Deşi Serbia are o populaţie de numai şapte milioane de cetăţeni, pe piaţa media există nu mai puţin de 610 publicaţii print şi  456 platforme de mass-media electronice.

Lipsa transparenţei proprietăţii, lipsa de libertate şi o retragere inadecvată a statului din acţionariatul mai multor instituţii de presă sunt doar câteva dintre numeroasele probleme identificate de profesioniştii din mass-media. Presa sârbă rămâne într-o situaţie foarte dificilă, dar introducerea noilor tehnologii este tot mai mult privită ca un posibil remediu.

PIAŢA

Presa scrisă: Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă presa internă este concurenţa imensă: conform datelor furnizate de registrul sârb al afacerilor, există nu mai puţin de 610 instituţii mass media print, printre care 20 de cotidiene şi 83 de reviste săptămânale. Cele mai multe dintre acestea sunt difuzate la nivel naţional. În 2009, clienţii de publicitate au investit 36 milioane de euro în mass-media print, conform datelor furnizate de Asociaţia Jurnaliştilor Independenţi din Serbia (NUNS). În medie, fiecare instituţie media a primit circa 72.000 euro, ceea ce înseamnă că fiecare dintre ele a trebuit să supravieţuiască cu mai puţin de 6000 de euro pe lună (NUNS: Dosar Media Nr. 32, 2010 / NUNS: Dosije o medijima broj 32, 2010). Deşi jurnalismul print înseamnă mai mult de jumătate din toate instituţiile mass-media din ţară, el primeşte doar 22 la sută din sumele cheltuite pe publicitate în mass-media, ceea ce este rezultatul continuării tendinţei de creştere a investiţiilor în televiziune. Conform Grupului  Internaţional de experţi în televiziune, cu trei ani în urmă Serbia a deţinut recordul mondial la timpul petrecut vizionând programe televizate, în medie, cetăţeanul sârb obişnuit petrecând în faţa televizorului 302 minute pe zi, adică mai mult de cinci ore (pentru comparaţie, cetăţeanul american obişnuit se uită la televizor 298 minute pe zi). Dacă luăm în considerare faptul că doar circa şapte la sută dintre utilizatorii de Internet citesc ediţiile online ale mass-media print, devine evident că piaţa presei scrise se luptă pentru a supravieţui.

Mass-media electronice: Conform datelor colectate de Agenţia de Radiodifuziune a republicii, Serbia are 134 posturi TV autorizate (şase dintre ele cu acoperire naţională, 30 cu acoperire regională şi 98 de staţii locale), precum şi 322 posturi de radio (cinci cu acoperire naţională, unul provincial, 48 regionale şi 268 posturi locale. Există două servicii publice de radiodifuziune în ţară: radiodifuzorul public din Serbia (Radio-televizija Srbije / Radio-Televiziunea Serbia – RTS), cu două posturi de televiziune şi trei de radio, şi radiodifuzorul public din Voivodina (Radio-televizija Vojvodine / Radio-Televiziunea Voivodina – RTV), cu două posturi de televiziune şi trei canale radio. În acest moment, una dintre cele mai mari provocări este digitalizarea programelor de televiziune. Trecerea de la analogic la digital, iniţial programată pentru 04 aprilie 2012, va fi pusă parţial în aplicare doar spre sfârşitul anului 2012, iar întregul proces va fi finalizat cel târziu la 17 iunie 2015.

Internet: Conform datelor oferite de Agenţia de Statistică a Republicii, 41,2 la sută din gospodăriile din Serbia au acces la internet; 42,2 la sută dintre cetăţeni au utilizat Internetul in ultimele trei luni; mai mult de 1,9 milioane îl utilizează în fiecare zi sau aproape în fiecare zi şi 53 la sută nu l-au folosit niciodată. Reţelele sociale sunt utilizate de 91,8 la sută din populaţia cu vârste cuprinse între 16 şi 24, ceea ce depăşeşte aproape toate ţările. Cea mai populară reţea socială din lume (Facebook) are mai mult de 3.120.000 conturi din Serbia (sursa: Socialbakers).

Asociaţiile jurnalistice: Există două asociaţii jurnalistice în Serbia: „Asociaţia Sârbă a Jurnaliştilor”/ Udruzenje novinara Srbije (UNS), înfiinţată în 1981, care are mai mult de 6.000 de membri, şi „Asociaţia Jurnaliştilor Independenţi din Serbia” / Nezavisno udruzenje novinara Srbije (NUNS), înfiinţată în 1994 de către jurnalişti nemulţumiţi de rezultatele obţinute de UNS, NUNS având mai mult de 3.300 de membri. Conflictul între aceste două asociaţii a existat încă de la separarea lor, ceea ce subminează solidaritatea în rândul jurnaliştilor. Potrivit celor mai recente date, aproximativ 10.000 de jurnalişti lucrează  pentru mass-media sârbe. De asemenea, trebuie remarcat faptul că doar în luna septembrie a anului trecut şi-a  început activitatea Consiliul Presei.

PROPRIETATE

Structura acţionariatelor mass-media din Serbia este caracterizată de o lipsă clară a transparenţei şi de implicarea statului ca proprietar al mass-media. Statul deţine agenţia de ştiri Tanjug şi are acţiuni la cotidianul Vecernje Novosti, cel mai vechi ziar din Balcani, la Politika, precum şi la Dnevnik din Novi Sad. Agenţiile de ştiri Beta, FoNet şi Infobiro sunt în proprietate privată. În momentul de faţă, există cinci posturi cu acoperire naţională – Avala TV, TV B92, TV Prva, Pink TV şi TV Happy, precum şi două canale care fac parte din serviciul public de televiziune (RTS1 şi RTS2). Posturile de televiziune Pink şi Happy sunt singurele posturi naţionale care sunt deţinute în totalitate de persoane fizice şi juridice din Serbia. Cu toate acestea, un raport întocmit de Consiliul Anti-Corupţie (pentru perioada 2008-2010) subliniază faptul că, dintre cele 30 de instituţii mass-media semnificative (12 cotidiene, şapte reviste săptămânale, şase posturi de televiziune şi cinci posturi de radio), nu mai puţin de 18 instituţii mass-media au proprietari cărora nu li se cunoaşte identitatea.
Prezenţa semnificativă a companiilor offshore în structura acţionariatelor serveşte mai ales pentru a ascunde proprietarii reali. TV Prva, RTV B92, Radio Index, precum şi mass-media print ca Vecernje Novosti şi Press, sunt deţinute de companii înregistrate în Cipru, în timp ce TV Avala şi Standard au proprietari necunoscuţi din Austria (sursa: Consiliul Anti-Corupţie). Prin urmare, proprietarii adevăraţi sunt imposibil de aflat, iar publicul asociază frecvent anumite instituţii mass-media cu anumiţi oameni de afaceri care s-ar afla în spatele companiilor off-shore (spre exemplu, Vecernje Novosti are ca acţionari trei companii offshore, deţinute de Milan Beko).

Este foarte posibil ca anumite staţii de televiziune să fie, de fapt, deţinute de persoane din străinătate, ceea ce ar încălca prevederile legii audio-vizualului referitoare la concentrarea ilegală din mass-media. Ziarul cu cel mai mare tiraj din ţară, Blic, şi cea mai veche revistă săptămânală, Nedeljne informativne Novine (NIN), sunt deţinute de editura Ringier Axel Springer. În afară de Blic şi NIN, Ringier publică două cotidiene, o revistă săptămânală şi un număr mare de publicaţii de specialitate.

EDUCAŢIE

Viitorii profesionişti mass-media sunt şcolarizaţi la mai multe facultăţi publice şi private din Serbia. Cea mai veche facultate care oferă pregătire pentru jurnalişti este Facultatea de Ştiinţe Politice din Belgrad, înfiinţată în 1968. Jurnalismul este, de asemenea, predat la Facultatea de Filozofie din Novi Sad şi la Facultatea de Filozofie din Nis. Facultatea de Media şi Comunicare (Singidunum University), Facultatea de cultură şi mass-media (Megatrend University), Facultatea de Ştiinţe Sociale din Novi Pazar, şi Academia de Arte din Belgrad au, de asemenea, departamente pentru mass-media. Cursuri de jurnalism sportiv sunt predate la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Belgrad.

Potrivit celor mai recente cercetări (realizate de Centrul Media de la Facultatea de Ştiinţe Politice din Belgrad / Centar za medije i medijska istraživanja FPN u Beogradu, perioada iulie 2010 – iulie 2011, şefi de proiect: Prof. Dr. Miroljub Radojkovic şi prof. dr. Snjezana Milivojevic.), majoritatea jurnaliştilor au atins un nivel ridicat de educaţie. Datele indică faptul că 73 la sută dintre jurnalişti deţin o diplomă universitară, în timp ce restul au o diplomă de liceu. Cercetarea anterioară, realizată în anul 2002, arăta că 56 la sută dintre jurnalişti şi publicişti deţineau grade universitare.

REZUMAT

În timp ce restul lumii discută despre viitorul profesiei jurnalistice şi transformarea acesteia sub influenţa noilor tehnologii, jurnaliştii sârbi sunt tot mai îngrijoraţi de situaţia financiară nesatisfăcătoare şi de evaluarea necorespunzătoare a muncii lor. Pe piaţa sârbă subdezvoltată, senzaţionalismul a obţinut mult timp cele mai bune rezultate şi, sub presiunea concurenţei tot mai acerbe, cea mai mare parte a mass-media au respins aproape complet orice cercetare exhaustivă. Prin urmare, prevalenţa jurnalismului de calitate scăzută şi conţinutul tabloid nu sunt surprinzătoare.

În special mass-media locale sunt într-o poziţie extrem de dificilă, fiind expuse la o presiune puternică exercitată de figuri locale puternice, care de multe ori deţin cheia supravieţuirii lor. Într-o astfel de situaţie, este dificil sau imposibil pentru cititori să evalueze informaţiile, dar şi pentru jurnalişti să le consemneze. În plus, un număr tot mai mare de şcoli de jurnalism oferă o educaţie sumară şi rapidă unor persoane care nu şi-au însuşit standarde etice şi profesionale adecvate, ceea ce împiedică în continuare toate eforturile de a duce profesia la un nivel superior. Prin urmare, este clar că lupta pentru supravieţuire va fi doar una din provocările majore cu care se confruntă mass-media naţionale în anii următori.