Antena 3, finalistă New York Festivals International Television & Film Awards 2013

February 4, 2013 • Economia mass media, Imagine și Relații publice, Publicitate și Marketing • by

Antena 3 este singura televiziune din România nominalizată, anul acesta, în finala premiilor pentru cele mai bune filme şi programe TV din întreaga lume, acordate de New York Festivals.

Carmen Avram şi echipa emisiunii “În Premieră” au ajuns în finală cu materialul “Ultima frontieră“, la categoriile Docudrama şi Best Editing, și cu reportajul “Pe-un picior de iad” la categoria Best Camerawork.

Despre reportajul “Ultima frontieră” 

“Ultima frontieră”, anchetă realizată de Carmen Moise (reporter), Cristian Tamaş (imagine) şi Lenard Zsolt (montaj), spune povestea graniţei de vest a României, o veritabilă fortăreaţă ridicată de regimul comunist împotriva propriului popor, în încercarea de a opri exodul fugarilor spre Occident. A fost Zidul Berlinului pentru români, cu deosebirea ca acest “zid” a fost, de fapt, cea mai sângeroasă frontieră a Europei.

Despre reportajul “Pe-un picior de iad”

“Pe-un picior de iad”, realizat tot de Carmen Moise, Cristian Tamaş şi Lenard Zsolt, prezintă viaţa mizeră pe care o duc oamenii de la marginea oraşului Baia Mare. Ei locuiesc în case cu şobolani, fără curent, fără apă, fără bani, hrănindu-şi copiii cu mâncare găsită la gunoi, păstrând totuşi, în sărăcia lor inimaginabilă, dragostea faţă de o ţară de la care nu mai aşteaptă nimic.

În competiţia pentru cele mai bune producţii TV şi filme s-au înscris materiale din peste 50 de ţări, fiind prezente nume ca CNN, HBO, SPIEGEL TV, Showtime Networks, BBC Worldwide, Discovery, National Geographic ş.a..

Articolul a fost publicat în data de 31 ianuarie 2013, pe website-ul www.paginademedia.ro.

Tags: , , , ,

Send this to a friend