Dacă ziarele nu vor mai fi tipărite, profesia de jurnalist se va schimba dramatic, şi nu neapărat în bine.

În timp ce mai multe conglomerate media din lumea germanofonă,  printre care Ringier şi Springer, şi-au pregătit viitorul online prin fuziunea redacţiilor independente, în SUA, mai multe ziare şi-au oprit în totalitate ediţiile print, oferind cititorilor numai ediţiile online. The Capital Times din Madison, Wisconsin, este printre cei câţiva pionieri care au îmbrăţişat o astfel de abordare.

În acest moment, The Capital Times ar putea fi primul ziar din istorie a cărui transformare de la print la online a fost intens cercetată. „Jurnalismul ca proces” – titlul unui studiu (publicat în Monografii de Jurnalism, Vol. 13, Nr.3, 2011) semnat de Sue Robinson de la Universitatea din Wisconsin, Madison, demonstrează modul în care graniţele tradiţionale şi rolurile profesionale au dispărut din redacţiile ziarelor on-line, şi cum ştirea nu mai este prezentată ca un „produs finit”, ci mai degrabă creată şi actualizată, ca un proces permanent de interacţiuni între jurnalişti şi cititorii lor.

Potrivit lui Robinson, separaţia între viaţa privată şi cea profesională este din ce în ce mai firavă, deoarece editorii, care au devenit „cetăţeni ai Internetului”, nu mai au nevoie să fie prezenţi fizic în redacţie, dar li se cere, în schimb, să fie omniprezenţi 24 de ore din 24. În rândul cetăţenilor, s-a dezvoltat un grup mic dar foarte exigent de actori care – prin comentarii, prin link-uri, prin share-uri şi prin completarea permanentă cu informaţii – contribuie la fluxul de informare generală. Astfel, ei urmăresc evenimentele, de multe ori pe căi mult diferite de acelea pe care reporterul local se concentrează.

Cu toate acestea, există o slăbiciune notabilă în cercetare. În ceea ce priveşte publicul activ, sau „cetăţenii jurnalişti”, Robinson nu face diferenţa între „cetăţeni obişnuiţi”, care comunică în calitate de nespecialişti, şi actorii care încearcă să influenţeze jurnalismul în calitate de profesionişti de PR. Prin urmare, probabil că tabloul potenţialului vast şi promiţător al jurnalismului participativ poate fi contaminat cu un pic prea mult soare şi câteva acadele în plus. Este însă un început şi, când este privită de la distanţă, cooperarea între un mic ziar online american regional şi una dintre cele mai importante şcoli de jurnalism ar putea fi percepută ca o colaborare lăudabilă.

Articol publicat iniţial în Schweizer Journalist – 12/2011 + 1/2012