Profesorul Peter Dahlgren este unul dintre cei mai cunoscuți experți în științele comunicării. De zeci de ani el cercetează modul în care se transformă spațiul public datorită schimbărilor din mass-media, dar și felul în care sfera publică s-a lărgit prin oportunitățile oferite de Internet. În noiembrie 2017, Universitatea din București i-a acordat titlul onorific de Doctor Honoris Causa.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru EJO România, profesorul Peter Dahlgren a discutat despre provocările aduse de Internet, despre legătura dintre politică și rețelele de socializare și despre necesitatea unei alfabetizări în ceea ce privește Internetul, pentru copii și elevi.

Prof. Peter Dahlgren a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, la recomandarea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Foto: Universitatea din București

Reporter: Vorbind despre explozia Internetului și a rețelelor de socializare, ați spus că legătura dintre mass-media și politică devine din ce în ce mai importantă. De ce se întâmplă acest lucru?

Cred că rețelele de socializare și Internetul pot face politica mai accesibilă pentru oameni în viața lor de zi cu zi. Politica nu mai trebuie să fie un spectacol la distanță, văzut la televizor. Oamenii pot participa în mod activ. Politica poate apărea în contextul discuțiilor online care, de fapt, nu erau menite să fie politice. Aceasta este o sferă publică care este plină de viață ce are rolul de a conecta cetățenii și politica. Politica înseamnă comunicare și implicare. Deja toată lumea vrea să vadă ce mai spun politicienii și jurnaliștii pe social media, ce mai stârnește furtuni pe Twitter sau despre ce sunt îngrijorați oamenii, definind astfel direcții politice, iar asta îmi dă un pic de speranță. Democrația se confruntă cu o mulțime de dificultăți, iar media reprezintă doar o parte din acestea. Dar mass-media a fost coloana vertebrală a democrației și, cu ajutorul energiilor creative ale oamenilor,  atât profesioniști cât și cetățeni, sper că ea va continua să fie o dimensiune pozitivă a acesteia.

Reporter: Să înțeleg că sunteți pesimist în legătură cu viitorul jurnalismului? Ați spus într-un articol că schimbările aduse de automatizare fac parte din distrugerea creativă a jurnalismului, făcându-l mult mai productiv, dar mult mai puțin jurnalism. La ce vă refereați?

Depinde de ceea ce vom înțelege prin jurnalism. Cred că ceea ce numim jurnalismul modern al țărilor occidentale din epoca postbelică este de peste 10 ani amenințat masiv și, în unele privințe, este chiar dezmembrat, dacă ne gândim la faptul că și cele mai importante rețele de știri sau versiunile lor online se îndreaptă mai mult către infotainment și către materiale populare. În plus, chiar  și organizațiile de știri mari, cum ar fi The Times, au probleme economice.

Pe site-ul american stateofthemedia.org  se găsesc rapoartele realizate de Pew Research Center în ultimii 15 ani privind viitorul jurnalismului. Încă din primul an spuneau că jurnalismul, așa cum îl știam, s-ar putea să nu mai fie în câțiva ani. A fost un drum zbuciumat, dar jurnalismul încă există. El trebuie să găsească noi modele economice și unul bun ar fi ideea site-ului plătit, oferindu-ți inițial doar câteva articole gratuite, iar dacă vrei mai mult trebui să plătești. Washington Post, The Times și Guardian au reușit în acest sens. Dar nu toate organizațiile de știri sunt de acest nivel, iar cele care au avut de suferit cu adevărat sunt organizațiile locale de știri, ziarele și posturile de știri din orașele mici. Ele suferă din punct de vedere financiar, din cauza lipsei de audiență, dar și a lipsei de personal calificat. Au apărut pe piață mulți furnizori de știri de la organizații care nu au nicio tradiție jurnalistică și asta este o problemă. Oricât am criticat jurnalismul mainstream pentru deficiențele sale, voi susține totuși că avem nevoie de el, de un jurnalism care să funcționeze în contextul unei democrații viabile. Cred că vom asista la o evoluție a jurnalismului în mai multe direcții, cu soluții diverse în diferite localități sau țări. Încerc să nu fiu pesimist, dar uneori mă simt ca și cum m-aș băga sub pat cu o sticlă de scotch.

Peter Dahlgren

Reporter: Ați spus, referindu-vă la Facebook, Youtube sau Twitter, că sunt instituții importante ale sferei  publice care facilitează dezbaterile și formarea de opinii. Cu toate acestea, vorbind despre like-uri sau camerele echo de pe Facebook și relația lor cu politica, spuneți că sunt un pericol pentru democrație. De ce?

Opinia mea este că internetul și rețelele de socializare au multe de oferit pentru a servi caracterului democratic al societății, facilitând dezbaterile. Există însă și un dezavantaj, de fapt chiar mai multe. Trebuie să ținem cont de faptul că internetul și social media nu sunt spații de comunicare neutre, ele sunt întreprinderi comerciale și relația de putere este structurată astfel încât să putem utiliza rețeaua, dar să nu putem avea un impact prea mare asupra structurii și caracterului său. Există un mecanism de control chiar și în partea tehnologică. În plus, trebuie să ne referim la puterea marilor operatori. Google – este cel mai mare provider de informații din lume, dar trebuie să ne gândim la ce informații sunt disponibile, cum se formează ele și așa mai departe. Există probleme și în modul în care este utilizat internetul în așa fel încât să încurajeze anumite tendințe negative ale oamenilor.

Totuși, participarea politică poate deveni foarte ușoară prin intermediul internetului, putem naviga, dăm un simplu click, ne alăturăm unor cauze, donăm bani și astfel este ușor de reprodus zona de confort a utilizatorului.  Dar angajamentul politic poate deveni o activitate echivalentă cu a face cumpărături pe eBay. Îmi amintesc că acum peste zece ani am fost în Statele Unite timp de câteva luni și era o mare demonstrație împotriva războiului în Irak. Am văzut oameni din diverse grupuri sociale și etnice, dar m-am întrebat unde sunt studenții. În dimineața următoare am avut un seminar cu doctoranzii și i-am întrebat de ce nu au participat la proteste. Mi-au răspuns că le-au urmărit pe net, pentru că demonstrațiile de stradă țin de anii ’70. M-am simțit ca un dinozaur! Cred că subminează eficiența politică dacă nu interacționăm cu oamenii și nu simțim că suntem parte a comunității, a problemelor ei, dacă nu împărțim victoriile și pierderile. Pur și simplu politica devine un lucru abstract și foarte îndepărtat, iar ea este o acțiune colectivă.

La ceremonia de primire a titlului de Doctor Honoris Causa, pe 8 noiembrie 2017. De la drepta la stânga: prof. Dan Oancea, vicepreședinte al Senatului UB, prof. Romiță Iucu, prorector UB, prof. Peter Dahlgren, prof. Marian Preda, președintele Senatului UB, prof. MIhai Coman, decanul FJSC. Foto: Universitatea din București.

Reporter: Ați vorbit despre modul în care folosim internetul. În România, de exemplu, nu avem cursuri de utilizare a internetului. Credeți că ele ar fi utile la liceu sau chiar mai devreme?

Absolut. Soția mea face manuale pentru liceu în domeniul științelor sociale și am vorbit mult despre aceste subiecte. În Suedia educația despre internet începe din liceu, când elevii au în jur de 14 – 15 ani. Profesorii încearcă să-i facă să înțeleagă cum să fie critici în privința surselor. De exemplu, cum putem spune dacă este o informație falsă sau în cine pot avea încredere și în cine nu. Acest lucru nu este ușor. Adolescenților li se dau niște instrumente, astfel încât să nu devină victime și să folosească aceste unelte mai mult în beneficiul lor decât în detrimentul lor. Apare deja o pedagogie a internetului care îi ajută pe copiii să navigheze, care îi învață ce să caute, îi învață să fie în gardă. Este o pedagogie care trebuie să fie actualizată constant deoarece mediul online se schimbă mereu.

Reporter: Pentru că ați vorbit despre surse, care este acum locul jurnalismul cetățenesc? Sunt toți oamenii jurnaliști?

Ei bine, jurnalismul cetățenesc este un fenomen ambivalent în opinia mea pentru că îmbracă numeroase forme. Forma cea mai evidentă este atunci când organizațiile de știri îi îndeamnă pe cetățenii care participă la anumite evenimente să le trimită materiale. Astfel cetățenii devin o extensie a jurnalismului, un fel de asistenți. Apoi sunt și alte tipuri de jurnalism:  blogurile cu jurnalismul lor de opinie, organizațiile semi-profesionale, organizații de știri alternative și multe altele. Dar, în același timp, acest jurnalism cetățenesc are o fundație economică fragilă, astfel că apare și dispare foarte ușor. Adesea ei nu au competențe profesionale, iar de multe ori jurnalismul lor nu este jurnalism în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o formă de pledoarie (de advocacy). Și este o linie fină între a fi un jurnalist adevărat și a fi doar o trompetă pentru un anumit partid politic. Totuși, este foarte dificil deoarece jurnaliștii depind de cetățeni. Twitter-izarea jurnalismului este o realitate, iar jurnalistul adevărat nu poate funcționa dacă nu se află în contact cu cetățenii.

Reporter: Cum poate jurnalismul de calitate să concureze cu așa-zișii jurnaliști și cu jurnalismul cetățenesc și în același timp să mențină o audiență mare?

Dacă aș avea răspunsul la asta, aș fi acum bogat și faimos. Organizațiile de știri se luptă din multe puncte de vedere. Se luptă financiar într-o epocă a capitalismului de mare viteză, în care ar trebui să aibă profituri rapide și mari, dar se luptă și din punct de vedere cultural având în vedere problemele legate de rolul jurnalismului. Identitatea profesională este șubredă, deoarece se pune problema cine este jurnalist și cine nu este. Este o luptă extrem de intensă pentru câștigarea și menținerea audienței. Atenția oamenilor devine asemenea unui peștișor de aur într-o lume în care jurnalismul de calitate înseamnă articole și materiale lungi, iar generațiile mai tinere au aparent dificultăți cu textele mai lungi. Vor să dea click pe o pagină și gata. Avem o cultură a mass-mediei care este centrată pe distracție și plăcere, iar jurnalismul este prins în această tensiune.