Stele media, măsurători şi utilitate în jurnalism

July 11, 2014 • Managementul redacţiei, Media Digitale • by

Programul Tow-Knight de Jurnalism antreprenorial din New York se apropie de sfârşit. În ultimele trei luni şi jumătate, am avut discuţii cu cei de la Kickstarter şi de la Contently referitoare la cine va finanţa jurnalismul pe viitor. Brandon Diamond ne-a arătat inovaţiile din imensul laborator Huffington Post, iar Julia Reischel şi-a expus ideile referitoare la blogul său local, Watershed Post. Giganţii de la Facebook au încercat să ne convingă de potenţialul spaţiului lor publicitar pentru jurnalism, iar pionierii sistemului paywall-pentru-toţi de la TinyPass au menţionat că şi ei deţin soluţia.

 

Întâlnirea şi discuţiile cu reprezentanţii acestor companii au reprezentat un segment principal al propriului nostru proiect şi al prelegerilor de la City University. Există trei aspecte asupra cărora am discutat în detaliu în multe dintre prezentările şi dezbaterile noastre. Devenise deja clar că mass-media din ţara mea de origine, Germania, este foarte diferită. În acest articol, aş vrea să subliniez câteva din diferenţele cheie.

 

1. Jurnalismul ca serviciu prestat

 

Profesorul/ directorul nostru Jeff Jarvis este un împătimit avocat al următoarei ipoteze: „Jurnalismul” descrie o practică ce reprezintă mai mult decât o a patra putere în stat, mai mult decât simplul fapt de a arunca lumină asupra subiectelor subapreciate. În schimb, jurnalismul poate fi „un serviciu, ce-i permite utilizatorului să ducă un trai mai bun”.”

Dar ce înseamnă de fapt „mai bun”? „Mai repede informat”, aşa cum este cazul unor situri de ştiri bine întreţinute, ca cir.ca? Sau poate „mai distractiv” ca în cazul platformei BuzzFeed? Probabil.

 

Există şi situri care oferă mai multe servicii pentru un grup ţintă specific, aşa cum este cazul paginii Facebook „Jersey Shore Hurricane News”, activată după Uraganul Sandy. Şi în ziua de azi, cei afectaţi de catastrofă pot găsi acolo informaţii utile referitoare la modul în care să facă faţă consecinţelor. Poate fi numit jurnalist cineva care nu face altceva decât să treacă în revistă comentariile de pe un asemenea site şi să fie responsabil de postări? Eu tind să spun că da.

 

Dar acesta este un fenomen care în multe moduri a fost limitat la S.U.A. Mediul jurnalistic german are de învăţat de aici şi ar trebui să se adapteze la o lărgire a conceptului şi a definiţiei jurnalismului.

 

CUNY-TowKnight-WordMark2. Brandurile de personalitate sunt motorul inovaţiei

 

Vox.com şi FiveThirtyEight.com încearcă să ducă la bun sfârşit promisiunea unui jurnalism orientat spre servicii. Sunt indicate şi alte fenomene: noi intreprinderi jurnalistice din SUA se bazează în prezent pe branduri de personalitate bine stabilite. Există mai multe exemple, în afară de fostul editor WaPo Ezra Klein (Vox) şi de eroul de la alegerile din 2012, Nate Silver (FiveThirtyEight), rezumate aici de David Carr.

 

Acest tip de cult al personalităţii pare a nu funcţiona în Germania, întrucât oamenii de-abia îşi amintesc proiecte precum Zoomr, un website de ştiri promovat de crainicul de ştiri Ulrich Wickert. Iar eforturile personalităţii TV Cherno Jobatey de a crea versiunea germană a lui Huffington Post au fost privite cu un ochi critic şi condescendent.

 

Din câte înţeleg eu, jurnalismul din Germania este văzut mai degrabă drept un proiect comun al unei echipe – şi sunt din ce în ce mai puţine personalităţi în jurnalism care ar putea obţine bani de pe urma popularităţii lor în locuri noi.

 

3. Noi mijloace de măsurare sunt posibile

 

Nu cunosc numărul birourilor editoriale din Germania în care managerii cred în continuare că numărul de utilizări unice şi un clasament bun în Google Ranking reprezintă Sfântul Graal al jurnalismului online. Sau poate managementul din zilele noastre consideră că măcar abonaţii şi numărul de câte ori articolele au fost distribuite de utilizatori sunt mijloace de măsurare acceptabile?

 

Şi în acest caz, dezvoltarea subiectului în SUA îmi pare mult mai elaborată. Elementul central din acest articol de pe Contently, de exemplu: Distribuirea unui articol nu înseamnă neapărat că cel ce l-a distribuit chiar l-a şi citit. De ce nu se pune atunci butonul de distribuire în partea de jos a articolului, garantând astfel faptul că distribuitorul măcar a parcurs tot articolul? De ce nu se numără citatele distribuite, pentru a înţelege astfel dacă cititorul chiar a meditat asupra conţinutului?

 

Uneltele necesare pentru a susţine toate aceste idei ne sunt aduse pe piaţă de companii mici. Un exemplu: Startup Beatroot.co încearcă să oferee o nouă perspectivă mijloacelor tradiţionale de măsurare, acordând atenţie evenimentelor offline şi vorbitorilor, măsurând prin urmare impactul articolelor în „lumea reală”. Acum în versiunea beta, situl are un dashboard ce ne prezintă accesările, distribuirile şi impactul offline, permiţând aşadar depistarea rapidă a efectelor cauzate de un articol.

 

E adevărat că am putea să punem sub semnul întrebării toate aceste aspecte şi roadele lor reale pe ambele pieţe, cea din Germania şi. cea din S.U.A. Avem oare nevoie de o înţelegere, mai modernistă, a jurnalismului, de o atribuire de tip cult al personalităţii a produselor jurnalismului sau de mijloace de măsurare mai elaborate? Poate că nu.

 

Dar o dezbatere referitoare la aceste lucruri pare cu mult mai productivă decât un al 27-lea articol ce întreabă „Să fie BuzzFeed o parte a apocalipsei jurnalismului?” sau decât un milion de discuţii referitoare la oportunităţile şi problemele pe care le comportă introducerea unui paywall. Poate că aceste întrebări şi observaţii pot duce la răspunsuri edificatoare şi la noi proiecte.

Print Friendly, PDF & Email

Send this to friend