jurnaliști și-au mărturisit loialitatea principală ca fiind cea vis-a-vis de cititorii, ascultătorii și telespectatorii lor, așa cum ar trebui să fie în cele mai multe codurile oficiale de practică.

Studiul MediaAcT nu a fost relatat pe larg în mass-media europene, cu excepția Regatului Unit, unde ziarul euro-sceptic Daily Telegraph a continuat să hărțuiască UE, susținând că cercetătorii raportului au recomandat ca Bruxelles să reducă libertatea presei în toate țările UE. Potrivit lui Gordon Ramsey Neil, cercetător la Media Standards Trust, presa britanică nu se ocupă de critica mass-media într-o manieră grațioasă. Opinia lui Ramsey este formată din analiza sa recentă de conținut în care el caracterizează acoperirea Raportului Leveson și propunerile de reglementare a presei tratate de 18 cotidiene de opinie importante și ziare de duminică din Marea Britanie

Un sistem de auto-reglementare a mass-media prezintă provocări evidente. Cum sunt distorsiunile și afirmațiile false corectate? Există, de asemenea, cu toate acestea un alt set de probleme: ce este de făcut în cazul în care mass-media preia știrile, sau pur și simplu, acoperă știri importante. Mass-media au fost reticente în a prelua povestea PRISM din Guardian, până când ziarul nu a oferit analiza pas cu pas și a raportat în continuare.

Mai multe inițiative încearcă să identifice problemele neglijate în mainstream media – de exemplu, “Project Censored”, în SUA și alte proiecte asemănătoare, printre care “Initiative Nachrichtenaufklärung” în Germania. Însă aceste inițiative au tendința de a fi oarecum părtinitoare, tinzând de obicei către o abordare de stânga. Și ele tind să fie neglijate de către mainstream media.

Din nou ajungem la problema veche – mass-media, care solicită atât de mult transparență, deschidere și responsabilitate la alții, sunt reticente în a le oferi ele însele.

Precizări necesare: Autorul acestui articol a participat la studiul MediaAcT ca director Elvețian de proiect.

Acest articol a fost publicat pentru prima dată în Neuer Zürcher Zeitung

Credit foto: Imaginary Museum Projects / Flickr CC

Surse:

Ben Bagdikian, The Media Monopoly, Boston: Beacon Press 1983
Susanne Fengler și colab. (eds.), How Fragile is Media Accountability, Raportul Final de Cercetare al  MediaAcT 2013

Andrew Gilligan, EU pours millions into groups seeking state control of press, în: Daily Telegraph, Aprilie 14, 2013

Gordon Neil Ramsey, Press Coverage of Leveson, London: Media Standards Trust 2013