Coperta cărții “Wissenschaftskommunikation im Wandel”

De ce universitățile își dezvoltă relațiile cu presa? De ce două fundații din Elveția investesc în jurnalismul științific prin intermediul publicației 20Minuten, o publicație gratuită de mare succes?  Urmează o analiză a comunicării științifice, un domeniu aflat în continuă schimbare, semnată de directorul Observatorului European de Jurnalism, prof. Stephan Russ-Mohl.

După o scurtă perioadă de înflorire a jurnalismului despre știință, câștigă tot mai mult teren comunicarea despre știință, adică prezentarea nemijlocită, de către universități și institute de cercetare, a rezultatelor cercetărilor științifice. Ele pot apărea sub forma unor comunicate de presă trimise redacțiilor interesate, influențând textele jurnalistice mai mult ca oricând, sau sub forma unei comunicări directe către publicul țintă, prin intermediul propriilor publicații, bloguri, rețele sociale, comunicare realizată cu ajutorul profesioniștilor în relații publice, al cercetătorilor și al institutelor proprii.

Conform cercetărilor noastre, pe parcursul ultimilor ani, șapte din douăsprezece universități elvețiene și-au dezvoltat departamentele de comunicare. Numărul de comunicate de presă trimise de universități pe parcursul unui an nu a crescut semnificativ: în anul 2014 au fost 684, în timp ce în 2008 au fost 671. Dar în ceea ce privește conținutul, accentul s-a schimbat radical: în 2008 circa două treimi din comunicatele de presă erau dedicate comunicării instituționale (politici instituționale, noi programe de studii sau profesori aflați la momentul pensionării). Șase ani mai târziu, un număr de șase din zece comunicate de presă se referă la cercetare și la rezultatele acesteia. Astfel, cantitatea de comunicare instituțională a scăzut la puțin peste o treime.

Pentru șeful departamentului de comunicare de la Universitatea din St. Gallen, Marius Hassenböhler, acest lucru “nu este chiar așa de surprinzător”: temele de cercetare și experții sunt pentru media de “mult mai mare interes decât știrile instituționale” și de aceea în ultimii ani strategia de comunicare a inclus poziționarea “universității ca loc al gândirii”, în special prin scoaterea în evidență a „rezultatelor cercetărilor relevante din punct de vedere social”.

Din punct de vedere tematic, medicina și sănătatea sunt de departe preferatele comunicării despre știință, urmate de științele naturii. Mult mai puțină atenție primesc științele sociale și economice, cu toate că cea de-a doua și-a îmbunătățit recent poziția cu câteva procente.

Hasenböhler a mai arătat că “multe lucruri, mai puțin sofisticate sau legate de politicile instituționale, sunt comunicate acum într-o manieră descentralizată”. La unele universități există specialiști în comunicare chiar în cadrul fiecărei facultăți sau institut. La Universitatea din St. Gallen, ca parte a strategiei de comunicare, se dorește ca “transmiterea rezultatelor cercetărilor să vină chiar din partea cercetătorilor sau a cadrelor didactice, în cadrul domeniului propriu de expertiză”.

Mai mult, universitățile devin competitori ai revistelor specializate în cercetare și știință, care se găsesc de obicei la chioșcurile de presă. Universitățile își distribuie propriile reviste în mod gratuit. Revistele concurente, realizate de jurnaliști, nu de specialiști în PR, ar putea avea un punct de vedere mult mai critic, mai puțin influențat de nevoia de a crea o imagine pozitivă, a institutelor de cercetare, dar acest lucru pare tot mai puțin important pentru publicul “din afară”.

Fundațiile Gebert Rüf și Mercator încearcă să contracareze declinul jurnalismului despre știință printr-o inițiativă unică la nivel global. Ele finanțează articolele despre știință în cadrul ziarului 20Minuten, în speranța să trezească interesul asupra științei și cercetării pentru noi grupuri țintă, în particular tinerii cititori și cei care în mod tradițional nu sunt familiarizați cu acest tip de subiecte. Philipp Egger, directorul Fundației Gebert Rüf, nu consideră această finanțare drept o sponsorizare a ziarului. El o descrie mai degrabă ca fiind “un schimb de servicii”, mai ales că publicația 20Minuten a decis să “semneze un contract” la capătul unui lung proces de negociere.

Totuși, unii experți au identificat anumite pagube colaterale pentru jurnalism, în acest caz: prin sprijinul acordat, fundația “sponsorizează” de fapt cel mai mare jucător din industria media elvețiană, grupul Tamedia, care și-a redus drastic bugetul acordat jurnalismului despre știință, pe alte fronturi (ca de exemplu în ziarul quality Tages-Anzeiger). Egger își apără inițiativa comparând-o cu spoturile publicitare de la cinema: “La prima vedere, poate părea șocant să vezi reclame pentru cauze bune înaintea filmelor pline de violență, distrugere a mediului înconjurător și sexism. Dar la cinema merg exact acei oameni cărora li se adresează aceste spoturi.”

Ambele fundații subliniază că nu este scopul lor să promoveze jurnalismul. Olivia Schaub, manager de proiect la Fundația Mercator, spune că “reducerile bugetare pentru articolele despre știință și jurnalismul de calitate sunt urmărite într-o manieră critică”.

Privind din perspectiva independenței jurnalistice, faptul că acoperirea mediatică a subiectelor științifice de către agenția elvețiană de știri Schweizerische Depeschenagentur (sda) este finanțată de Swissuniversities (organizația succesoare a Conferinței Directorilor Universităților Elvețiene) și de ETH Zürich (Universitatea Politehnică – n. tr.) devine o problemă chiar mai delicată. Redactorul șef adjunct al sda, Winfried Kösters, subliniază faptul că independența editorială a agenției este “garantată și stipulată în contracte” și că acest sprijin “nu este un model general pentru viitorul finanțării jurnalismului”. Cel puțin asta ne permite să sperăm că, în viitorul apropiat, nici Banca Națională a Elveției, UBS sau Credit Suisse nu vor sponsoriza articolele pe teme economice și financiare ale agenției de știri.

Mai mult decât comunicarea științifică în sine, cercetarea privind acest domeniu s-a schimbat și s-a dezvoltat. Recent, acest domeniu a fost instituționalizat la Universitatea din Zurich. Cartea “Wissenschaftskommunikation im Wandel” (“Comunicarea științifică în schimbare”), publicată de Mike Schafer, Silje Kristiansen și Heinz Bonfadelli, se ocupă de această nouă ramură și furnizează unele surprize. De fapt, o analiză de conținut realizată de Anna Maria Volpers și Annika Summ (ambele de la Universitatea din Münster) arată că științele sociale și umaniste nu sunt deloc neglijate în comunicarea jurnaliștilor în comparație cu științele naturii, tehnologia și medicina. Conform celor două cercetătoare, subiectele pur și simplu sunt răspândite în rubrici diferite ale publicațiilor.

Este interesantă în mod special contribuția lui Senja Post (Universitatea din Zürich) privind jurnalismul și cercetarea în domeniul climei. În acest caz, o interacțiune oarecum fatală între cercetători și media pare să conducă la distorsiuni semnificative în percepția asupra schimbărilor climatice, în situațiile în care anumite incertitudini din cercetare trebuie să fie aduse în atenția publicului. De aceea, jurnaliștii așteaptă informații clare de la cercetători și le place să le scoată în evidență, dacă le primesc. Aparent, aceasta duce de fapt la o spirală a tăcerii din partea cercetătorilor: aceia, care consideră importantă “dezvăluirea incertitudinilor către public”, vorbesc mai rar cu jurnaliștii și preferă să publice ei înșiși în media. Pe de altă parte, ceilalți cercetători, care cred că schimbările climatice sunt “cauzate de omenire, sunt periculoase, unice în istorie și previzibile”, contactează media mult mai des.

Editorii cărții se referă în introducere la două probleme rămase încă nerezolvate în comunicarea științifică. Pe de-o parte, “varietatea ofertelor online ridică probleme de selecție și credibilitate”: pentru “subiecte mai puțin familiare despre care oamenii știu prea puține lucruri”, susțin ei, “ar fi util puțin ajutor din partea jurnalismului științific pentru o mai bună înțelegere”, dar acesta este oferit tot mai puțin. Pe de altă parte, “este destul de redus grupul persoanelor interesate de știință, pentru care mediul online reprezintă un tărâm plin cu lapte și miere”. De aceea, cea mai mare provocare pentru comunicarea despre știință, pe web este, „în primul rând, să ajungă la un public interesat”. Persoanele neinteresate, care până acum s-ar fi „lovit” de subiectele științifice în media tradițională, de acum le „pot evita cu totul” în mediul online. Algoritmurile de căutare accentuează această tendință prin “oferirea numai a conținutului care se potrivește cu interesul utilizatorului, pe baza preferințelor din trecut ale acestuia”.

Fiecare se poate retrage în propriul cocon și astfel ar putea crește decalajul de cunoștințe între oamenii interesați de știință și cei care nu sunt interesați.

Mike S. Schäfer, Silje Kristiansen, Heinz Bonfadelli (Editori), Wissenschaftskommunikation im Wandel, Editura Herbert von Halem, Köln, 2015

Autor: Stephan Russ-Mohl; articol publicat prima data în Neue Zürcher Zeitung, 28 noiembrie 2015

Traducere: Oscar Stănciulescu

Sursă imagini: halem-verlag.de; https://flic.kr/p/eaGPCC (Kenny Louie, CC)