Susţinerea pentru serviciul public de radiodifuziune şi pentru presă este o chestiune politică, dar nu numai în Austria.

Prin compararea datelor din Germania, Finlanda, Franţa, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii, Rasmus Nielsen Kleis şi Geert Linnebank de la Institutul Reuters al Universităţii Oxford au ajuns la concluzia că instrumentele politicii în domeniul mass-media au rămas în esenţă aceleaşi, încă din anii ’80. Analizând ţările care subvenţionează proiecte mass-media, Nielsen şi Linnebank au constatat că cea mai mare parte a banilor distribuiţi de guverne este alocată dinozaurilor mass-media: audiovizual şi ziare tipărite.

În toate ţările incluse în studiu, atât ştirile tipărite, cât şi cele difuzate prin televiziune şi radio au o lungă istorie în dependenţa de „scurgerile” de la guvern, ori prin încasarea de taxe  consistente, ori prin facilităţi fiscale, taxe poştale mai mici sau chiar subvenţii directe de la stat. Chiar şi în Statele Unite, unde mass-media nu sunt în mod tradiţional finanţate de guvern, cercetătorii au descoperit că, în fiecare an, fonduri care depăşesc un miliard de dolari din banii contribuabililor sunt cheltuite pentru televiziunea şi radioul publice, pe lângă un alt miliard de dolari distribuit editorilor de ziare.

Şi, în timp ce lobby-ul puternic din partea industriei mass-media asigură continuitatea finanţării, companiile mici care încearcă să realizeze proiecte mass-media au puţine şanse de a primi astfel de subvenţii.

Cea mai bizară lege descoperită de studiul condus de Nielsen şi Linnebank este în Italia, unde redacţiile conduse de cel puţin doi membri ai parlamentului pot primi finanţare atât timp cât intenţionează să publice o ediţie tipărită a unui ziar. Cu toate acestea o condiţie este ca ziarul să fi existat deja în piaţă timp de trei ani.

Publicat în Die Furche, Nr. 47/2011

Sursa: Rasmus Kleis Nielsen / Geert Linnebank (2011): „Susţinerea publică pentru mass-media. Un studiu despre subsidii directe şi indirecte în şase ţări”, Institutul Reuters pentru Studiul Jurnalismului, Universitatea din Oxford