Organismele publice de radiodifuziune ar trebui să utilizeze în mod activ Social Media – nu numai pentru că fac jurnalismul mai ușor, mai rapid și mai modern, dar, de asemenea, deoarece acestea pot crește valoarea publică, beneficiile suplimentare pentru societate. Acesta este rezultatul principal al studiului La ce este bun Twitter? Valoarea Social Media pentru Jurnalismul serviciilor publice realizat de jurnalista de televiziune austriacă de stat Nadja Hahn.
Hahn a făcut studiul ca cercetător membru al European Broadcasting Union (EBU), în colaborare cu POLIS, Think Tank pentru jurnalism și societate de la Școala de Economie din Londra. Ea a solicitat prin intermediul chestionarului online, tuturor membrilor EBU modul în care folosesc Social Media și modul în care Social Media pot contribui la valoarea publică. 23 de jurnaliști de televiziune în funcții de conducere din 19 țări au răspuns la întrebări.
65 la sută dintre reprezentanții de televiziune intervievați au convenit că Social Media cresc valoarea publică a mass-media audiovizuale. Cu toate acestea, în conformitate cu Hahn, multe serviciile publice de radiodifuziune din Europa încă se luptă cu utilizarea Social Media. Astfel, 46 la sută dintre respondenți consideră că compania lor mass-media nu are o strategie pentru manevrarea Social Media. Jumătate dintre cei intervievați consideră că doar câțiva dintre colegii lor folosesc Social Media în fiecare zi. Doar 12 la sută consideră că cei mai multe dintre jurnaliștii lor folosesc Facebook, Twitter, sau alte tipuri de Social Media.
Televiziunea britanică (BBC) este lider printre televiziunile europene de stat în materie Social Media. Definiția lor modernă privind valoarea publică este “Informare, educare, conectare” și implică utilizarea activă a Social Media. Contul de BBC Twitter @BBCBreaking a avut mai mult de 4,5 milioane de utilizatori la sfârșitul anului 2012; pagina de BBC World Facebook a avut peste 2,5 milioane de utilizatori.
În special dialogul care apare în Social Media între mass-media și utilizatori poate fi considerat ca un beneficiu suplimentar, mai ales pentru tineri, subliniază analistul britanic mass-media Enders Claire. “Ei nu primesc la fel de mult valoarea din program, fără acel dialog”.
Organismele publice de radiodifuziune “trebuie să se angreneze în Social Media, fiindcă acolo se află publicul”, spune jurnalistul Matthew Eltringham, un pionier al Social Media, care este și trainer la BBC. “Oamenii petrec de trei-patru ori mai mult timp pe Facebook decât pe site-urile BBC. În acest fel, ei vor reveni pe site și vor afla mai multe lucruri. Noi pur și simplu trebuie să fim acolo pentru ca oamenii să acceseze conținutul nostru. Trebuie să pescuim unde se află peștii”.
Lyse Doucet, corespondent șef Internațional al BBC, împărtășește opinia sa: “Nu există nici un dubiu, dacă nu ești pe Facebook și Twitter, nu primești versiunea completă a povestirii”. Social Media au devenit, fără îndoială, o sursă importantă de știri – deopotrivă pentru utilizatori cât și pentru jurnaliști. Din ce în ce mai mulți oameni nu caută în mod activ știri, ci se lovesc de ele pe Facebook sau Twitter. Digital News Report 2012, publicat de Institutul Reuters pentru Studiul Jurnalismului, arată că o cincime din 2173 respondenți au descoperit o știre prin intermediul unei rețele sociale cum ar fi Facebook sau Twitter, și chiar mai cutremurător, 43 la sută dintre tineri, cu vârsta 16-24 ani, caută știri pe Social Media.
“Modul în care folosesc Social Media a schimbat complet modul în care adun știri”, spune Stuart Hughes, producător BBC pe segmentul relații internaționale. Până acum trei ani, el a folosit numai serviciile de cablu și sistemul BBC de producție internă a știrilor pentru informații rapide. Acum, el doar aruncă o privire pe aceste surse – și își adună știrile în procent de 80 la sută de pe Twitter.
“Nu aș angaja pe cineva care nu știe cum să folosească Twitter”, spune Joanna Carr, editor la BBC Radio 4. “De fapt, e ca și cum ridici receptorul”.
Cu toate acestea, Nadja Hahn a ajuns la concluzia că “Social Media nu sunt o revoluție a jurnalismului vis-a-vis de serviciile publice de radiodifuziune, acestea sunt o evoluție“. Noile tehnologii și internetul schimbă în mod clar jurnalismul, dar rețelele sociale necesită încă valorile tradiționale jurnalistice, cum ar fi verificarea faptelor, precizia, obiectivitatea și comunicare doar a ceea ce este relevant și interesant, subliniază Nadja Hahn în studiul ei.
Jurnalista de radio ORF, de asemenea, subliniază faptul că nu toți jurnaliștii care lucrează pentru serviciile publice de radiodifuziune și care doresc să utilizeze Social Media sunt autorizați să le utilizeze fără restricții – inclusiv ea însăși.
Utilizarea de către ORF a Social Media este limitată prin lege. Reprezentanții Asociației Ziarelor Austriece (Verband Österreichischer Zeitungen – Voz) au criticat paginile de Facebook ale radiodifuzorului austriac de servicii publice, deoarece, în opinia lor, au avut un impact negativ asupra tuturor veniturilor austriece din publicitate și asupra industriei austriece online. Autoritatea legislativă a mass-media din Austria KommAustria și Senatul austriac pentru comunicare a fost de acord că activitățile Facebook au încălcat legea ORF.
Conform legii ORF, serviciului public de radiodifuziune nu îi este permis să aibă pagini pe rețele sociale, precum și link-uri către/și colaborări cu rețelele sociale. Înalta Curte Administrativă din Austria a confirmat interdicția anul trecut. Scopul legii ORF ar fi fost să lase astfel de oferte on-line altor companii media din motive de concurență. Conform legii, paginile Facebook ale ORF nu sunt permise a fi furnizate în cadrul transmisiunii serviciilor publice.
Din noiembrie 2012, ORF-ului i-a fost permis să opereze din nou paginile sale de Facebook pentru că o altă instanță [C1] a recunoscut un efect suspensiv. Cu toate acestea, ORF nu are permisiunea pentru a crea noi pagini de Facebook.
Twitter nu este menționat în interdicție, cu toate acestea, este imperativ pentru ORF să nu fie deschise alte conturi noi de Twitter. Hahn și colegii ei ORF nu au permisiunea să se conecteze de la articolele lor de pe site-urile ORF la Facebook sau Twitter sau alte rețele sociale.
În contul ei privat de Twitter @nadjasnews, Nadja Hahn a conectat recent următoarele cuvinte cu studiul său: “De ce Social Media sunt o datorie de serviciu public și de ce Austria este diferită”.
Studiul complet al lui Nadja Hahn (document pdf în limba engleză):
La ce este bun Twitter? Valoarea Social Media pentru Jurnalismul serviciilor publice
[C1]Verfassungsgerichtshof în Germană, nu am găsit traducerea – curte constituțională
Articolul a fost tradus din limba germană, varianta originală este publicată pe EJO German, cu titlul Social Media: Ein Muss für die Öffentlich-Rechtlichen