Creșterea cerinței publicului asupra jurnalismului cetățenesc de a fi martor și înregistra evenimente în mod obiectiv, și mass-media generalistă să dea socoteală pentru onestitate și autenticitate, conform lui Stuart Allan, profesor de jurnalism și comunicare la Universitatea din Cardiff din Marea Britanie.

În cartea sa, Mărturia cetățenilor: revizuind jurnalismul în vremuri de criză , Allan susține că marea majoritate a jurnalismului cetățenesc sunt efectiv cetățeni martori – persoane care se găsesc la locul unui eveniment prin întâmplare și spontan înregistrează, fotografiază și scriu despre el, postând direct publicului prin intermediul mass-media socială.  El crede că,  pe măsură ce tehnologia face jurnalismul amator mai ușor (de practicat), va

devini o parte integrantă și acceptată în adunarea de informații. Allan a discutat despre cercetările sale cu EJO:

S-ar putea spune că jurnalismul cetățenesc este pur și simplu jurnalism făcut de către cetățeni.  Este definiția jurnalismului cetățenesc atât de ușoară?

De multe ori jurnaliștii se referă la concetățenii lor ca jurnaliști cetățeni. Avem nevoie să ne gândim cu atenție la ceea ce se întâmplă, când oamenii sunt etichetați ca jurnaliștii amatori sau cetățenești. Am putea explora cine de fapt folosește fraza “jurnalism cetățenesc”, pentru a se descrie pe sine și ceea ce ei fac. Este un număr relativ mic de oameni care cred despre ei înșiși în acest mod. Adesea, aceste tensiuni de definire se dovedesc semnificative când se adresează problema martorilor, motiv pentru care fac diferențierea dintre “cetățean martor” și jurnalism cetățenesc în munca mea recentă.

Jurnalism cetățean este un fenomen al ultimilor ani, sau un fel de practică, ce poate fi descris ca jurnalismul cetățenesc, ori exista înainte să începem a folosi termenul?

Expresia de “jurnalism cetățenesc” intră în vocabularul jurnalistic în urma tsunami-ul din Asia de sud-est, în decembrie 2004.

Cu toate acestea, aș sugera că noțiunea de jurnalism cetățenesc este la fel de veche ca și jurnalismul în sine. De la perspectiva de astăzi, putem privi înapoi și vedea exemple timpurii a ceea ce noi numim în prezent  jurnalism cetățenesc, cu mult înainte ca termenul în sine să devină o parte a unui lexicon jurnalistic, cum ar fi ”filmul-amator” al lui Abraham Zapruder ce prezintă asasinarea președintelui american John F. Kennedy din Dallas, Texas, în 1963. Descris în mod variat ca “reporteri amatori”, “jurnaliști personali”, “reporteri fă-o tu”, și altele, ei reprezintă un exemplu al cum cetățenii asigură dovezi vizuale ce generează puternice perspective cu implicații profunde pentru viața publică.

Cum ai descrie un jurnalist cetățean și care este motivația lui pentru această sarcină?

Am folosit expresia “cetățean martor” pentru a descrie persoanele care se afla pe scena unui eveniment de criza – un accident, dezastru, conflict sau chiar într-o zonă de război – care au prezența de spirit de a încerca să documenteze tot ceea ce ei văd.  Ei pot fi acolo din întâmplare, sau  intenționat, dar în orice caz ei vor să depună eforturi în a înregistra ceea ce se întâmplă din punctul lor de vedere. Este acel sentiment de a fi martor la ceva esențial, care, în opinia mea, nu ține cont dacă persoana implicată se auto-identifică ca un jurnalist cetățean.

Cum organizațiile de știri și redactorii fac față jurnalismului cetățenesc?  Cum îi abordează?

Aceasta este exact provocarea pe care jurnaliștii și editorii continuă să cugete.

Întrebarea dvs. folosește “a face față”, care a fost atitudinea inițială – totul a fost despre a încerca să includă sau să gestioneze conținutul cetățenilor prin a-l ține aproape de raportarea “reală” –, dar acum cred că este mai mult privit în termeni pozitivi. Organizațiile inteligente de știri, în opinia mea, încearcă să creeze relații inovatoare, de colaborare cu cititorii,  ascultătorii sau telespectatorii lor.  Acest sentiment de parteneriat este parte dintr-o schimbare mai mare, dramatică, care a avut loc în ultimii ani, și încă își caută calea în termeni practici. Prima persoana pe scenă documentând ceea ce este se întâmplă este mai degrabă un cetățean obișnuit.  Mai mult, el sau ea își va împărți conținutului – reportaj lor personal – cu ceilalți, eventual prin intermediul site-urilor rețea socială.

Cum pot editorii verifica dacă informația de la cetățenii jurnaliști este adevărată și care sunt pericolele folosirii lor?

Jurnaliștii și editorii sunt sub presiunea de a-și îmbunătăți strategiile lor de verificare independentă a credibilității materialului colectat de la membri ai publicului. Jurnaliștii și editorii se confruntă cu presiuni intense de a decide, uneori înainte ca faptele să fie determinate în totalitate. A rezista grăbii de judecare poate fi greu, dar organizațiile bune de știri se vor încetini destul de mult încât să obțină povestea corectă.

Ai exemple când editorii au eșuat în misiunea lor?

În perioada imediat următoare tsunami-ului din Asia de Sud în 2004 și începutul anului 2005, au existat un număr mic de ocazii în care imaginile aflate în circulație s-au dovedit ulterior a fi fost luate la alte dezastre anterioare. Îmi amintesc că aceeași problemă a apărut în urma cutremurului din Haiti în 2010, printre alte exemple.

Dar totuși, în ciuda acestor pericole, organizațiile de știri sunt dispușe să folosească acest tip de conținut. Ce valoare adăugată ori calitate în plus are?

Din punctul de vedere al organizației de știri, este mult mai ieftin să monitorizezi și să procesezi materialul cetățenesc decât să angajezi propria rețea de jurnaliști pentru a aduna știri independent. Imaginile de la cetățeni, în special, se bucură de popularitatea publicului.  Conținutul care este popular și relativ ieftin va fi aproape irezistibil pentru o organizație de știri.

Când vine vorba de a explica de ce unii oameni preferă imaginile de la cetățeni, trebuie să facem investigații suplimentare. Recent, am făcut niște studii în acest sens cu Dr. Chris Peters în Olanda.  Noi am făcut niște sondaje de opinie calitativă cu tinerii din Canada, Olanda și din Marea Britanie pentru a explora asemenea întrebări. Mulți dintre participanții studiului nostru au recunoscut că foto-reporterii profesioniști generează imagini de o calitate mai bună păstrând obiectivă relatarea de știri, dar cu toate acestea se temeau că astfel de imagini sunt mai puțin veridice decât cele oferite de cetățenii obișnuiți, care se găsesc accidental pe scena evenimentului.  Cetățenilor li s-au oferit credibilitatea producerii de imagini autentice.

În opinia dumneavoastră, jurnalismul cetățenesc a schimbat cumva normele și practicile jurnalismului profesionist?

Vorbind în termeni generali, jurnaliștii au deseori tendința de a fi izolați față de cititorii, telespectatorii sau ascultători lor.  Acum nu mai este așa.  Membrii publicului pot supune cercetării practic tot ceea ce un jurnalist

produce.  În curând vor face schimb de comentarii și de critici. Drept urmare, jurnaliștii trebuie să aibă grijă cu ceea ce spun și fac, știind că orice scăpare sau greșeală este de natură să genereze e-mailuri, tweet-uri sau provocări în blogosferă.