Libertate de exprimare în Islanda

Actuala criză mondială a îngenunchiat din punct de vedere economic, politic şi social mai multe ţări sau a produs importante şi grave convulsii în majoritatea statelor lumii. Pornită în 2008 din Statele Unite ale Americii ca urmare a unei, cel puţin bizare gestionări a economiei, dar şi a unor deficienţe majore în sistemul financiar american, criza a travesat repede oceanul şi s-a „instalat confortabil” atât în statele europene cât şi în cele de pe toate celelalte continente.

Cum era firesc, guvernele au trecut la adoptarea, mai în pripă, mai pe îndelete, unor serii de măsuri pentru a contracara efectele dăunătoare ale acestui flagel la scară globală. Asemenea unei maladii aproape imună la cele mai puternice antibiotice, criza s-a dovedit a fi mai adâncă decât s-au aşteptat autorităţile, cohortele de economişti şi oameni politici de pretutindeni. Ca să ne păstrăm, figurat vorbind desigur, în spatiul medical, toate forţele implicate în acest veritabilă campanie curativă au avut de ales între administrarea unui tratament lent şi de mai lungă durată sau a unei terapii de şoc menită a tăia răul de la rădăcină, producând efecte benefice imediate.

În acest context, Islanda, o mică insulă din Atlanticul de Nord, nemembră a Uniunii Europene şi oarecum izolată geografic, a ales, nici mai mult nici mai puţin, restructurarea din temelii a sistemului său economic, social, dar mai ales politic. Prin urmare, islandezii au ieşit în stradă protestând vehement, dar pașnic zeci de zile la rând în fața Parlamentului împotriva bancherilor şi a guvernului corupt, principalii vinovaţi în opinia majorităţii pentru haosul în care a fost aruncată ţara şi au cerut în mod expres implemenatrea de măsuri radicale (pentru unii de neacceptat) spre a redresa economia naţională. „Nu vrem să plătim nicio datorie, duceţi-vă în gaura de unde aţi ieşit”, au clamat protestatarii vizând cu precădere băncile care au falimentat economia.

Mai mult decât atât, în octombrie 2012 a fost organizat un referendum în urma căruia cetăţenii care au votat (49% dintre cele 237.000 de persoane cu drept de vot) au ales:

• Adoptarea unei noi Constituţii ce să fie redactată de o comisie formată din 25 de cetăţeni obişnuiţi având diverse profesii, şi care să-şi consulte conaţionalii pe Internet (66,3% dintre alegători s-au pronunţat în acest sens);
• Menţinerea unei Biserici Naţionale (s-au exprimat pentru 57,5% dintre votanţi);
• Resursele naturale care nu aparţin unor medii private să fie considerate bunuri publice (au votat favorabil 82,5% dintre alegători).

De asemenea, tot prin acest referendum devenit deja celebru, Islanda a refuzat categoric schema prin care ar fi trebuit să plătească din banii contribuabililor, datoriile acumulate, în speţă 2,6 miliarde de euro Marii Britanii şi 1,3 miliarde de euro către Olanda în urma falimentului băncii Icesave, forţând astfel creditorii băncilor de a-şi asuma pierderile pentru eşecul sistemului bancar.

Totuşi, în ciuda prognozelor pesimiste emise de unii economişti, Islanda a reuşit să iasă din recesiune, după cum arată statisticile în domeniu, iar FMI a reliefat, nota bene, cât de şubred este contextul economic european actual, în lipsa unei voinţe politice comune de a eradica problemele financiare de pe bătrânul continent cu orice preţ (şi, am putea adăuga, prin orice mijloace).

Din punct de vedere jurnalistic, de subliniat este nu atât calea inedită aleasă de Islanda pentru a ieşi din criza profundă în care se prăbuşise, cât faptul că noua Constituţie pe cale de a fi elaborată, va pune accent în mod deosebit pe libertatea de exprimare, lucru ce, de altminteri a şi facilitat desfăşurarea referendumului graţie căruia ţara s-a redresat în plan economic, politic şi social. Aşadar, dreptul privind libertatea de exprimare va fi, cu alte cuvinte, o condiţie sine qua non ce va sta la baza noii legi fundamentale a micului stat european.

Deocamdată, Islanda a rămas singurul stat de pe mapamond care a ales să sancționeze, prin referendum național, pe de o parte un guvern corupt, pe de alta, băncile vinovate pentru deficitara gestionare a finanțelor și care a respins cât se poate de tranșant și de evident varianta achitării datoriilor acumulate din bani publici, urmând a elabora totodată, după aproape 70 de ani, și o nouă Constituție.

Presa în Iran, apanajul puterii

Libertatea de exprimare, a devenit un „lux” pe care jurnaliștii iranieni nu și-l mai pot permite demult, mai bine spus, de la Revoluția Islamică din 1979. De atunci și până astăzi, dreptul la liberă exprimare, așa cum este prevăzut în Declarația Universală a Drepturilor Omului, a fost și este constant și cu obstinație îngrădit, tot ceea ce apare în mass-media iraniene trebuie să slujească numai intereselor statului, adică dictaturii islamice instaurată de către ayatollahul Ruhollah Khomeiny și acoliții săi. De altfel, statul controlează tot ceea ce înseamnă producție și difuzare de informații pe teritoriul său, iar acest lucru se realizează prin Ministerul de Informații și Gărzile Revoluționare, vechea Persie devenind în felul acesta „una dintre cele mai mari cinci închisori din lume pentru furnizorii de informații”.

Dintr-un total de 179 de state analizate privind libertatea presei, Iranul se situează pe locul 174, cu o notă de 73 din 100, statul controlând absolut tot ceea ce produc media, potrivit unui raport publicat în 2012 de organizația Reporteri fără Frontiere.

În ciuda acestor obstacole au fost și încă mai apar jurnaliști ori diverse alte persoane care nu acceptă „pumnul în gură” aplicat de autorități, existând riscul ca formele lor de protest (prin articolele publicate în ziare, pe bloguri sau alte site-uri de pe Internet) să îi poată costa libertatea și uneori, chiar viața.

În perioada 3 – 14 decembrie 2012 a avut loc în Dubai, Emiratele Arabe Unite, un summit al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UTI), organism al ONU, cu scopul de a revizui regulamentul propriu, cel care stabilește principiile generale privind garantarea liberei circulații a informațiilor la nivel mondial. Ultima revizuire a acestui regulament avusese loc cu mult timp înainte de extinderea Internetului în lume, în 1988. În acest context, o serie de țări precum Rusia, China, Uzbekistan și bineînțeles, Iran au încercat (la nivel de propuneri) să-și impună propriile viziuni cu privire la „dreptul suveran de a gestiona Internetul pe teritoriul lor național, precum și de a gestiona numele de domenii naționale”, după cum se menționează într-un document ONU obținut de instituția franceză CNET (Centrul Național de Studii în Telecomunicații).

Legat de acest aspect, într-un interviu pentru The Guardian, co-fondatorul Internetului, Sergey Brin declară: „Forțe puternice s-au aliat împotriva unui Internet deschis, peste tot în lume. Sunt mai îngrijorat decât am fost în trecut. Este înfricoșător.” Așadar, principiile deschise și accesul universal ce au stat la baza fondării Internetului sunt puse în pericol mai mult ca niciodată.

Reîntorcându-ne la Iran, potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), în anul 2009, în această țară au fost încarcerați nu mai puțin de 90 de jurnaliști, această acțiune îndreptată împotriva presei, recte a libertății de exprimare, fiind una dintre cele mai dure din lume.

În goana lor furibundă de a reprima orice formă de expresie, atât venită din interior cât și din exterior, în 2010, regimul din Iran a bruiat constant transmisiile marilor corporații de presă BBC, Deutsche Welle și The Voice of America, blocând recepționarea pe teritoriul său a programelor radio și de televiziune ale acestora, iar în 2011, autoritățile iraniene au blocat un site american ce funcționa asemenea unei ambasade virtuale a Statelor Unite ale Americii, astfel cenzura izolând și mai mult Iranul.

Tot în 2011 presa din acest stat a retușat o fotografie a Înaltului Reprezentant pentru Politica Externă a UE, baroneasa Catherine Ashton, pentru a o face mai „decentă”, ajustându-i în felul acesta până la gât decolteul, dealtfel absolut deloc necuviincios.

Mai mult de atât, la începutul anului 2012, doi bolgeri iranieni, Saeed Malekpour și Vahid Asghari au fost judecați și condamnați la moarte deoarece au „răspândit corupția”, iar forțele de represiune ale guvernului de la Teheran au arestat alți patru jurnaliști care „au folosit minciuni”.

Punctul culminant este însă atins în a doua jumătate a anului 2012, când consilierul de presă al președintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad și director al agenției oficiale IRNA, Ali Akbar Javanfekr a fost închis după ce în februarie fusese condamnat la șase luni de închisoare (inițial fiind condamnat la un an de detenție) fiind „găsit vinovat de faptul că l-a insultat pe liderul suprem, că a publicat conținuturi contrare valorilor islamice și moralei publice, fiindu-i interzisă orice activitate în domeniul media”. Totul a plecat de la un articol al lui Javanfekr apărut într-o revistă de stat, publicație controlată de acesta, material în care autorul critica obligarea femeilor de a purta vălul islamic în Iran. Încarcerarea lui Ali Akbar Javanfekr a avut loc la câteva zile după arestarea fiicei și fiului fostului președinte iranian Akbar Hashemi Rafsandjani, cunoscut ca moderat.

Mir-Hossein Moussavi, lider al opoziției din Iran, a comparat propaganda dusă de actualul președinte Ahmadinejad și apropiații săi cu cea a fostului dicator român Nicolae Ceaușescu și cea a binecunoscutului tiran sovietic Iosif Vissarionovici Stalin. De asemena, Moussavi a mai acuzat regimul de la Teheran condus de Mahmoud Ahmadinejad că a suprimat opoziția prin măsuri dure, precum amenințări, arestări și cenzură.

Totuși, în Iran există diverse forme de luptă împotriva tuturor acestor opreliști și îngrădiri. În acest sens, în 2009, presa internațională a recurs la o sumedenie de stratageme pentru a relata și informa despre manifestațiile care au avut loc în țară, manifestații legate de alegerile prezidențiale, utilizând pseudonime, supraveghind site-urile de socializare online, după cum a menționat Agenția Franceză de Presă (AFP). În plus, manifestanții care au contestat rezultatele scrutinului electoral, au folosit rețeaua Twitter pentru a informa opinia publică despre ciocnirile ce au avut loc între protestatari, poliție și susținătorii lui Ahmadinejad, precum și despre arestările și asasinatele puse la cale de către autorități, a informat AFP.

În Persia antică, în rândul nobilimii exista un interesant obicei, și anume: bărbații aristocrați se întâlneau periodic spre a degusta vin și a discuta pe felurite teme, de la politică la literatură sau artă, fiecare exprimându-și liber opiniile, gândurile. Întâlnirea era reluată a doua zi, la aceeași oră, fără a mai fi consumat alcool și numai cu scopul de a depista cine dintre vorbitorii adunării precedente a mințit și cine a spus adevărul.

Astăzi, în Iran nu se mai poate vorbi nici pe departe despre acest exercițiu, pe cât de interesant și autentic, pe atât de democratic.

Viitorul mass-media văzut de oamenii de pe mapamond

Doi reporteri tineri, șapte orașe și un blog care tratează modul în care se schimbă presa, precum și mass-media în general. Caterina Lobenstein, de 29 de ani, una dintre ocupantele unui loc în topul treizeci al reporterilor germani tineri, conform votului revistei Medium și Amrai Coen, de 26 de ani, fostă membră a personalului editorial de la Spiegel în departamentul multimedia și în prezent reporter al Die Zeit, a început proiectul Next Media Report pentru a răspunde la întrebări presante cu privire la evoluția jurnalismului tradițional în era digitală și pentru a investiga ceea ce ascunde viitorul jurnalismului digital. Cum vor fi știrile prezentate în viitor? Cum vor fi descoperite știrile și ce profit se poate face? Aceste întrebări au scos la iveală jurnaliști îndrăzneți și curioși, bloggeri, pionieri  ai Twitter-ului și ai rețelelor sociale în căutarea unor astfel de răspunsuri, și astfel, de la Hamburg, s-au dezvoltat în Sao Paolo, New York, Tokyo, Mumbai, Cairo și Londra.

Proiectul este finanțat de compania Next Media din Hamburg, care face parte din asociația Hamburg@work, și este promovată de către Consiliul Local, în colaborare cu peste 650 de companii locale. Conceput pentru a promova discuțiile și dezbaterile pe cele trei teme majore, respectiv mass-media sociale, storytelling și crossmedia, scopul proiectului este de a construi punți de legătură între așa-numitele media “vechi” și “noi”. Ancheta privind schimbările care au loc ca urmare a digitalizării provine din parteneriatul public-privat cu Hamburg@work, înființat în 1997 pentru a încuraja utilizarea noilor tehnologii în industria de informare și comunicare, precum și pentru a sprijini dezvoltarea metropolei mass-media în Hamburg.

Blog-ul Next Media este o explorare a jurnalismului, în toate formele sale de exprimare, în șapte țări diferite și în șapte culturi jurnalistice unice. Blogul este un jurnal multimedia care detaliază proiecte inovatoare care au loc în lumea informațiilor. Un astfel de proiect este blog-ul Mural, lansat în 2010, în Brazilia, de către Bruno Garcez. La început corespondent pentru BBC, Garcez și-a amânat cariera pentru a continua acest proiect după ce a primit bursa Fellowship Knight. Blog-ul său dă voce milioanelor de brazilieni afectați de sărăcie care locuiesc în suburbiile orașului Sao Paolo, ale căror povești sunt adesea neglijate de către mass-media convențională. Peste 15 oameni uciși zilnic, copii care se joacă în parcuri infestate de șobolani, autobuze supra-aglomerate și violență la fiecare colt, nimeni nu vorbește despre toate acestea. Blogul-ul Mural detaliază probleme sociale și civile care ar trebuit să fie făcute cunoscute.

Proiectul a început cu un acord cu Folha din Sao Paulo, cel mai mare ziar în limba portugheză din America Latină, cu peste 1,5 milioane de exemplare în circulație. Ei i-au oferit lui Garcez un birou de unde el a putut să-i instruiască pe viitorii bloggeri și jurnaliști cetățeni în înregistrarea clipurilor video, scrierea articolelor și spunerea povestirilor care trebuiau spuse. La început erau doar 25, sunt acum aproape 100 de bloggeri și persoane freelancer care scriu pentru Mural, și blog-ul a avut un succes atât de mare încât în prezent este o coloană regulată în ziar. La Folha a recunoscut potențialul bolg-ului Mural de a ajunge la cititori noi, și începând cu anul curent, a fost de acord să ofere bloggerilor aceeași rată de remunerare pentru articolele pe care le publică ca cea oferită pentru jurnaliști lor permanenți. În plus, unul dintre cele mai talentați bloggeri, Leandro Machado, a primit recent o bursă de la Transparency International pentru a începe un raport de anchetă despre Favelas.

În timp ce Mural continuă să acumuleze succes și un număr tot mai mare de cititori, fondatorul său, Garcez, a revenit la BBC în Londra. Asta este tot de la Sao Paolo pentru moment, pentru mai multe informații despre proiectul Next Media al lui Coen și Lobsenstien, vizitați blog-ul lor. În orice caz, vom mai prezenta noutăți despre progresul lor în curând, subliniind alte proiecte jurnalistice interesante descoperite în călătoria lor.

Articol tradus din originalul italian “Giro del mondo nel futuro dei media”, de Anne Jamieson.

Proiectul de modificare a Legii Audiovizalului, respins la Senat

Comisia de cultură a Senatului a respins proiectul de lege legate de modificare a Legii Audiovizualului inițiat de deputatul Raluca Turcan și aprobat tacit de către Camera Deputaților în 2011.

Georgică Severin, președintele Comisiei de cultură a Senatului, a propus inițierea unui nou proiect de lege de modificare a Legii Audiovizualului în care să fie păstrate „ideile bune” din proiectul Ralucăi Turcan.

„Cred că sunt elemente valoroase în acest proiect de lege din care ne putem inspira, dar mi se pare firesc ca majoritatea votată de popor în decembrie să vina cu un punct de vedere nou și inspirat și să pregătim, într-un timp cât mai rapid, un proiect de lege care să modernizeze legea audiovizualului la cerințele momentului”, a declarat Georgică Severin în ședința publică. Citeşte mai mult

Obiectivele Comisiei de cultură a Senatului: Salvarea presei scrise, legea audiovizualului, redresarea economică a TVR

Mai mulţi membri ai Comisiei pentru cultură a Senatului s-au pronunţat, marţi, pentru adoptarea de măsuri legislative pentru sprijinirea presei scrise, pentru modificarea Legii audiovizualului, unii susţinând necesitatea sprijinirii industriei cinematografice sau amendarea Legii publicităţii.

Senatorul Gabriela Firea, membru al Comisiei pentru cultură, a declarat că principalul său obiectiv în cadrul acestei comisii va fi analizarea şi sprijinirea punerii în practică a Programului de redresare economică a Televiziunii publice.

“În funcţie de rezultatul acestui program, vom vedea dacă problemele grave ale TVR au fost generate de cadrul legislativ inadecvat sau de un management defectuos şi, astfel, vom putea formula iniţiative eficiente pentru ca TVR să poată concura profesionist cu televiziunile comerciale (…) fără a mai fi o gaură neagră din punct de vedere economic”, a spus aceasta.

Ea a arătat că va demara întâlniri cu reprezentanţii presei scrise pentru a găsi modalităţi de a fi acordat sprijin financiar din partea Guvernului.

Firea a subliniat că publicaţiile au fost afectate de criză, presa fiind “zdruncinată din temelii”. “Nu trebuie să considerăm că este o cauză pierdută. Există public şi pentru presa tipărită”, a ţinut să sublinieze senatoarea.

Ea s-a pronunţat, pe de altă parte, pentru sprijinirea culturii scrise prin reducerea TVA aplicat în acest domeniu de la 9 la 5 la sută, care ar urma să fie aplicat cărţilor de artă, beletristicii, manualelor şcolare, tratatelor de specialitate.

Firea a mai afirmat că doreşte modificarea Legii audiovizualului, în sensul eficientizării “luptei duse de CNA cu factorii care degradează spaţiul audiovizual, concomitent cu înlăturarea suspiciunilor de partizanat politic asupra deciziilor Consiliului”.

Un punct de vedere mai tranşant în legătură cu acest subiect l-a avut colegul său de comisie, senatorul Sorin Roşca Stănescu.

Acesta a menţionat că este nevoie de o nouă lege a audiovizualului şi că va încerca să îi convingă pe colegii săi din comisie şi din Parlament că este bine aşa.

“Eu aş dori să reducem această instituţie care reglementează audiovizualului strict la o instituţie care veghează la standardele tehnice de emisie ale posturilor de radio şi de televiziune şi care să nu aibă absolut nicio putere de a mai pune vreodată în discuţie conţinutul emisiunilor de radio şi de televiziune, lăsând acele încălcări (…) pe seama parchetului şi pe seama altor instituţii, cum ar fi Protecţia consumatorului”, a spus Stănescu.

“Ne-a fost vârâtă pe gât această lege a audiovizualului, a fost ca un element de şantaj ca să accepte Guvernul în 1991 o televiziune particulară, să accepte existenţa unei televiziuni alternative”, a arătat senatorul.

El mai spus că atunci mulţi dintre colegii săi au cedat şi au acceptat să dea curs unor presiuni ale unor birocraţi de la nivelul UE, “gen Monica Macovei, dar din alte ţări veniţi”.

“Aşa s-a ajuns la acest rău teribil, care a crescut ca un cancer”, a apreciat parlamentarul.

O altă prioritate a lui Roşca Stănescu este un proiect care “zace undeva, prin sertare”, respectiv proiectul privind industria cinematografică.

“Ieri, toţi am fost mândri când am aflat că România a fost pomenită la Gobul de Aur. Este vorba despre Castel Film, unde se toarnă foarte multe filme, în special americane. Problema este că suntem în competiţie cu multe ţări. Avem unele dintre cele mai bune studiouri din Europa şi aducem prea puţini bani prin industria cinematografică bugetului României şi caselor de filme din simplul motiv că nu avem o asemenea lege care să creeze înlesnirile necesare, care sunt şi în alte state europene, legate de sistemul de taxare şi de impozitare în industria cinematografică”, a spus acesta.

Senatorul a adăugat că este o industrie în adevăratul sens al cuvântului, care poate să aducă glorie şi bani României.

Acesta a mai arătat că se va implica, pentru presa scrisă, să aducă elemente din legislaţia europeană în legislaţia românească pentru ca presa scrisă să beneficieze de ajutor din partea Guvernului.

“Presa nu este doar un bun al unor patroni de presă sau al unor redacţii, presa este un bun al cetăţenilor României şi, în sensul acesta, ea, făcând un serviciu public, statele, guvernele trebuie să înţeleagă că presa scrisă trebuie să supravieţuiască pentru a nu se tabloidiza în halul în care a făcut-o”, a susţinut senatorul.

Preşedintele Comisiei pentru cultură, Georgică Severin, a spus la rândul său că este nevoie să se lucreze pe “zona Legii audiovizualului, evident, însă, în contextul în care sunt o ţară a Uniunii Europene, respectând aquis-ul comunitar pe acestă zonă”.

“Avem cămine culturale care stau să se prăbuşească, avem presă locală care trăieşte prin bunăvoinţa unui patron sau altuia din zonă, avem muzee unde nu intră nimeni şi dacă nu ar fi finanţate de la un consiliu judeţean sau o primărie s-ar închide demult (…)”, a remarcat el, adăugând că trebuie să fie schimbată această situaţie.

Senatorul Mihai Ciprian Rogojan a declarat că intenţionează să “grăbească” mai multe legi referitoare la drepturile de autor, la colectarea şi gestionarea banilor către artişti, interpreţi şi actori. El a spus că legile sunt ambigue, artiştii nu ştiu ce bani trebuie să primească şi când.

Senatorul Octavian Motoc a menţionat că, în calitate de membru al Comisiei pentru cultură, va face demersuri pentru sprijinirea presei locale. “Dacă moare presa locală, în special presa scrisă, se pierde foarte mult la nivel cultural”, a fost de părere senatorul.

“Nu pot să îmi doresc decât îmbunătăţirea condiţiilor de existenţă a presei scrise, care trăieşte acum, în special cea locală, la limita subzistenţei.

El a remarcat faptul că în ultima vreme s-au manifestat anumite încercări de îngrădire a libertăţii presei din punct de vedere politic.

Senatorul Laszlo Attila a susţinut, în intervenţia sa, necesitatea modificării Legii publicităţii, astfel încât să se aloce o cotă “obligatorie, rezonabilă” pentru promovarea evenimentelor culturale şi comunitare.

El a spus că are în vedere Legea publicităţii stradale şi un “regulament de publicitate în instituţiile publice”.

Senatorul Emil Marius Paşcan a arătat că este necesară o unificare a managementului cultural la nivelul judeţelor şi că va propune un proiect de lege în acest sens.

Preşedintele Comisiei pentru Cultură, Georgică Severin, a precizat că şedinţa de prezentare făcută de această comisie a fost convocată pentru a marca Ziua Culturii.

“Nu vă aşteptaţi astăzi de la noi la breaking-news, să recităm poezii sau să cântăm pe versuri de Eminescu (…)”, a spus el la începutul şedinţei.

Potrivit afirmaţiilor sale, în zilele care urmează, membrii comisiei vor discuta repartizarea pe raportori a proiectelor din portofoliul comisiei.

Georgică Severin a mai anunţat că, în cursul zilei de joi, membrii comisiei vor avea o întâlnire cu ministrul Culturii, Daniel Barbu, care va prezenta priorităţile legislative ale Guvernului în acest domeniu.

Severin a amintit, pe de altă parte, de fostul preşedinte al Comisiei pentru Cultură, Sergiu Nicolaescu, în calitatea sa de cineast, de om politic, de preşedinte al Comisiei pentru cultură, spunând că, în cinematografie şi în alte domenii, “urma domniei sale va rămâne pentru foarte multă vreme”.

La şedinţa de marţi a comisiei au participat senatorii Georgică Severin, Emil Marius Paşcan, Sorin Roşca Stănescu, Gabriela Firea, Mihai Ciprian Rogojan, Octavian Motoc, Laszlo Attila şi Damian Drăghici.

Articolul a fost publicat pe site-ul mediafax.ro, în data de 15 ianuarie 2013.

Media din vest în Criză, dar cea din China?

În fiecare zi citim despre ziare și companii media din Europa și din Statele Unite ale Americii care se închid. Veniturile din publicitate sunt în scădere, asemenea cititorilor pe ambele maluri ale Atlanticului.Dar ce se întâmplă în China? Să se consemneze, conform ziarului New York Times, o pagină de publicitate în versiunea chineză a revistei Esquire costă 20.000 dolari, în timp ce un spot de un minut pe CCYV costă abia $ 4.000. În Renmin Ribao, ziarul People’s Daily, ziarul oficialal Partidului Comunist, o reclamă costă 1 dolar american pentru fiecare caracter chinezesc. Acesta este prețul “popular”. Dacă cineva ar vizita China, după ce ar fi citit toate rapoartele despre cenzură, ar fi surprinzător de văzut cât de robuste sunt ofertele chioșcurilor de ziare. Proporțiile tirajelor sunt uriașe și nu este greu să se identifice formate și denumiri bine cunoscute în vest. China imprimă nouă mii de reviste și două mii de ziare, fără a include media publicată pe internet. Citeşte mai mult

Presa – prestări servicii

În martie 2005, ziarul Adevărul, simbol al presei “clasice” a anilor ’90, suferă un ultim şoc: aproape întreaga echipă redacţională, condusă de subsemnatul, pusă în faţa politicii centrate pe profil cu orice preţ a noului patronat, părăseşte ziarul pentru a întemeia, în 34 de zile, pornind de la zero, cotidianul qualiti Gândul.

După un an Adevărul va fi cumpărat de miliardarul “petrolist” Dinu Patriciu şi transformat într-un produs de marketing costisitor, împachetat în dvd-uri şi cărţi ieftine. În întreaga presă, marketerii şi vânzătorii de spaţiu publicitar trec înaintea ziariştilor. Ziariştii nu mai sunt implicaţi în aducerea de publicitate contra comision şi tratament “special” pentru client, în schimb ei trebuie să producă în ziar ceea ce se consideră că aduce audienţă, publicitate, bani. Sume impresionante de bani nefăcuţi în presă invadează presa, au loc achiziții în serie. Ziarele deţinute de redactori ca acţionari sunt o amintire. Noii patroni nu mai au nevoie de jurnalişti cu personalitate, redacţiile sunt transformate în colective de mediocritate consolidată, care răspund bine la comenzi. Ziaristul devine un prestator de servicii care se mută dintr-o redacţie în alta, fără să-i pese de orientări, convingeri, politici sau criterii morale, ghidat exclusiv de leafă. El nu se mai simte membru al unei bresle, dacă se va fi simţit vreodată. Citeşte mai mult

De la plumb la internet

A vorbi despre tranziţia spre democraţie şi tranziţia în presa românească presupune descrierea jaloanelor unui drum parcurs de mass-media, cu destule obstacole şi particularităţi.

 Într-un seminar organizat în 2001 de Institutul „Goethe”, sub titlul „Democraţia şi mass-media în ţările în tranziţie”, consideram acest drum ca fiind „de la plumb la internet – distanţa dintre două moduri de a face presă”.

Poate fi vorba de un sens propriu al acestui drum, de un traseu parcurs în sens tehnologic – de la tipografiile în plumb şi zinc, ce compuneau industria poligrafică românească până în 1989, la sofisticatele tehnologii tipografice de astăzi, în care computerele şi internetul reprezintă, cu adevărat, instrumentele de bază ale mass-media. Citeşte mai mult

Viitorul presei româneşti în 2012 –
o problemă de conţinut

Viitorul presei româneşti în 2012 nu este deloc roz.

În pragul anului electoral, jurnaliştii specializaţi în fenomenul mass media, dar şi comentatorii şi analiştii încearcă să previzioneze tendinţele.

Sunt două probleme care se află în vizorul oamenilor preocupaţi de acest domeniu: pe de o parte evoluţia sau involuţia industriei în termeni de venituri, costuri, investiţii, profit, salarii şi locuri de muncă, deci aspectul material, iar pe de altă parte evoluţia sau involuţia presei ca garant al democraţiei, în termeni de corupţie, influenţe ale politicului sau ale mogulilor, imagine a profesiei, deci aspectul deontologic.

Evident că cele două aspecte sunt strâns legate: nici deontologia fără bani nu este posibilă, practic, pentru teoreticieni şi pentru public, dar nici urmărirea strictă a interesului material şi renunţarea la etică nu sunt opţiuni de luat în considerare pentru majoritatea practicienilor. Citeşte mai mult

Peisajul presei româneşti

Anul 1989 este pentru presa din România un punct de cotitură la care ne vom raporta întotdeauna.

Este un „punct şi de la capăt” în toate domeniile societăţii româneşti, prin urmare şi în mass media. Este momentul în care instituţiile mass media de tip comunist au dispărut, fiind înlocuite de instituţii democratice. Aproape toate instituţiile şi-au schimbat numele, înlocuind denumirile care transmiteau demagogia şi hei-rup-ul de tip comunist cu cele care aveau cuvântul „liber” în coadă: „Tineretul liber” (ziar naţional), Televiziunea Română Liberă (televiziunea publică), „Viaţa liberă” (ziar din Galaţi), „Cuget liber” (ziar din Constanţa) etc.. Ziarul „Scânteia” a devenit „Adevărul”. Singura publicaţie care nu a avut nevoie să-şi schimbe numele a fost „România liberă”, însă evident că epitetul a căpătat de-atunci alte conotaţii.

 1. Profesioniştii

Din păcate, au fost schimbate doar numele şi formele de organizare ale instituţiilor, oamenii rămânând aceiaşi, în majoritatea lor. Ziariştii ante-revoluţionari, care erau obligaţi să scrie la comandă, sub teroarea cenzurii, unii adaptându-se cu graţie, alţii suferind în tăcere, au devenit ziariştii post-revoluţionari, cu un grad de agresivitate care egala gradul de docilitate manifestat anterior, savurând la maximum posibilitatea de a încălca orice reguli şi de a scrie orice despre oricine. Citeşte mai mult