Cum să câștigi un premiu Pulitzer

October 24, 2016 • Headlines, Ultimele articole • by

Forfotă, agitație, discuții. Un amfiteatru plin de studenți de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Se întâlnesc chiar cu o câștigătoare a premiului Pulitzer și au mari emoții.  Jurnalista americană Jacqui Banaszynski este deja acolo. Discută, povestește, ascultă, dar și observă.

În cei peste 30 de ani în care a fost reporter și editor Jacqui Banaszynski a mers în multe locuri, a cunoscut mulți oameni, a avut multe experiențe și a spus multe povești. Totul a pornit de la o profundă dorință de a cunoaște și de a descoperi lumea. Toată lumea. Și această dorință a îmbarcat-o pe Jacqui într-o călătorie pe șase continente. A reușit ce și-a propus și, mai mult, a reușit să transforme experiențele sale în povești. Una dintre acestea i-a adus în 1988 premiul Pulitzer.

Inițierea în jurnalismul narativ

Jurnalistă cu experiență, Jacqui Banaszynski nu pierde vremea, se prezintă și intră direct în subiect. ”Singura modalitate de a învăța să scrii este să scrii și să scrii mai mult, să scrii mai mult și să scrii și mai mult. A doua modalitate de a învăța cum să scrii este să citești la fel de mult. Să citești, să citești, să citești. Să citești orice, să citești chiar și cele mai ciudate lucruri. Eu citesc inclusiv tot ce scrie pe cutia ce cereale”, le-a mărturisit Jacqui Banaszynski  studenților.  Mai mult chiar, trebuie să accepți că, la început, s-ar putea să nu scrii bine. „Numai dacă scrii prost la început vei ajunge să scrii bine mai târziu”, adaugă ea.

Banaszynski: ”Înainte de toate am învățat regulile de bază ale jurnalismului”

Jacqui Banaszynski este profesoară la Missouri School of Journalism, cea mai veche școală de jurnalism din lume.  Așadar, ea e obișnuită să le explice studenților cât se poate de clar, pas cu pas, ce ar trebui să facă pentru a ajunge să scrie povești adevărate. Vorbește deschis, povestește cu umor și cu foarte multă pasiune.

Spune că cel mai important lucru este să înveți întâi ce înseamnă jurnalismul. La început s-a ocupat de toate tipurile de știri, de la știri politice, până la știri mondene sau știri sportive. Și așa a învățat care sunt regulile de bază ale jurnalismului. ”Dacă vreți să fiți un bun scriitor de non ficțiune trebuie să învățați să relatați. Am fost capabilă să scriu abia după ce am stăpânit tehnicile de relatare și  după ce am învățat ce înseamnă știrile, ce înseamnă etica sau sursele. Mult mai târziu am învățat tehnicile și sensibilitățile scriiturii narative de non-ficţiune”.

A scrie bine înseamnă să fii un bun reporter

Mai mult, 95% dintr-o scriitură extraordinară înseamnă să fii un reporter extraordinar, susține Jacqui Banaszynski. Uneori, să fii reporter îți poate ocupa tot timpul, dar, în timp, totul devine mai facil: înveți unde să găsești sursele necesare sau ce întrebări să pui. De exemplu, într-un interviu interlocutorul nu trebuie grăbit. Pentru fiecare întrebare pe care vrei să o pui, mai pune încă cinci, ca să fii sigur că ai epuizat ”povestea”!

Jurnalista compară scrisul cu o asamblarea unei mese. O masă este construită din părți separate. Similar, ca să poți scrie o poveste bună trebuie să găsești întâi elementele componente și apoi sa le asamblezi. Și, avertizează ea, nu este ușor. Avem tendința să numim stories toate subiectele de care ne ocupăm, dar de fapt 90% din ce se întâmplă în jurnalism nu sunt cu adevărat stories. Ele sunt relatări de presă, sunt pur și simplu niște tranzacții informaționale spre deosebire de emoția pe care o transmite o poveste.

7

Experiența universală

Scopul jurnalismului narativ este să împărtășească o experiență comună. Explorați, observați, descrieți, i-a îndemnat Jacqui Banaszynski pe studenții de la FJSC, adăugând că, în jurnalismul narativ trebuie să găsești acel punct de legătură, acea conexiune emoțională cu cititorul. Nimeni nu vrea să citească lucruri cu care nu relaționează. Cititorul nu trebuie să fie de acord, ci să empatizeze. De aceea, poveștile bune au fundația unei călătorii, fie că este vorba de o călătorie emoțională, de una geografică sau de una personală.

Și totuși, cum poți câștiga un premiu Pulitzer?

În primul rând, articolul trebuie să apară într-o publicație americană. În al doilea rând, leadul trebuie să fie unul de impact, având în vedere volumul mare de articole pe care juriul trebuie să le citească.  ”Trebuie să aveți o poveste puternică, bine documentată, fără greșeli și fără scurtături, o poveste care poate fi verificată”, a explicat Jacqui.  Și, evident, nu trebuie să uităm de principalele elemente ale scriiturii narative: o temă bună, emoție, tensiune, personaje puternice, intrigă, ritm și dialog. Dar, spune Jacqui Banaszynski, cel mai important este ca un jurnalist să aibă pasiune, un sistem personal de valori și să scoată din fiecare subiect pe care îl tratează cât mai mult posibil.

Mai multe despre premiul Pulitzer puteți citi aici.

Jacqui Banaszynski, omul care a plecat de la fermă să vadă lumea

Jaqui Banaszynski s-a născut în 1952, în Pulaski (Winsconsin), Statele Unite ale Americii. În 1974 a absolvit cursurile Universității Marquette. După cum a mărturisit ea însăși, de mică a vrut să plece de la ferma unde a copilărit și să descopere lumea.  A visat să fie sportivă, pilot, astronaut sau arhitect, însă niciuna din aceste meserii nu erau accesibile pentru femeile din acea vreme, cu atât mai puțin în satul ei natal. Așa că s-a alăturat echipei ziarului liceului și a plecat pe teren, într-o experiență care i-a deschis porțile către lumea jurnalismului narativ, o lume care a captivat-o și căreia i-a dedicat întreaga viață.

În 1986 a fost finalistă pentru câștigarea premiului Pulitzer pentru o serie de articole din timpul foametei din Africa Subsahariană, iar doi ani mai târziu, în 1988, Jaqui Banaszynski a câștigat Premiul Pulitzer pentru unul dintre primele articole de profunzime despre efectele HIV/SIDA. ,,AIDS in the Heartland” a cuprins o serie de articole despre viața și moartea unui cuplu de fermieri gay (Sursa: https://journalism.missouri.edu/staff/jacqui-banaszynski/).

Pe 14 și 15 octombrie Jacqui Banaszynski a participat la cea de-a șasea ediție a conferinței The Power of Storytelling, organizată de DoR, eveniment la care vine de la prima ediție.

 

Articolul a fost realizat în colaborare cu Roxana Puha, studentă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării la Masteratul Producție Multimedia Audio-Video

Autoarea fotografiilor: Andreea Utza-Băicoianu

Tags: , , ,

Send this to a friend