Imigrația este un subiect furtunos în țările din întreaga lume. În Germania, însă, subiectul este dezbătut cu o rigoare aproape olimpică, întrucât lupta pentru încheierea unei relații cu străini se dovedește a fi una de o longevitate mare. Dezbaterea tumultoasă este în mod curent răspândită printre headline-uri cu acoperire, de prea multe ori aderând la zicală “Vestea bună este să nu primești nici o veste.”

Acest lucru nu este pur și simplu o complicație a zilei de astăzi, ci o situație complexă care evoluează amplificată fiind de mass-media mainstream din Germania. Subiectul necesită contextualizare – cel puțin – și datează de la apariția imigrării pe scară largă în Germania.

Oaspeții

Înainte de mijlocul secolului al XX-lea, Germania era un loc de emigrare. Primii “muncitori oaspeți” (Gastarbeiteri) a ajuns între anii 1950 și 1960 și au primit permise de muncă temporară și permise de ședere, ca răspuns la politicile de recrutare ale țării. Muncitori italieni, spanioli, greci și portughezi au completat cereri. Deși muncitorii noi au fost vitali în sustinerea unei economii în plină expansiune, presa germană i-a calificat drept oaspeți temporari care pot fi tolerați, prin participarea lor de dorit la contribuția dezvoltării economice.

Criza economică din 1973 a dus la oprirea recrutării, dar politicile de reîntregire a familiei au asigurat un flux continuu de imigranți, rezultând un flux constant de soții și copii. Pe măsură ce criza în economie se adâncea, o schimbare în ospitalitatea Germaniei a devenit evidentă în titlurile și rapoartele de știri. Cei care înainte erau considerați “oaspeții”, erau acum portretizați ca și lipitori societale. Odată cu căderea Zidului Berlinului și căderea Cortinei de Fier, conceptualizarea știrilor privind “imigranții” s-a transformat din nou, prin outlet-uri mainstream, cum ar fi Der Spiegel și Bild Zeitung suspendând rutina tipologiilor refugiaților “nelegitimi” și subliniind ramificații grave, înfrumusețate.

Imigrația în masă din Balcani și Europa de Est de la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 împreună cu solicitanții de azil care fugeau de conflictele din Turcia, Orientul Mijlociu și Africa au promovat o dezbatere intensificată. Cererile de azil și fluxul de migrație au crescut la mijlocul anilor 1990, ca urmare a xenofobiei și tensiunilor socio-economice concise care s-au amplificat în tandem.

În anul 2000, introducerea unei noi legi de naturalizare germană care a reconfigurat principiul învechit al ius sanguinis (cetățenie de sânge) pentru a include ius soli (cetățenie prin naștere) a instigat la continuarea controverselor. Înainte de noua propunere, o ședere de 15 ani în Germania era necesară pentru naturalizare și cetățenia dublă nu era permisă. Noua lege a cetățeniei – care acorda copiilor imigranților născuți în Germania cetățenie pentru prima dată – a condus la invective polemice în mass-media plină de clișee (“Das Boot ist voll “), și a prezentat crime ale imigranților ca fiind un subiect extrem de popular, persistent la știri. Noua lege a naturalizării a condus la schisme mari în sfera politică și a amplificat lupta Germaniei pentru a găsi echilibrul în politica de integrare a imigranților.

Post 9/11 a condus la o atenție mărită pentru Islam și imigranții de origine musulmană (cum a fost cazul în multe zone din afara Statelor Unite) și populația musulmană în Germania a crescut atingând proporții fără precedent. Germania este casa a aproximativ 16 milioane de oameni, provenind din familii de imigranți, precum și a aproximativ 3.0 – 3.5 milioane de musulmani, deși Agenția Federală Germană pentru Statistică nu furnizează date despre orientarea religioasă a populației (sunt disponibile date numai pe baza cetățeniei și servesc pentru estimări). Totuși, aceasta este cea mai mare concentrație musulmană din Europa de Vest, după Franța, și mediatizarea acestei creșteri a populației a fost predominant negativă, o atenție disproporționată fiind acordată temelor precum incitarea la ostilitate, cum ar fi crimele de onoare, căsătoriile aranjate și terorismul.

Din fericire, accentul peiorativ al mainstream mass-media în materie de imigrare, nu a rămas necontestat. Organizațiile de imigranți au criticat în mod repetat mass-media pentru diseminarea fragmentată, inexactă a imaginilor imigranților din Germania prin ignorarea fațetelor banale, “obișnuite” ale vieții. Grupuri cum ar fi Deutsche Neue Medienmacher (New German Media-Maker), o organizație la nivel național a jurnaliștilor, s-au format ca să pledeze în favoarea pluralismului și să combată stereotipurile în mass-media. Și de-a lungul timpului, au apărut exemple de portrete nuanțate privind experiența de imigrant,– de cele mai multe ori – din cauza persoanelor cu familii de imigranți care penetrează scena mass-media și oferă o perspectivă diversificată.

Diversitatea socială în Germania este tot mai mult recunoscută ca o resursă și inițiativele de integrare s-au mărit, dar această recunoaștere nu a fost nici susținută, nici propulsată de mass-media germane. În Planul de Acțiune Națională pentru Integrare, cancelarul Angela Merkel a subliniat necesitatea pentru o mai mare reprezentare a imigranților în mass-media, prin outlet-uri ale presei de specialitate, radiodifuziuni publice și organizații de migranți, care fuseseră susținătorii acestora cu mult timp înainte. Stăruind constant în aceste perspective înguste, presa mainstream însăși nu s-a clintit până când factorii de decizie politică s-au aplecat asupra noilor politici de integrare socială.

Toți imigranții sau doar cei cu barbă?

În ciuda faptului că inspiră o ipoteză pasionată (și inițiative de cercetare), din toate părțile, studiile detaliate și discuțiile cu privire la mișcările migratorii au tendința să fie androcentrice, adesea bazate în principal pe experiența migranților de sex masculin. Ceea ce cunoaștem din interacțiunea dintre mass-media germane și reprezentări ale femeilor imigrante este extrem de puțin.

Ca răspuns la acest decalaj concentrat, profesoara Margreth Lünenborg, director al Centrului Internațional pentru Jurnalism de la Freie Universität din Berlin, și-a luat sarcina de a analiza modul în care imigranții de sex feminin sunt reprezentați în mass-media germane. “După o primă privire asupra literaturii de specialitate, am putea vedea că acolo nu pare acest stereotip de “migrant agresiv” sau “migrant periculos”, discutat într-un sens larg”, spune ea. “Cu toate acestea, după o privire atentă în detaliu, se poate observa că destul de des se face referire la o figură masculină  – cel puțin în mod implicit.”

Această observație a făcut-o pe Lünenborg să pună la îndoială modul în care mass-media construiește un imigrant de sex feminin, sau dacă o astfel de construcție, chiar există. În scopul de a analiza această problemă mai detaliat, ea a realizat o analiză intersectorială axată în mod special pe imaginea migranților de sex feminin în mass-media germană – o întreprindere provocată în parte de un incident din anul 2005, în care o femeie tânără din Turcia a fost ucisă de fratele ei la Berlin. Evenimentul, desigur, a stârnit discuții injurioase în ziare și tabloide la nivel național.

Studiul lui Lünenborg, “Femeile imigrante și mass-media”, abordează relevanța reprezentărilor media privind percepția de sine și cea publică și este împărțit în sub-proiecte, tratând deopotrivă mass-media audio-vizuale și reprezentările în presă.

Partea axată pe presă a studiului, a analizat reprezentări ale migranților de sex feminin în presa scrisă selectate prin intermediul unei explorări sistematice, empirice a interrelaționării între categoriile structurale de gen și etnicitate, în mass-media. În această componentă a studiului, au fost analizate cinci ziare germane (Kölner Stadtanzeiger, Westdeutsche Allgemeine Zeitung, Bild, Tageszeitung și Frankfurter Allgemeine Zeitung) pe durata unei luni din fiecare an, între 2005 – 2010. De aici, au fost identificate “tipuri” și clasificate în grupuri diferite (migrantul victimă, migrantul sexualizat, migrantul stigmatizat și așa mai departe).

Potrivit lui Lünenborg, tipologia “victimei” feminine s-a dovedit a fi cea mai proeminentă și a apărut la orizont, deși s-ar putea presupune că nu ar fi apărut neapărat în ziare. “Destul de interesant, avem această lucrare de stânga din Berlin, tageszeitung“, explică ea. “Autorii fac foarte multe cercetări în domeniul migrației, concentrându-se într-adevăr pe probleme, dar, din păcate, ei folosesc această tipologie a victimei cel mai adesea în felul în care elaborează poveștile cadru.” Rareori migranții sunt descriși ca academicieni care migrează în țări noi, sau ca sportivi, sau artiști. “Fiind conștienți că migrația reprezintă un proces global din motive foarte diferite, nu există o încadrare într-o formă de a fi a unui migrant,” spune Lünenborg.

Destul de interesant, segmentele politice ale ziarelor au fost cele mai semnificative în folosirea reprezentărilor stereotipe ale femeilor imigrante. “Cu cât te aventurezi mai mult în biroul politic, cu atât modul de a descrie femeile migrante este mai încărcat de stereotipuri”, spune ea. “La dezbaterea politică se vor discuta chestiunile legate de migrație, în general. Politicienii vor discuta despre traficul sexual sau nevoia de ajutor educațional -, dar ei folosesc cadre politice generale și rareori discută despre migranți ca indivizi, preferând să vorbească despre ei ca despre o masă de oameni anonimă”.

Imaginile vizuale nu sunt o excepție de la această regulă, fiind înclinate spre ilustrații generale, unidimensionale. “Fotografia pe care o folosesc în acest tip de reportaj este – de obicei – aceea a unei femei musulmane care poartă o fustă până la glezne, cu doi sau trei copii în stânga și în dreapta ei, apărând într-adevăr ca o anonimă și nu ca un subiect identificabil. Aceasta e imaginea pe care o găsim adesea în discursul politic. ”

In plus, studiul a atras focus grupuri formate din femei provenind atât din medii de migranți dar și de non-migranți pentru a discuta imagini mass-media și mediatizarea. Femeile au raportat că s-au simți jignite foarte mult și că au fost greșit prezentate de reportaj, declarând că acesta a fost unilateral și părtinitor într-o manieră negativă. “Dacă ne gândim la jurnalism ca fiind o instituție care construiește societatea, pentru a se putea integra în societate persoane diferite, am putea vedea cu adevărat că acești oameni nu s-au putut imagina pe ei înșiși ca fiind incluși în societate”, explică Lünenborg.

Spre un viitor eterogen

În timp ce e posibil ca un nou grad de conștientizare și sensibilitate să fi fost stimulat, jurnalismul german rămâne ceva ce aparține gerontocrației bărbatului alb. Diversitatea comunității de imigranți din Germania nu este reflectată în mass-media, după cum orice program de știri TV evidențiază acest aspect extrem de ușor, în cazul în care rădăcinile sunt adânci și descendenții răspândiți și omogenizați (în plus pentru o măsură bună).

Pentru ca știrile să reflecte realități ale vieții în această țară, trebuie să se bazeze pe mintea, cultura și perspectiva celor care trăiesc aici. Așa cum se întâmplă, ei sunt o adunatură pestriță.

Vezi bibliografia  aici.
Photo credits: diegofornero / Flickr CC

Articolul a fost tradus de pe website-ul Observatorului European de Jurnalism (versiunea în limba engleză), cu titlul original Cultural Complexity: Migrants in German Media.