La o primă vedere, discursul recent al Președintelui Obama referitor la NSA (Agenția de Securitate Națională) pare să susțină argumentele lui Dan Gillmor, unul dintre cei mai proeminenți guru ai internetului din Statele Unite. El consideră că efectul negativ resimțit de pe urma informațiilor scurse de Edward Snowden reprezintă „un exemplu clasic de masă critică jurnalistică”.

Într-o intervenție pentru Laboratorul de Jurnalism Nieman de la Universitatea Harvard scria că „guvernele ce au pus în funcțiune această imensă rețea de supraveghere sperau că problema va dispărea”. Cu toate acestea, după o acoperire media susținută din partea unor publicații precum The Guardian, New York Times și Der Spiegel, înțeleg acum cu siguranță că asta nu se va întâmpla prea curând.”

Conform lui Gillmor, „am aflat că NSA și omologul britanic, GCHQ, au spionat un număr de oameni și organizații ce nu aveau nicio conexiune plauzibilă cu terorismul – confirmare a faptului că țintele supravegherii au inclus, printre altele, și interese economice și de afaceri.”. Continuă: „Poveștile se bazau toate pe aceleași documente, scurse mai devreme în decursul anului către jurnaliști de către fostul contractor NSA Edward Snowden. Iar aceste povestiri nu au reprezentat altceva decât o nouă picătură într-o saga ce nu arată semne de a pierde atenția publicului.”

Nu dă semne de pierdere a atenției publicului? Este interesant de observat modul în care diferiți sociologi pot interpreta aceleași evenimente. Iată versiunea mea: Președintele Nixon a trebuit să se retragă deoarece pătrunsese în sediul Partidului Democratic în complexul de birouri Watergate din Washington, D.C. și deoarece mințise referitor la asta. Președintele Clinton a fost aproape demis din pricina aventurilor sale sexuale cu Monica Lewinsky, stagiară la Casa Albă. Barack Obama are o răspundere politică pentru supravegherea mondială a milioane de cetățeni, inclusiv a altor lideri precum Angela Merkel.

În cazul scurgerilor de la NSA, o fi fost încălcată legea constituțională americană, dar Obama ocupă în continuare funcția de conducere – fără a fi contestat de presa ce în mod evident și-a pierdut puterea și aciditatea. Să fie oare intruziunea într-un birou sau o aventură sexuală consimțită delicte mai serioase decât faptul că președintele american ori nu are control asupra propriilor servicii, ori se complace în a le accepta modul în care invadează excesiv și ilegal intimitatea cetăţenilor și abrogă astfel o parte din prevederile constituției americane?

Aș spune că în ciuda semnificației sale, cazul Snowden nu a trecut încă de un prag de atenție ce i-ar permite să creeze o „masă critică”. Washington Post a aflat de curând cu o simplă căutare pe Google că termenii „Snowden” și „Datagate” nu au pătruns în top ten pentru anul 2013. Nume precum Nelson Mandela, Paul Walker și Miley Cyrus au fost mai populare decât Snowden. Playstation 4, iPhone 5 și Harlem Shake au primit mai multă atenție decât scandalul referitor la informații și supraveghere.

Cât de letargici să fie cetățenii și media din lumea occidentală, dacă cele mai elementare drepturi constituționale precum protecția sferei private și libertatea presei pot fi încălcate fără a trezi mare interes? Din păcate, mass media – cu mici excepții precum The Guardian, Der Spiegel și Frankfurter Allgemeine Zeitung – nu au acordat încă atenția cuvenită cazului Snowden.

Cu toate acestea, sunt de acord cu concluziile lui Gillmor: „Într-o lume cu o creare a mijloacelor media din ce în ce mai fragmentată este mai greu să fie atinsă masa critică. Rețelele sociale – marketingul viral – ne pot veni în ajutor.”. Adaugă apoi: „Atingerea masei critice îi obligă pe jurnaliști să reevalueze vechi tradiții, mai ales pe cele competitive”. știrile „exclusive” ar putea fi contraproductive dacă îi determină pe alți jurnaliști să ignore sau să neglijeze știrea, fie din gelozie, fie din neputința de a primi materialul sursă de confirmare pentru a acoperi și ei subiectul”. Într-un mediu globalizat, dar fragmentat, agențiile de știri trebuie să coopereze iar Guardian a stabilit un exemplu grăitor al modului în care o astfel de „co-opetiție” transnațională ar putea funcționa.

Dar oare media nu a eșuat deja dacă oamenii din Londra, Viena, Berlin, Zurich, Paris și New York, Washington și San Francisco încă nu urmează exemplul ucrainienilor, dacă nu își apără cele mai elementare drepturi civile pe străzi, chiar și atunci când sunt îngroziți până în măduva oaselor de ce ar putea pierde? „Masa critică” în domeniul protecției intimității lipsește în mod evident și, în era iluminării, intimitatea și libertatea presei ar putea dispărea în curând. Internetul s-ar putea transforma dintr-un laborator media într-o pușcărie.

Dacă ne dorim ca democrația să supraviețuiască amenințărilor ce vin din partea auto-proclamaților „protectori” în fața terorismului din serviciile secrete, noi, cetățenii lumii occidentale saturată de media, trebuie să începem prin a ne apăra libertatea și societatea civilă împotriva atacurilor birocrațiilor guvernamentale încăpățânate, cărora le place să se preamărească.

Media „de gardă veche” ar trebui să joace un rol cheie în această situație. Conform studiilor Proiectului pentru Excelența în Jurnalism, din acest segment ne primim încă majoritatea conținutului ce este apoi circulat în media „nouă”. Cu toate acestea, media de gardă veche joacă rolul de câine de pază în Statele Unite, spre deosebire de vremurile când New York Times și Washington Post au făcut public conținutul Documentelor de la Pentagon, fapt ce a dus la scandalul Watergate care a însemnat sfârșitul războiului din Vietnam și al carierei președintelui Nixon.

Cercetătorii în domeniul media Elizabeth Blanks Hindman (Washington State University) și Ryan J. Thomas (University of Missouri) au analizat recent cele scrise despre Wikileaks de către editorialele din presa americană. În mod surprinzător, mulți s-au poziționat împotriva Wikileaks și de partea politicii de securitate națională a Statelor Unite. și s-au descris drept „unicii și legitimii promotori ai interesului public”. Revelațiile Wikileaks au venit înaintea dezvăluirilor lui Snowden referitoare la supravegherea desfășurată la nivel mondial de către NSA și omologii britanici. Asta ar putea, totuși, să explice de ce Snowden a avut un efect atât de mic asupra publicului până la momentul de față.

sursa: http://en.ejo.ch/8553/press_freedom_censorship/snowden-effect-wikileaks-watergate