Ilustrație: www.lemonde.fr et Jurgen Appelo (Flickr CC BY 2.0)

Propagarea de informații false pe rețele sociale a devenit o adevărată problemă socială. În prima linie de luptă cu acest fenomen, jurnaliștii fact-checkers verifică și etichetează continuu informațiile care circulă pe internet. În ciuda intențiilor lor, de lăudat, cercetătorul Romain Badouard își pune întrebări cu privire la eficacitatea acestui demers, pe fondul lipsei de încredere în elite. Există însă și alte soluții promițătoare, precum fact-checking-ul participativ.

În februarie 2017, echipa Décodeurs a publicației Le Monde a lansat un instrument de recenzare și etichetare a site-urile de informații francofone și a creat o întreagă polemică. Denumit Décodex, acest instrument ce ia forma unui motor de căutare, a unei  extensii  pentru browser și a unui robot Facebook, clasează producătorii de informație  online în funcție de fiabilitatea conținutului acestora.  Obiectivul Décodeurs este de a evalua informația prin prisma metodei  utilizate pentru a o produce. Respectarea sau abaterea de la normele deontologice în vigoare în profesia de jurnalist, ce implică, de exemplu, încrucișarea surselor sau construirea afirmațiilor pe dovezi, pot constitui criterii pertinente pentru a evalua calitatea informațiilor aflate în circulație.

Polemici pe fondul deschiderii pieței  informațiilor

Polemica în jurul publicării Décodex s-a concentrat astfel mai puțin pe metoda creată de jurnaliștii Le Monde și mai mult pe poziția adoptată de ei. Pretinzând că evaluează obiectiv calitatea publicațiilor produse de alte site-uri, jurnaliștii sunt deopotrivă judecători și acuzați pe o piață a informațiilor online unde media „tradiționale” nu mai sunt în poziție de forță. Ceea ce caracterizează fenomenul „fake news” este că aceste știri false reprezintă produse informaționale deosebit de competitive: consultate și distribuite la scară largă, acestea se află în poziția de concurenți direcți ai articolelor difuzate de „marile” redacții.

În acest context, inițiativele de tip fact-checking în general, și cea a Décodeurs în particular, sunt percepute de către unii dintre competitorii lor ca un mod de a-i reduce la tăcere. Pentru detractorii cei mai virulenți ai inițiativei fact-checking,  demersul celor de la Le Monde ar semăna chiar cu o formă de „inchiziție” prin publicarea unei liste  de site-uri interzise.

La baza acestui argument se află ideea că nici la jurnaliști nu există obiectivitate absolută. Toți au puncte de vedere legate de trecutul personal și propria poziționare ideologică și politică. Totodată, fac parte din redacții care sunt în același timp și companii ce le impun un ritm și constrângeri în termeni de tratare a știrilor. Ei editează pentru media un produs de consum curent pe o piață a informațiilor,  supus logicii cererii și ofertei. Toate aceste elemente au o influență directă asupra informațiilor produse.

Criza democratică și critica elitelor

Mai departe de acest joc de roluri care cere diferitelor forme de legitimitate să spună „adevărul” în dezbaterea publică,  inițiativele de tip fact-checking au oproblemă de eficiență. Fenomenul fake news nu e doar o consecință a lipsei de reglementări pe piața informațiilor produse de rețelele sociale, ci și un simptom al unei neîncrederi politice față de instituții și de cei ce le reprezintă, din ce în ce mai răspândite în cadrul societății.

Motivul pentru care rețele mai mult sau mai puțin organizate, ce speră să atragă venituri din publicitate generate de economia clickurilor, produc informații false este că acestea găsesc un public care să le distribuie în masă. Or, dacă astăzi este dificil să ne pronunțăm  asupra sensului acestei activități de distribuire, sociologia zvonurilor ne-a învățat că propagarea acestora ar putea lua forma unei adeziuni la viziunea despre lume pe care zvonurile o transmit (fără a arăta neapărat o încredere absolută în conținutul lor).

Astfel, baza de date Décodex creată de jurnaliștii Le Monde abundă în informații cu privire la indignarea politică pentru care fake news reprezintă un vehicul.  Analizând țintele informațiilor false din categoria „politică”, observăm că trei sferturi dintre acestea vizează conducătorii în funcție și instituțiile, și că mai mult de jumătate abordează problema impozitelor și a gestionării cheltuielilor publice. Găsim un puternic ton „anti-sistem” și xenofob (o mare parte din informațiile false este produsă de rețele de dezinformare de extremă dreapta), ce utilizează nedreptatea  ca principal cadraj de interpretare a evenimentelor actuale. Or, într-un context de criză democratică ce se amplifică și în care fake news reprezintă un nou simptom, cum poate verificarea informațiilor alternative de către jurnaliști, considerați parte din  elita intelectuală,  să convingă pe cei sau cele care o difuzează?

O neîncredere înrădăcinată?

Un studiu recent cu privire la alegerile prezidențiale în Franța subliniază dificultățile pe care le pot întâlni fact-checker-ii când se confruntă cu un public deosebit de neîncrezător. În cadrul studiului, două grupuri diferite au primit o informație falsă legată de campanie. Primul grup primea doar știrea falsă: 22% au considerat-o adevărată, 36% falsă, iar 42% nu s-au pronunțat. Pentru al doilea grup, știrea falsă a venit alături de o dezmințire ce spunea explicit că este vorba despre o manipulare. În timp ce 47% au considerat știrea ca fiind falsă, 17% au continuat să o creadă plauzibilă după logica „nu iese fum fără foc”, chiar dacă li se spusese că informația era falsă.

Alte studii universitare moderează aceste concluzii insistând pe condițiile ce ajută demersul de verificare a datelor să își atingă obiectivul. În timpul unui experiment american din 2017 s-au publicat în mod voit informații false pe Facebook, având ca destinație un grup de test căruia i s-au propus apoi diferite forme de verificare a informației pentru a le evalua pertinența. Studiul a concluzionat că aceste verificări funcționau dacă apăreau imediat după publicarea informațiilor și dacă aveau o sursă. Concret, atunci când o informație falsă era postată pe Facebook, dacă primul comentariu contrazicea argumentul utilizat în articol și conținea un link către un site extern, indivizii erau mai dispuși să critice știrea falsă.  În același mod, atunci când în articolele recomandate de Facebook sub postarea originală  figurau linkuri care dezmințeau conținutul articolului, utilizatorii dădeau dovadă de mai mult spirit critic. În ultimul rând, dimensiunea colectivă a jucat un rol important în percepția despre  veridicitatea informațiilor. Cu cât argumentele ce combăteau știrea erau susținute de mai mulți utilizatori ai rețelei sociale prin like-uri sau comentarii în acest sens, cu atât indivizii expuși la informația falsă erau mai dispuși să o conteste.

Autorii studiului semnalau totuși o limită importantă: cu cât fake news priveau subiecte cu care utilizatorii de internet aveau o poziție clar definită, cu atât scădea eficacitatea dezmințirilor. Altfel spus, practicile de fact-checking sunt utile îndeosebi cu privire la subiecte relativ noi în dezbatere publică, despre care publicul nu are un cadraj de interpretare bine definit. Or, cum am văzut deja, informațiile false se referă acum mai ales la teme politice care reflectă convingeri ideologice profunde.  În acest caz particular, dezmințirile aduse de jurnaliști acestor zvonuri nu pot avea decât un impact slab.

Viitorul activității de fact-checking ar putea fi participativ

Să însemne asta că fact-checking-ul nu este util utilizatorilor de internet? Sigur că nu. În această nouă luptă a informației, miza este și ocuparea spațiului mediatic; nu neapărat pentru a-i convinge pe cei care cred informațiile false, ci pentru a-i interpela privitor la calitatea informațiilor pe cei „pasivi”, care le consultă ca pe orice alte surse. În acest sens, fact-checking-ul rămâne un instrument esențial în educația media.

Soluțiile ce se pot aduce privitor la fake news și legitimitatea diferiților actori ce pot face acest lucru reprezintă o problemă. A da la o parte fact-checkers pentru a ne baza numai pe proprietarii de platforme și a le conferi acestora puterea de a reglementa conținutul s-ar putea dovedi o soluție mult mai rea decât problema în sine. Proprietarii de platforme, începând cu Facebook, au dezvoltat în timp multiple colaborări cu redacții și școli de jurnalism. Cu toate aceste, celebra rețea socială nu a ezitat să elimine din proprie inițiativă pagini și conturi.

A da puterea de a cenzura unor companii private ce urmăresc obiective financiare ar putea face loc unor forme de filtrare a informației online care să se transforme în viitor în obstacole pentru libertatea de exprimare.

Rămâne soluția fact-checking-ului participativ, prin crearea unui liste a producătorilor de informații online, cum o denumesc cei de la SavoirsCom1. Acest tip de inițiativă are meritul de a sublinia că o luptă eficientă împotriva dezinformării va trebui să se sprijine și pe forme de coordonare și inteligență colectivă specifice internetului, pentru a stabili un mediu de încredere între instanțele de reglementare și comunitatea utilizatorilor de internet. Fără îndoială că jurnaliștii fact-checkers vor avea un rol important în aceste noi inițiative, împărtășind din experiența bazată pe practici profesionale deja bine stabilite.

Acest articol este publicat sub licență Creative Commons (CC BY-ND 4.0). Poate fi republicat cu condiția ca autorul și EJO să fie în mod clar menționați printr-un link către articolul original, însă conținutul articolului nu poate fi modificat.

Traducere în română de Denisa Kovacs