Investiţie în jurnalism

În perioada decembrie 2012 – aprilie 2013, Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa a implementat proiectul „Seminarii de creaţie pentru viitori jurnalişti şi comunicatori”.

Conceput pentru a ușura trecerea elevilor de la liceu către universitate, proiectul s-a bucurat de un succes fără precedent, având peste 300 de participanţi, din majoritatea liceelor constănţene. Cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice le-au predat elemente de bază ale jurnalismului şi comunicării şi le-au prilejuit întâlniri cu studenţii şi masteranzii de la specializarea Jurnalism, precum şi cu profesionişti de marcă ai domeniului, printre care se numără Nicolae Melinescu sau Monica Ghiurco.

Cu materialele de presă realizate în cadrul proiectului, elevii au participat la un concurs de creaţie ai cărui câştigători au fost premiaţi în cadrul festivităţii organizate la Sesiunea de Comunicări Științifice a Studenţilor, Masteranzilor şi Cadrelor Didactice de la Universitatea „Andrei Şaguna”. Elevii premiați pentru cele mai bune materiale de presă realizate de ei, au fost: Velcea Vlăduț-Virgil (Liceul Teoretic “Ovidius”) – Premiul I, Capotă Ioana (Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”) – Premiul II, Crăciun Georgia-Alexandra (Colegiul Național de Arte „Regina Maria”) – Premiul III și Gurgui Adelina Elena (Colegiul Național Pedagogic “Constantin Brătescu”), Bălan Diana Ștefania (Colegiul Comercial “Carol I”) – Mențiuni. Aceștia au primit de la Universitatea „Andrei Șaguna” primii bani pentru drepturi de autor, cărți și reportofoane pentru viitoarea carieră.

Premierea câştigătorilor concursului de creaţie a fost precedată de o dezbatere pe tema „Tinerii, mass media şi politica”, la care au fost invitaţi parlamentari constănţeni, jurnaliști și analiști, care au răspuns întrebărilor pe care elevii de liceu şi studenţii universităţii le-au adresat.

Materialele trimise pentru concurs au fost evaluate de un juriu format din jurnaliști profesioniști, iar calitatea şi numărul lor au demonstrat faptul că vin din urmă generații care vor avea ceva de spus în domeniul jurnalismului.

Proiectul va fi derulat de Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa în fiecare an universitar/şcolar.

Jurnalismul şi publicitatea se apropie rapid de Web 3.0

Cu toţii am auzit de Web 1.0 şi de Web 2.0, dar nimeni nu stie cu exactitate cum şi când s-a făcut această trecere, dar mai ales de ce.

Web 1.0 este prima fază de dezvoltare a Internetului, a cărui principiu de comunicare nu se diferenţia cu nimic faţă de mass-media tradiţionale: comunicarea era tot unidirecţională şi publicul nu avea mecanisme prin care să genereze feedback emiţătorului. De asemenea, Web 1.0 oferea platforme de difuzare (nu de comunicare) doar celor care aveau cunoştinţe necesare în domeniul IT. În fapt, construcţia unui site era o întreagă inginerie informatică şi doar puţini puteau deveni emiţători ai informaţiei.

Prima adevarată revoluţie a Internetului şi a comunicării în masă prin Noile Media s-a realizat la începutul mileniului al III-lea când Web 1.0 a trecut la o nouă fază a evoluţiei, şi anume Web 2.0. Această treaptă a însemnat, în accepţiunea lui Horia Mihai Bădău, ca fiind eliberarea de sub “asuprirea tehnologiei” (Bădău, Horia Mihai, Tehnici de comunicare în Social Media, Editura Polirom, Iaşi, 2011, p. 25.). Mai mult decât atât, Web 2.0 a fost supranumit “internetul utilizatorilor” dezvoltându-se un nou model de comunicare în masă, caracterizat printr-un grad ridicat de interacţiune între emiţător/emiţători şi publicul online. O altă caracteristică esenţială a Web 2.0 este “accesbilitatea”; oricine a putut participa la partajarea de informaţie şi conţinut, nu numai specialiştii IT sau web-designerii, aşa cum se întâmpla în cazul Web 1.0. Într-o altă accepţiune, acest concept reprezintă evoluţia internetului de la un depozit de informaţii şi tehnologii de comunicare (reprezentat de site-uri), care erau forme greoaie de comunicare, la un spaţiu de comunicare simetrică (platformă care ajută la transferul de cunoştinţe şi conversaţii unde oamenii se pot întâlni şi organiza cu uşurinţă).

În ceea ce priveşte Web 3.0, unii consideră că această etapă de evoluţie a început. Specialiştii domeniului consideră însă că încă nu suntem pregătiţi nici tehnologic, dar nici din punct de vedere al comportamentului de consum să evoluăm în această etapă. Unii consideră că tehnologia internetului mobil prin smartphone-uri ar reprezenta această evoluţie, însă putem constata că principiile de comunicare nu se schimbă. Tot despre Social Media vom vorbi, tot despre conţinut generat de utilizatori, tot despre accesabilitate, tot despre flux de informaţii, tot despre comunicare bidirecţională, tot despre “puterea utilizatorului”.

Alţii pun această schimbare pe seama apariţiei dispozitivelor cu touch-screen, însă, atât evoluţia de la Web 1.0 la Web 2.0, cât şi evoluţia la Web 3.0 nu s-a gândit prin prisma schimbării canalelor de comunicare în masă sau a tehnologiilor noi apărute, ci prin prisma schimbărilor ce ţin de principiile de comunicare. Şi în cazul dispozitivelor cu touch-screen putem observa că principiile de comunicare rămân la fel: socializare, biredirecţionalitate, reţea.

Aşadar, specialiştii în comunicarea online consideră că adevărata trecere a internetului şi a comunicării se va face atunci când web-ul (ca “maşinărie” programată) “va învăţa în permanenţă ce place şi ce nu fiecărui utilizator. Site-urile vor face un profiling permanent si vor afişa fiecărui utilizator informaţiile pe care acesta se aşteaptă să le vadă”. Acest lucru înseamnă că revoluţia Web 3.0 va consta în selectarea informaţiilor de către “maşinărie” conform tendinţelor comportamentale ale consumatorului de informaţie. Noua etapă de evoluţie va reprezenta trecerea de la faza de comunicare bidirecţională între advertiser/jurnalist/comunicator şi utilizator la faza în care utilizatorii (consumatorii) au spus ce au avut de spus despre ei şi preferinţele lor (în toată era web 2.0 / Social Meda), iar advertiserii şi jurnaliştii vor oferi exact informaţiile, produsele şi serviciile pe care consumatorii le aşteaptă şi mai ales aşa cum le aşteaptă.

Dacă e să rezumăm tot ceea ce am spus până acum, Web 3.0 va putea fi supranumit şi “Internetul ştie deja ce vrea clientul”.

ANALIZA: Poate supraviețui jurnalismul în era social media?

 Această întrebare și-a pus-o autorul și profesorul de jurnalism David Ryfe în urmă cu cinci ani. Pentru a afla răspunsul la întrebare, a mers și a studiat trei redacții de dimensiuni mijlocii din SUA.

Ce a aflat ne împărtășește în cartea sa “Can Journalism Survive?: An Inside Look at American Newsrooms”, disponibilă pe Amazon.com.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că internetul și social media au luat presa pe nepregătite și, în consecință, multe publicații se străduiesc să supraviețuiască. Potrivit lui Ryfe, jurnalismul nu moare, ci “nu mai are ordine. Este greu să-l definești. Nu mai are integritate. Nu mai vine la pachet”.

Faza negării

În 2004 – 2005, în multe redacții era confuzie. Publicațiile începeau să experimenteze pe internet. Aveau impresia că “dacă spui o poveste bună, lucrurile vor fi în regulă” și online, spune profesorul. “Întotdeauna vor exista ziare”, i-a zis atunci un jurnalist.

Îmi aduc și eu aminte că în 2008 (noi eram mult mai în urmă comparativ cu SUA ca mentalitate), pe când lucram la Evenimentul zilei, în redacție răzbătea o speranță: “Prințul nu va muri niciodată. Vor rămâne acolo câteva mii de exemplare pe zi, pentru că sunt oameni cărora le place mirosul de hârtie tipărită”.

Apoi, în anii 2006 – 2007  redacțiile din America au fost cuprinse de panică. Ceea ce mergea pe print nu mergea și pe internet. Managerii nu știau ce să facă. Să îmbrățișeze internetul și să cedeze teren pe segmentul de print? Dacă e prea devreme pentru asta?

Până în 2009 cam toată lumea a înțeles că sunt necesare schimbări dramatice, arată Ryfe. “Am participat la întâlniri la care toată lumea era de acord că aceste schimbări trebuie să aibă loc. Dar apoi, după ce întâlnirile se terminau, toată lumea se întorcea la ceea ce făcuse și înainte”, scrie autorul, “pentru că nu știau ce să facă și nici acum nu știu. Astfel, spirala căderii continuă”.

De ce nu au fost capabili jurnaliștii să inoveze

Potrivit autorului, cauzele sunt mai multe: obiceiurile vechi sunt greu de uitat; calculele strategice au arătat probabil că, cel puțin într-o fază inițială, costurile depășesc beneficiile; unii pur și simplu nu vor să schimbe tradiția, nu doresc să altereze definiția jurnalismului.

Din păcate Ryfe nu menționează nimic în carte de interesele politice și economice care influențează presa din toată lumea. Chiar dacă un director de ziar ar dori să inoveze, șansele ca el să se izbească de refuzul patronului sunt foarte mari. Presa nu obține bani doar din reclame, deși așa ar fi ideal. De aceea cele mai de succes și inovative publicații online au fost fondate de persoane independente, pasionate. Un exemplu este Mashable.com, un blog despre social media lansat de un tânăr scoțian din dormitorul său. Acum, Mashable.com este una din cele mai populare destinații de pe internet și acoperă și domeniul tehnologie.

Revenind la carte, autorul continuă și spune că între timp internetul a dat naștere unor noi forme de transmitere a știrilor: bloguri, platforme social media, agregatoare de știri. Toate acestea ajută la o mai mare transparența în societate, deoarece nu pot fi supuse ușor cenzurii. Ryfe identifică rolul jurnaliștilor în acest tablou tot mai aglomerat: masele au nevoie de oameni care pot cataliza comunitatea, îi pot organiza munca și sunt capabili să pună piesele unui puzzle împreună.

Ce e de făcut?

Jurnalismul, ca practică și afacere, poate supraviețui dacă jurnaliștii ies din redacții și din vechiul context, crede Ryfe. “O persoană tânără, cineva care nu este obișnuit să facă lucrurile în vechiul mod, o persoană care va încerca orice – cineva ca Joseph Pulitzer – va găsi soluția”, spune profesorul.

Orice cale ar apucă jurnalismul în următorii ani, implicațiile acestei schimbări asupra democrației – politicii, economiei, guvernului – vor fi profunde, arată, în ultimele capitole, Ryfe.

Articolul a fost publicate pe site-ul www.manager.ro, în data de 25 septembrie 2012.

Peisajul Media Ceh

Deși jurnalismul contemporan ceh a evoluat, studenții la jurnalism se agață de amintirile marilor scriitori ai primei republicii, cum ar fi Karel Capek, Karel Poláček, și Jaroslav Hašek.

Tradiția cehă jurnalistică este încă admirată pentru persistența primilor săi inovatori – un grup care a luptat în timpul epocii comuniste pentru crearea revistelor publicate ilegale „samizdat” în ciuda persecuției, negării educației, precum și amenințării cu pedepse lungi cu închisoarea. Mulți dintre aceste reformatori, de exemplu, primul președinte democratic ceh Vaclav Havel, sunt încă în viață și sunt acum considerați a fi membri ai elitei. Citeşte mai mult

Presa poate egala telenovela?

* contribuția unui student EJO

Jurnaliştii curând nu vor mai primi premii pentru cel mai bun jurnalist, cel mai bun reporter sau ziarist, ci vor primi premiul de cel mai bun actor, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenarist.

Jurnalismul, în lupta pentru rating şi tiraj, a ajuns de la cancanerism la regizarea reportajelor cu mesaje îndreptate direct sau indirect împotriva adversarului de altă culoare (politică) sau împotriva Guvernului, opoziţiei, puterii, în funcţie de interesul fiecărui patron de televiziune sau trust.

Protagoniştii telenovelei jurnalistice de azi sunt: Citeşte mai mult

Împotriva mustrării permanente a mass-media

Când aproape fiecare a doua persoană dintr-o ţară crede că ex-preşedintele Christian Wulff a fost victima unei vânători mediatice, clopotele de alarmă trebuie să bată strident.

Pentru că, se pare că există o mare neînţelegere cu privire la ceea ce face mass-media. Nu este vorba despre apărarea oii negre dintre jurnalişti, ci despre jurnalismul solid.

Din cotidianul “Bild”, care a dezvăluit chiar înainte de „Stern” cine finanţase în mod semnificativ casa Wulff în Großburgwedel şi astfel a adus mingea la rulare, până la “FAZ”, de la bulevard până la pagina de calitate, la nivel regional, cât şi naţional: în evaluarea „cazul Wulff” s-a ajuns la un acord general cu privire la faptul că nu a fost o vânătoare de vrăjitoare, ci au existat motive substanţiale. Jurnalism nu înseamnă a te opri în faţa unui birou sau în faţa cuiva înainte de a finaliza ceea ce ţi-ai propus. Doar că în cazul Wulff mulţi din imediata apropiere a preşedintelui federal au crezut că publicul se va plictisi în curând de subiect, iar acesta ar scăpa de monitorizarea mass-media. Bine că totuşi „a rămas activ”, pentru că era datoria lor faţă de taxele civice ale cetăţeanului… Citeşte mai mult

Profesie la răscruce

O iniţiativă de cercetare recentă în Serbia se axează pe profesia de jurnalist.

Cercetarea “Profesie la răscruce – Jurnalism de la domiciliu al Societăţii Informaţionale”, realizată de Centrul Media al Facultății de Ştiinţe Politice de la Belgrad, în perioada cuprinsă între iulie 2010 – iunie 2011 (şefii de proiect: Prof. Dr. Miroljub Radojkovic şi Prof. Dr. Milivojevic Snjezana.), explorează ipoteza că jurnalismul în Serbia nu dispune de resurse adecvate pentru a răspunde corespunzător  provocărilor tehnologice, economice şi sociale ce transformă radical profesia de jurnalist. Rezultatele ilustrează un tablou sumbru al jurnalismului sârb, lupta cu salarii extrem de mici şi tehnologiile digitale avansate.

 Lunga  perioadă de tranziţie şi întâietatea  problemelor existenţiale în ţările din Balcanii de Vest au îndepărtat accentul de la provocările contemporane ale jurnalismului. Privatizarea nereușită, creşterea accentului pe proprietate,  dezvoltarea pieţei mass-media şi criza economică – acestea sunt caracteristicile ce definesc  scena mass-media sârbă.

Cei mai mulţi jurnalişti sârbi lucrează pentru mass-media electronică (60%) şi presă (30%), în timp ce alţii lucrează în agenţiile de ştiri, media online, ca jurnalişti independenţi, etc . Mai mult de jumătate de muncă se efectuează la Belgrad, în timp ce restul sunt aproape uniform distribuite în Voivodina şi Serbia Centrală. Citeşte mai mult

Ştiri lente: Mestecă înainte de a înghiţi

„Închide televizorul atunci când ştii mai multe decât prezentatorul!”

O astfel de recomandare, aproape comic de evidentă, invită destinatarul să gândească o serie de scenarii în care aplicarea ei ar putea fi înspăimântător de potrivită. În cea mai recentă carte a sa, „Ştiri lente: Un manifest pentru consumatorul critic de ştiri” (publicată în limba italiană la editura Sironi din Milano, versiunea americană urmând să apară în 2012), perlele de înţelepciune ale lui Peter Laufer pentru consumatorul contemporan de ştiri ar trebui urmate: sunt raţionale, uşor de respectat şi la fel de uşor de trecut cu vederea în timpul gestionării unui univers tot mai gălăgios de tweet-uri, feed-uri şi actualizări senzaţionale perpetue. Laufer, un jurnalist premiat, cu o carieră bogată şi diversă în televiziune, realizarea de filme documentare, presă şi mediul academic, oferă cititorilor un set raţional de linii directoare pentru a face faţă unui blitzkrieg al informaţiei, în continuă expansiune. „Suntem în pericol să ne scape din vedere povestea din cauza zgomotului”, avertizează el. Citeşte mai mult

Peisajul presei româneşti

Anul 1989 este pentru presa din România un punct de cotitură la care ne vom raporta întotdeauna.

Este un „punct şi de la capăt” în toate domeniile societăţii româneşti, prin urmare şi în mass media. Este momentul în care instituţiile mass media de tip comunist au dispărut, fiind înlocuite de instituţii democratice. Aproape toate instituţiile şi-au schimbat numele, înlocuind denumirile care transmiteau demagogia şi hei-rup-ul de tip comunist cu cele care aveau cuvântul „liber” în coadă: „Tineretul liber” (ziar naţional), Televiziunea Română Liberă (televiziunea publică), „Viaţa liberă” (ziar din Galaţi), „Cuget liber” (ziar din Constanţa) etc.. Ziarul „Scânteia” a devenit „Adevărul”. Singura publicaţie care nu a avut nevoie să-şi schimbe numele a fost „România liberă”, însă evident că epitetul a căpătat de-atunci alte conotaţii.

 1. Profesioniştii

Din păcate, au fost schimbate doar numele şi formele de organizare ale instituţiilor, oamenii rămânând aceiaşi, în majoritatea lor. Ziariştii ante-revoluţionari, care erau obligaţi să scrie la comandă, sub teroarea cenzurii, unii adaptându-se cu graţie, alţii suferind în tăcere, au devenit ziariştii post-revoluţionari, cu un grad de agresivitate care egala gradul de docilitate manifestat anterior, savurând la maximum posibilitatea de a încălca orice reguli şi de a scrie orice despre oricine. Citeşte mai mult