Supravieţuirea este echivalentă succesului

May 10, 2012 • Media Digitale • by

Institutul Reuters pentru studiul Jurnalismului a emis recent un studiu centrat pe nouă apariţii digitale diferite din Germania, Franţa şi Italia.

Coordonat de Nicola Bruno şi Rasmus Kleis Nielsen, raportul este corect intitulat “Supravieţuirea este echivalentă succesului: Apariţii jurnalistice online în Europa de Vest”.

Focalizând asupra a nouă “jucători puri” (de ex. Netzeitung, Mediapart și Il Post), studiul arată că pentru apariţiile digitale care ţin de informaţii, supravieţuirea este deja echivalenta succesului în această etapă a pieţii.  Printre cele nouă ediţii de ştiri online analizate, doar Mediapart şi Perlentaucher au ajuns la un prag de rentabilitate cu un buget redus, în timp ce alţii, precum italianul Il Post, Linkiesta şi Lettera 43, au un bilanţ deficitar şi supravieţuiesc doar datorită contribuţiilor externe.

Analiza diferitelor modele de afaceri şi a pozițiilor deținute de ediţiile media sunt de asemenea interesante. În Franţa, Mediapart publică conţinut de nişă de mare calitate pentru cititori specializaţi şi a adoptat un sistem de plată cu taxe de înscriere foarte mici. Perlentaucher din Germania este celălalt editorial cu un buget echilibrat, care supravieţuieşte datorită unei atenţii acute asupra costurilor şi a unui model de afaceri foarte divers.

Studiul sugerează de asemenea că există două probleme principale care conduc lupta în editorialele de ştiri digitale. Una este aceea că piaţa este dominată de ediţii online ale ziarelor tradiţionale principale care se bazează pe branduri prestabilite şi capacitatea de investiţie, şi cealaltă este problema venitului din reclame generate de câţiva jucători majori precum Google. Este extrem de dificil pentru companiile mici să adune un venit semnificativ din publicitatea online în acest context.

După spusele lui Nicola Bruno, co-autor la studiu şi jurnalist la Effecinque,  “ziarele europene ar trebui să privească dincolo de modelele americane precum câştigătorii Premiului Pulitzer din 2012, The Huffington Post sau Politico. Acele modele par să funcţioneze destul de bine în pieţe uriaşe precum cele din Statele Unite, dar nu este dovedit că se pot aplica şi în Europa.” El spune mai departe: “Chiar şi în Franţa, unde s-a produs o explozie a ziarelor digitale, majoritatea apariţiilor noi din domeniul jurnalismului digital se luptă pentru supravieţuire”.

Pentru a prospera, noii-veniţi trebuie să evite competiţia directă cu ediţiile online ale mainstream media şi să încerce să se diferenţieze aşa cum a făcut Mediapart, propunând un jurnalism de investigaţie de mare calitate. Acest ziar nu are competitori în peisajul francez mass-media.

Pentru raportul integral vizitați Reuters.

Tags: , , , , , , , , ,

Send this to a friend