Observatorul European de Jurnalism lansează pagina de limbă franceză

October 30, 2017 • Arii de acoperire, Ultimele articole • by

Site-ul în franceză al Observatorului European de Jurnalism, lansat astăzi de Académie du journalisme et des médias (AJM) de la Universitatea din Neuchâtel, Elveţia, va conţine articole despre cercetare şi analize asupra jurnalismului şi pieţii de comunicare din zona francofonă. El se alătură astfel unei platforme de colaborare care include site-uri în 13 limbi distincte pentru Europa şi Statele Unite ale Americii, precum şi două site-uri în arabă şi franceză cu focus pe lumea arabă (Observatorul Arab de Jurnalism).

În aceeaşi linie cu misiunea oficială EJO, site-ul european de limbă franceză (fr.ejo.ch) intenţionează să promoveze schimburile de idei, cunoştinţe şi noutăţi legate de cercetare între producătorii de media şi cercetătorii care studiază domeniul comunicării. Conţinutul site-ului va include un număr variat de teme de discuţie, de la inovaţiile digitale, la probleme etice legate de jurnalism în zona francofonă. De asemenea, vor fi prezentate şi subiecte legate de managementul media şi implicarea politică în domeniu.

Primele articole lansate prin intermediul platformei sunt următoarele:

  1. o contribuţie a lui Eric Scherer, director de inovare şi prospecţii la France Televisions, despre inovaţiile tehnologice şi modul cum acestea influenţează jurnalismul
  2. o analiză asupra criptării folosite de jurnalişti semnată de Ksenia Ermoshina şi Francesca Musiani (cercetători la Nextleap, Paris)
  3. un articol despre provocările traducerilor în agenţiile de ştiri scris de Lucile Davier de la Universitatea din Geneva
  4. o analiză asupra narativului din jurnalismul politic semnată de Hannah Schlaepfer, absolventă a AJM.

Observatorul francofon este finanţat prin programul Agora al Swiss National Science Foundation (SNSF). Observatorul European de Jurnalism (EJO) este o reţea în continuă dezvoltare care colaborează cu universităţi şi institute de cercetare din Albania, Austria, Elveţia, Germania, Italia, Letonia, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Ucraina şi Statele Unite ale Americii. În 2016, proiectul s-a extins asupra lumii arabe prin apariţia celor două site-uri ale Observatorului Arab de Jurnalism coordonat de Media Development Center din Tunisia.

În România, Observatorul European de Jurnalism este realizat de o echipă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti.

 

 

Tags: , ,

Send this to a friend