Francesco Franchi, director artistic pentru IL, suplimentul lunar al ziarului Sole 24 Ore, vorbeşte despre prima sa carte, “Proiectarea de ştiri, schimbarea lumii designului editorial şi al graficelor informaţionale” pentru editura Gestalten din Berlin. Cartea, 70% text şi 30% imagini, explorează starea actuală a artei şi a informaţiilor regăsite în ziare, văzută prin ochii unui designer.
Începând cu criza periodicelor, Franchi discută studii de caz ale unor ziare ce au reuşit să folosească partea grafică drept pârghie pentru a îşi croi drum atât online cât şi offline. Conform autorului, designul ziarelor a fost prea des trecut cu vederea în procesul de transformare a ziarelor, atunci când de fapt acesta ar trebui să fie unul din cei mai importanţi factori ai inovaţiei în acest sector: „Cartea are ca punct de inspiraţie puterea pe care design-ul o poate manifesta atunci când devine parte a muncii editoriale”, spune Francesco Franchi. “Acest concept îşi are originea în teza mea, ce s-a jucat cu ideea unei re-gândiri complete a ziarelor, punând designul pe un loc central”.
Printre altele, „Proiectarea de ştiri” analizează cazurile unor publicaţii precum New York Times Magazine, USA Today şi Eureka, suplimentul ştiinţific de la the Times, ziare ce au ştiut cum să re-gândească – nu doar grafic – produsul, ţinând cont de noul scenariu informaţional, punându-şi încrederea în design ca mod de a transmite conţinutul într-un mod inovator. În cartea sa, Francesco Franchi propune o nouă abordare vizavi de imaginea designerului de informaţii ce trebuie să lucreze alături de reporteri în cadrul unei „agenţii de ştiri integrate”. Francesco Franchi vorbeşte cu noi despre “Designul ştirilor”.
În cartea dumneavoastră puneţi accentul pe diferenţa dintre „re-stilizarea” şi „re-gândirea” designului ziarelor. La ce vă referiţi?
“Re-stilizarea nu înseamnă neapărat re-gândire; în acest proces designul îşi aduce aportul doar la sfârşit, la nivel estetic. Vreau să relansez ideea de re-gândire, unde designerul devine parte a unui dialog profesional cu alţi profesionişti, luând parte la procesul editorial de luare a deciziilor. Avantajele se pot regăsi la nivelul de proces unde, pentru a-l cita pe Le Corbusier, un designer nu este un creator de modele ci un organizator şi un re-gânditor; la nivel de soluţie, însă, poate ajuta la înţelegerea importanţei graficelor informatice sau a mediului digital. Este important să se re-gândească sensul pe care îl au ziarele iar designul este una din cheile principale ale transformării suferite de ziare.”
De ce este necesară această schimbare de perspectivă? Ce greşeli s-au făcut în trecut?
“S-a crezut de prea multe ori că o simplă schimbare estetică a graficii, limitată la schimbarea fontului sau a formatului pentru a reduce impactul costurilor reprezenta modul cel mai bun de relansare a unui ziar. Cu toate acestea, odată cu naşterea iPad-ului a devenit clar că această unealtă a fost de cele mai multe ori doar o transformare omotetică: se schimbă punctul din care privim problema, dar forma rămâne aceeaşi. A apărut apoi tranziţia de la tipar la digital: separatorii şi agenţiile de ştiri au intrat într-un univers în care conţinutul, împreună cu timpul şi spaţiul, au fost atomizate. Nu mai există periodicitatea jurnalelor iar filtrele intervin în prezent după şi nu înaintea publicării. Un ziar trebuie acum să filtreze ştirile şi să furnizeze reportaje aprofundate”.
Care sunt elementele fundamentale ale unui bun design de produs informaţional?. Există o reţetă specifică?
“Există două abordări: pe de o parte avem informaţii iar pe de alta comunicaţii. Poţi avea un produs foarte rece, cu accent pe conţinut, sau unul cu accent pe comunicaţie, unde încerci să vinzi informaţia într-un mod mai atractiv. Atunci când există o bună integrare, ca în cazu Katachi, aplicaţiile pot deveni jocuri iar cititorul poate să se joace la propriu cu paginile. De cealaltă parte a spectrului există aplicaţia Bloomberg Businessweek, un hibrid între un site şi un instrument de interpretare; aceasta este o aplicaţie excelentă la nivel informaţional. În ceea ce priveşte regulile, cele de design sau cele de Arhitectură a Informaţiei, ce au multe în comun, aplică un design clar, precis, acordând atenţie sporită tipografiei. Consider că acesta este începutul pentru orice proiect bun, atât pe tipar cât şi online. Un alt aspect esenţial este designul experienţei editoriale ce conţine recunoaşterea principiilor clasice ale presei tradiţionale dar adaptarea acestora la regulile experienţei utilizatorului”.
Dar cum poate un design să joace rolul de rampă de lansare pentru calitatea jurnalistică?
“Designul editorial dă o formă conţinutului de la baza întregului. În orice caz, designul este şi el în sine conţinut, din cauză că modul în care reprezintă lucrurile este modul în care va fi furnizată informaţia. Unul dintre punctele forte pentru IL l-a reprezentat uniunea dintre partea jurnalistică şi cea grafică, în care chiar şi jurnaliştii au început să se gândească la elementele grafice. Într-o discuţie cu Richard Turley, director creativ la Bloomberg Businessweek, am descoperit că acelaşi lucru se întâmplase şi în cazul ziarului său. Chiar de la început, ideea era să se introducă un mod de operare a unui studiu de design într-un birou editorial care are adeseori o ierarhie strictă cu sarcini clar delimitate. Integrarea implementată la IL actionează pe un continuum temporal şi funcţionează atât de bine încât nu te mai gândeşti neapărat într-un mod liniar la conţinut şi la modul în care este furnizată informaţia”.
După dumneavoastră, care sunt cele mai bune ziare din punct de vedere al designului ştirilor?
“The Guardian a considerat încă de la începuturi designul ca fiind fundamental, chiar şi pentru dezvoltarea brandului. Tipografia lor, de exemplu, funcţionează perfect pe hârtie, pe monitor, în campanii publicitare, pe semnele din redacţie cât şi în Guardian Coffee, unde meniurile sunt iconografice . Şi New York Times se descurcă bine, începând cu “Snow Fall”. În Italia există câteva proiecte excelente la nivel de revistă, precum Studio sau Internazionale. Un caz interesant este re-naşterea revistelor de nişă şi calitatea conţinutului şi formei: în Spania jurnaliştii care şi-au pierdut slujbele de la ziarele principale au format ziare independente, iar în Franţa s-a creat mook, un produs hibrid între o carte şi o revistă, vândut în librării.
