Cercetătorii mass-media și jurnaliștii din redacțiile aglomerate au petrecut decade întregi ignorându-se reciproc. Oricine încearcă să unească cele două grupuri trebuie să realizeze cum să combine ritmul ordonat, impunător din mediul academic, cu sunetul și furia producției mass-media moderne.
În prezent, Asociația Elvețiană de Comunicare și Cercetare Media (SACM) lansează o altă încercare. Luna aceasta, timp de două zile, în Winterthur, membri ai SACM se vor ocupa cu “Transdisciplinaritate” și vor începe un dialog cu practicanții mass-media, cum ar fi Roger de Weck, directorul general al radiodifuzorului public elvețian SRG, și Neininger Norbert, editor și redactor-șef al ziarului regional Schaffhauser Nachrichten. Cercetătorii mass-media vor fi motivați să practice ceea ce momentan cercetează și predau, pentru a comunica mai mult cu publicul, cu jurnaliștii, și cu profesioniștii din interiorul și din afara industriei mass-media, care ar putea beneficia de rezultatele lor de cercetare.
Efortul lor este nobil – desigur, jurnalismul și cercetarea mass-media ar trebui să ofere un beneficiu pentru societate, în special în cazul în care cercetarea este finanțată cu bani publici. Cu siguranță nu este întâmplător faptul că stimularea vine de la Vinzenz Wyss, președintele comunității științifice, a cărui bază profesională este la Hochschule Zürcher în Winterthur. Cu ani în urmă, Universitatea din Zurich a “externalizat” formarea sa jurnalistică, precum și cercetarea sa în jurnalism acestui colegiu tehnic pentru a reduce afluxul de studenți. Astfel de colegii de Științe Aplicate au fost întotdeauna mai interesate de contactele cu industria și cu redacțiile. În plus, în lumea vorbitoare de limba germană, Wyss aparține unor experți cunoscuți pentru grija lor față de managementul calității în jurnalism – un alt caz de ” donquijotism” într-un mediu în care lipsește un model de afaceri susținut și unde “calitatea” a devenit o formulă banală și suprasolicitată pentru a camufla reduceri de locuri de muncă în redacții și deprofesionalizarea care însoțește jurnalismul prin Purtătorii de cuvânt (Relații Publice).
Astfel, am ajuns la miezul problemei – stimulentele pentru a face ceea ce, evident, ar trebui să se facă, lipsesc de ambele părți. În redacții, aproape peste tot, posturile care au fost cele dintâi tăiate sunt cele care odată erau dedicate observării profesionale a mass-media și jurnalismului, inclusiv cercetarea mass-media ocazională. În cazul în care outlet-urile media acoperă mass-media și jurnalismul, ele fac acest lucru cu o competență mult mai mică în comparație cu acoperirea subiectelor politice, de sport, sau alegerea unui nou Papă.
Oricum, cercetătorilor le pasă, de asemenea, foarte puțin de diseminarea rezultatelor lor de cercetare, de obicei sperând de la o conferință la alta să-și prezinte cele mai recente rezultate ale cercetării în cele 15 minute de pauză ale colegilor lor. Cadrele didactice tinere sunt sub o presiune crescândă să-și publice munca în reviste recenzate. Nimănui nu îi pasă dacă doar câțiva cercetători colegii de-ai lor iau notă de eforturile lor. Procesul de revizuire în sine – controlul intern al calității cercetării științifice – devine din ce în ce mai discutabil și absurd, odată cu numărul tot mai mare de reviste științifice. Cercetarea nu numai că se diferențiează și ramifică, dar, de asemenea, se eliberează. Există o lipsă de cercetători și expertiză jurnalistică care să consolideze rezultatelor cercetărilor, precum și să evalueze și să însoțească cercetarea “Mașinistică”, într-un mod binevoitor, dar critic.
Swiss National Science Foundation a semnalat, cel puțin recent, prin programul său Agora, că este conștient de problemă. În țara vecină, Germania, fundații cum ar fi Robert Bosch Stiftung, Stiftung Bertelsmann, și Volkswagenwerk Stiftung, precum și mai recent, fundația co-fondatorului SAP, Klaus Tschira, au investit în mod repetat în îmbunătățirea științei comunicării și științei jurnalismului- cu toate acestea cea mai mare parte concentrându-se prea restrictiv asupra mass-media privind științe naturale, medicina și tehnologia.
Practicienii mass-media în special tind să dezavueze că, în prezent, industria tradițională mass-media și crizele în jurnalism, mass-media de cercetare, ar putea juca un rol-cheie în a descoperi noi modalități de informare și comunicare cu publicurile. Pe de altă parte, cercetarea mass-media, probabil, ar trebui să se concentreze mai mult pe subiecte care sunt relevante pentru practicienii mass-media și care ar putea ajuta la rezolvarea problemelor unei societăți civile mediatizate. Fără a pune în pericol libertatea presei, societățile noastre trebuie să fie eliberate de montajul „resturilor” de informațiilor și să le fie oferite în mod corespunzător jurnalism de înaltă calitate care respectă standardele profesionale, care, de asemenea, cel puțin parțial, rămâne independent de relațiile publice, și care rezistă, de asemenea, unei influențe în creștere din sfera politică și din partea conglomeratelor mass-media puternice.
Chiar dacă armonizarea unei astfel de cooperări ar putea fi atinsă, provocarea rămâne pentru a stimula ambele părți -redacțiile, precum și cercetătorii în comunicare – să facă ceea ce se presupune că știu cum să facă cel mai bine: să comunice – însă, unii cu alții și nu unii împotriva celorlați, sau cu scopuri încrucișate.
Publicat pentru prima dată: Neue Zürcher Zeitung, 09 aprilie 2013
Articolul a fost publicat pe website-ul EJO, în limba engleză, cu titlul Self-Blockage: Media Research and Practice.
