“Proștii nu înțeleg jurnalismul”

August 17, 2016 • Etică și deontologie, Headlines, Ultimele articole • by

Pe scurt faptele sunt următoarele: la începutul lunii august, postul de televiziune Sky News a difuzat un reportaj despre traficanții de arme din România. După câteva zile, DIICOT se sesizează și începe o anchetă. Apoi siteul Euractiv.ro dezvăluie faptul că reportajul este o mică scenetă de teatru jucată de câțiva bistrițeni, contra unei sume de 1.000 de euro, la cererea jurnaliștilor englezi. Potrivit anchetatorilor, armele arătate în reportaj erau simple puști din dotarea vânătorilor și pădurarilor din România, iar așa-zișii traficanți (Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics si Levente Pantics) repetau replicile scrise pentru ei de jurnaliștii britanici. Ulterior, cei trei au fost puși sub urmărire penală ”pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și comunicarea de informații false” – totul în contextul agravant al unui caz legat de traficul cu arme în favoarea teroriștilor internaționali; recent un judecător a aprobat punerea sub acuzare și a celor trei jurnaliști englezi, ”pentru transmitere de informații false care ar putea afecta securitatea națională a statului român prin inducerea în eroare a autorităților europene”. Sky News și jurnalistul Stuart Ramsay au negat aceste acuzații, ultimul afirmând că cei care îl critică fac parte din masa incompetenților care nu pot sesiza subtilitățile profesiei: ”proștii care nu înțeleg jurnalismul, chiar nu îl înțeleg”.

 

fools

Stuart Ramsay răspunde, pe Twitter, membrilor publicului său, care îl acuză de falsificarea realității: ”Sincer, postacilor, râd cu mâna pe burtă. Proștii pur și simplu nu înțeleg jurnalismul. Hehe” (Sursa: captură Twitter)

 

Dl Ramsay nu ar fi nici primul și nici ultimul din lista jurnaliștilor care sunt acuzați că au distribuit informații eronate. Istoria presei este și o istorie a greșelilor, adeseori epocale. Dar în cazul de față nu pare a fi vorba despre o mes-informare, ci despre o făcătură. Bibliografia jurnalismului este plină de analize consacrate erorilor profesionale provenite dintr-un deficit de informare, din utilizarea unei surse fără verificarea ei – erori provenite din nerespectarea normelor de bază ale jurnalismului. Cel mai adesea această încălcare a principiilor fundamentale are două explicații: presiunea factorilor structurali, care determină producția știrilor (spre exemplu: concurența dintre instituțiile mass-media, solicitările managementului, puținătatea sau excesul de surse nesigure) sau factorii circumstanțiali (absența unor corespondenți de teren specializați, absența unor surse profesioniste, încercările unor grupuri de a manipula informația și, nu în ultimul rând, foamea de glorie).

Dar există și numeroase cazuri în care nu mai este vorba despre o eroare de documentare, ci despre inventarea unor situații și personaje, prezentate ca și cum ar fi reale. Câteva exemple de ”manual”: serialul lui Walter Duranty, din New York Times, despre viața de dincolo de ”cortina de fier” din URSS (pentru care au existat cereri repetate de retragere a premiului Pulitzer, acordat la începutul anilor 1930), reportajele lui Janet Cooke despre copilul de 8 ani care se droga (jurnalistei de la Washington Post i-a fost luat premiul Pulitzer înapoi, în 1981), sau  articolele demascatoare despre întâmplări  inventate de Jayson Blair, reporter la New York Times la începutul anilor 2000. Lucru straniu – în aceste cazuri talentul autorilor a compensat lipsa de documentare și/sau de etică profesională. Ei au ficționalizat o realitate, fără a o falsifica: spre exemplu mii de copii se drogau în New York, iar viața în URSS era așa cum o descria Duranty. Literatura lua locul jurnalismului, dar literatura falsifica nu o realitate, ci doar activitatea jurnalistică: scrisul plin de talent  masca lipsa documentării de teren, iar imaginația acoperea absența muncii de investigație jurnalistică. Minciuna se referea la cel care scrie, nu la subiectul despre care se scrie.

 

premii

”OK, se întâmplă foarte multe în lume, iar eu mă concentrez pe jurnalismul care câștigă premii, yeah!” Stuart Ramsay este un corespondent britanic, care a fost premiat pentru reportajele sale despre zone de conflict și crizele internaționale, din ultimii 18 ani de activitate. (Sursa: captură Twitter)

 

Dl Stuart Ramsay duce falsul jurnalistic pe o treaptă superioară: el pune în scenă ceva și prezintă acel ceva ca autenticul pur. Sigur dl Ramsay trebuie să facă față presiunii sistemului televizual: în presa scrisă cuvintele pot sugera, cu o putere enormă, o realitate (pe care, nevăzând-o, publicul trebuie să și-o imagineze); în plus, prezentarea ei, ca produs al documentării jurnalistice, permite combinarea imaginației cu încrederea: publicul se încrede în cel ce scrie, crede ce se scrie și își imaginează scenele așa cum sunt descrise. În televiziune imaginile iau locul imaginației – ele trebuie să arate acea realitate. Cum jurnalistul este arareori prezent chiar în momentul când se petrece ceva, de multe ori imaginea doar evocă evenimentul: ”acesta este locul unde s-a petrecut teribilul accident”, sau ”aici au avut loc luptele dintre facțiunile rivale”, sau ”ne aflăm în fața clădirii unde se poartă discuțiile dintre primii miniștrii ai …” etc. Dacă  realitatea nu există, dar se dorește crearea iluziei autenticului, nu este altă scăpare decât aplicarea vechii teorii aristotelice a mimesis-ului: fabricăm, înscenăm acea realitate cât putem de bine ca să pară verosimilă. Numai că verosimilul este un criteriu de legitimare a artei, în timp ce adevărul este criteriul suprem de legitimare a jurnalismului. Unele voci au susținut că dl Ramsay nu este chiar un pionier al acestui stil: tot Sky News ar fi folosit un actor (Alexander Agapov), plătit să joace  rolul unui mercenar rus, antrenat de o companie rusă privată pentru a lupta în Siria. Și nu este exclus ca și alte cazuri să iasă la iveală.

De fapt, dl Ramsay nu inventează nimic – el produce un reality-show, pe care însă nu îl plasează în grila de programe la rubrica divertisment/ficțiune, ci la rubrica știri-adevărate-despre o realitate care există cu adevărat. Reality-show este un format sau gen despre care s-au scris mii de pagini în literatura de specialitate. Esențial este însă faptul că în acest gen amestecul dintre realitate și ficțiune, dintre reacție spontană și scenariu interpretat, dintre serios și divertisment este asumat de creatori și de public precum o convenție, un pact comunicațional, care elimină din start ideea factualității absolute (dogmă și principiu vital al jurnalismului de informare). Într-un reality-show, verosimilul ia locul adevărului. Iar aceste scenete cu amatori, construite de dl Ramsay, sunt verosimile – pentru un public neavizat care vede doar stereotipurile, nu și nuanțele. Producând scenete, cu personaje stereotipe, în situații stereotipe, în locuri deformate de ani și ani de stereotipuri și prezentându-le în formatul (stereotip) al știrilor de senzație, dl Ramsay propagă un show al unui ca și cum ar fi jurnalism, despre un ca și cum ar fi o realitate.

În felul lui, dl Ramsay are dreptate: proștii de modă veche nu înțeleg jurnalismul. Dar este foarte posibil ca și domnia-sa, jurnalist de modă nouă, să nu știe ce este, cu adevărat, jurnalismul!

Print Friendly, PDF & Email

Tags: , , ,

Send this to a friend