Jurnalismul de date este peste tot. Este menționat pe canale digitale specializate, au fost publicate cărți pe acest subiect și articole despre acest tip de jurnalism apar în mod frecvent în jurnalele științifice. Jurnalismul de date este fără dubiu una dintre cele mai la modă tendințe în domeniu. Totuși, fenomenul este puțin „gonflat”, acest lucru putând fi observat atât în textele populare, cât și în cele de specialitate. La prima vedere, se pare că „specialismul” a intrat în practicile curente ale jurnalismului, fiind deja apreciat și respectat. Nu este cazul. Jurnalismul de date încă se confruntă cu probleme legate de statutul și valoarea sa în cadrul organizațiilor de presă, pe multiple segmente de piață.

Două studii publicate recent abordează problema din unghiuri diferite. Rezultatele acestora ne permit să creionăm o imagine mai completă și mai amănunțită privitor la modul în care jurnalismul de date funcționează în diverse țări.

În primul studiu, Alfred Hermida și Lynn Young, ambii de la University of British Columbia, au încercat să creeze o imagine de ansamblu a jurnalismului de date și să evalueze impactul acestuia asupra normelor, practicilor și culturilor din cadrul diverselor organizații de presă din Canada. Cei doi autori au realizat 17 interviuri cu cei mai importanți jurnaliști de date și freelanceri care lucrează atât în presa tipărită, cât și în presa audio-vizuală publică și privată. Privirea lor s-a centrat asupra modului în care identitățile profesionale emergente, precum jurnaliștii de date, afectează colaborarea în interiorul și în afara organizațiilor de presă, forțând limitele profesionale, dar și “interacțiunea dintre rolurile jurnalistice tradiționale și cele emergente în cadrul structurilor organizaționale”.

Jurnaliștii de date se văd pe sine drept specialiști cu abilități multiple

Cercetătorii au descoperit că există o clară ”ierarhie a hibridității” între diferitele organizații media din eșantionul studiat. Unele au dezvoltat deja un fel de tehno-cultură amestecată care îmbină adaptarea tehnologică cu jurnalismul, în timp ce alții încă se luptă să creeze echipe de prelucrare a datelor care să aibă la dispoziție multe resurse.

Un prim indicator al diferitelor nivele de hibriditate poate fi văzut în denumirile profesionale ale jurnaliștilor de date. Majoritatea organizațiilor de știri au adoptat denumiri care se raportează la caracteristicile tehnologice, folosind diverși descriptori precum „interactiv, mobil, digital, web și date” atașate la categorii profesionale generale precum „coordonator, manager, editor, producător și dezvoltator”, care dovedește că acest câmp profesional este încă destul de fluid. Totuși, spre deosebire de alte studii naționale precum cel din Marea Britanie, în care s-au evidențiat o distincție clară între „tehnicieni” și jurnaliști, majoritatea jurnaliștilor intervievați se văd ca niște tehno-jurnaliști sau „unicorni” – specialiștii „fabuloși” care sunt capabili să scrie un articol, să scrie linii de cod și să analizeze date pe cont propriu.

Jurnaliștii de date pot transcende limitele organizaționale

În mod similar, sunt diferențe clare în ceea ce privește normele și practicile profesionale ale jurnaliștilor de date. Ele arată o înclinație mai degrabă către colaborări informale decât către concurență. Acest tip de „macgyver”-ism¹, cum îl numește unul dintre jurnaliștii intervievați, constă în folosirea resurselor din diverse surse, atât din interiorul, cât și din exteriorul organizațiilor de știri. Faptul că jurnaliștii de date transcend limitele organizaționale, interacționează cu comunitatea lor (inclusiv cu cercetătorii din domeniu) și colaborează în cadrul unor „rețele pan-mediatice” este un bun exemplu despre cum arată jurnalismul colaborativ astăzi.

Abilitatea companiilor media de a îmbina competențele tehnologice și jurnalistice este reflectată și de statutul organizațional și contextul în care se află jurnaliștii de date. Unele organizații – o televiziune de serviciu public și două ziare tradiționale cu un anume background în documentarea asistată de computer – au fost capabile să dezvolte o tehno-cultură prin crearea unor echipe de prelucrare a datelor. Aceste grupuri înalt specializate sunt capabile să transmită expertiza lor tehnologică către întreaga redacție, punând bazele schimbării culturale către producția de știri digitală. Alte redacții au alocat un „rol de serviciu” jurnaliștilor de date, restricționându-le contribuțiile doar la aspectele tehnice, și în acest fel limitându-le autoritatea jurnalistică. Alții însă se bazează pe abilitățile jurnaliștilor de date cu multiple competențe.

Conținut sau custodie?

Într-un al doilea studiu, Eddy Borges-Rey de la Universitatea din Stirling (Marea Britanie) analizează, prin intermediul a 24 de interviuri cu jurnaliști de date, editori de date, jurnaliști cu poziții manageriale, un programator și un designer, dacă și în ce măsură jurnaliștii de date utilizează baze de date și algoritmi pentru a verifica corectitudinea instituțiilor deținătoare de date. Având în vedere că datele și algoritmii ne guvernează tot mai mult viețile, există, în opinia lui Borges-Rey, „o cerere tot mai mare pentru jurnaliști care să fie capabili să investigheze dinamicile de putere care stau în spatele datelor”.

După cum arată rezultatele studiului, jurnaliștii de date nu văd descoperirea dinamicilor puterii și a manipulării rău intenționate a datelor de către companiile deținătoare ca fiind una din sarcinile lor de bază. Reporterii specializați în tehnologie și știință se ocupă mult mai des de aceste subiecte. Cu toate acestea, jurnaliștii de date contribuie ca specialiști la menținerea bazelor de date, dar nu din punct de vedere al conținutului. Având în vedere expertiza imensă a jurnaliștilor de date în manipularea și extragerea datelor, acest lucru este oarecum surprinzător. Totuși, cea mai mare parte a jurnaliștilor a recunoscut că există probleme în ceea ce privește inaccesibilitatea datelor deținute de companii.

Jurnalismul de date a „răsturnat logica tradițională a redacțiilor”

În acest caz ei încă se bazează pe metode tradiționale de investigație precum scurgeri de informații sau „turnători”, care subliniază încă o dată rolul extrem de important al oamenilor care sunt dispuși să dezvăluie informații de interes public (și de ce aceștia merită să fie protejați).

În contrast cu rezultatele studiului realizat de Hermida și Young, Borges-Rey creionează o imagine mai coerentă a jurnalismului de date în Marea Britanie: a dislocat logica tradițională a jurnalismului nu doar prin introducerea în redacții a gândirii de calcul, dar și prin transformarea povestirii lineare într-o ofertă de conținut mai interesant și interactiv.

În acest sens, practicile jurnalismului de date sunt bine integrate în diversele redacții și, în timp, s-au diversificat în trei moduri: a) forme scurte și zilnice de jurnalism de date; b) o formă extensivă și investigativă și c) un jurnalism de date prezentat sub forma unor jocuri ce au ca scop distracția publicului. Totuși, afirmațiile excesiv de pozitive pot avea drept cauză faptul că Borges-Rey a intervievat angajați ai unor organizații media importante precum The Guardian, BBC sau The Telegraph – în timp ce datele privind integrarea jurnalismului de date la nivel local sau regional lipsesc.

Până la urmă, cele două studii naționale adaugă informații relevante la corpusul literaturii științifice referitoare la formele cantitative de jurnalism. Ambele arată că, într-o anumită măsură, jurnalismul de date nu și-a atins potențialul în principal din cauza constrângerilor organizaționale și din cauză că acest domeniu este încă destul de fluid.

Unele organizații de presă încă se străduiesc să găsească modul de utilizare potrivit pentru jurnalismul de date

Chiar și sistemul mediatic din Marea Britanie, unde jurnalismul de date este în general bine integrat în ciclul producției de știri, suferă de pe urma unei discrepanțe între organizațiile centrale și cele regionale din cauza resurselor umane și economice insuficiente din organizațiile mai mici. Acest lucru creează oportunități pentru colaboratorii externi, lucru confirmat de ambele studii. În mod particular, în Canada, „jurnalistul de date independent” este o persoană tot mai căutată de redacții, o situație surprinzător de similară cu Italia, unde specialistul independent este cel mai des întâlnit printre jurnaliștii de date.

Cele două studii arată faptul că unele organizații de presă se luptă încă să identifice locul și utilizarea corectă a jurnalismului de date, fapt care duce la probleme structurale de durată. Dar, în același timp, ele demonstrează și că jurnalismul de date este un mare avantaj, pentru că permite redacțiilor să creeze rețele de contacte în cadrul ecosistemului jurnalistic. O calitate vitală dacă organizațiile de presă vor să facă față procesului de dez-instituționalizare tot mai accentuat.

Notă:

1. macgyvering: „când transformi un lucru în ceva ce nu ar trebui să fie, dar funcționează aproape perfect”, definiție din urbandictionary.com

Traducere realizată de Oscar Stănciulescu

Foto: „Unicorn”, Yosuke Muroya, Flickr CC