Aceleași informații standardizate pentru toată lumea nu mai sunt de ajuns

April 13, 2013 • Media Digitale • by

Raiul sau iadul nu există fără îngeri și demoni. Tehnologia nu este nici bună, nici rea; nici nu este neutră. Legea tehnologiei a savantului american Melvin Kranzberg este punctul de plecare a lungii călătorii a lui Gianni Riotta din trecut în prezent, în căutarea unei lumini în centrul căreia se află omul: “Noi suntem binele și răul web-ului”.

Prin urmare, răspunsul la întrebarea “Il web ci rende liberi?” (Web-ul ne eliberează?), cea mai recentă lucrare a lui Riotta (Einaudi 2013, pp. 152, Euro 18.00), este simplu și provocator în același timp: web-ul, prezența omniprezentă în viața de zi cu zi – de la prietenie la locul de muncă, de la economie la cercetare, de la politică la erotism – este sfera culturii contemporane – “pe care o modelăm și care ne modelează”.

O sferă imensă, care se extinde de la oră la oră. O bibliotecă de buzunar de cunoștințe pe care le putem lua cu noi peste tot și ale căror arhive se dublează în fiecare zi: 300 de miliarde de email-uri, 200 de milioane de tweet-uri, 2,5 miliarde de mesaje text trimise și primite în fiecare zi. Dar întrebarea “Web-ul ne eliberează?” nu are nici un răspuns de necontestat. Google propune teorii ale unor oameni cu opinii foarte diferite: de la sociologul Alex Franzen, contrariat de faptul că web-ul ne face să ne retragem în cochilia noastră, la Clay Shirky, care, de la Universitatea din New York, vede renașterea noastră culturală în web, îmbogățind omenirea cu un “surplus de cunoaștere”. Mai degrabă decât să aleagă între aceste două opinii contrare “liniare”, web-ul ca fiind bun / web-ul ca fiind rău, Riotta vede web-ul ca un câmp de luptă accesibil tuturor în care binele și răul, libertatea și opresiunea, cunoașterea și ignoranța se luptă zi de zi.

“Două generații locuiesc acum pe Pământ, cea din urmă a secolului al XX-lea și cea dintâi a secolului douăzeci și unu. Ele împărtășesc destinul de a trăi o tranziție importantă dinspre secolul maselor – secolul al XX-lea – către secolul personal – douăzeci și unu: noi, tați și mame, fii și fiice, suntem cei din urmă gardienii, asigurându-se că întunericului nu prevalează asupra luminii în mediul on-line. Cu condiția să hrănim noile media digitale cu valori clasice, toleranță, rațiune, imparțialitate, curiozitate, bucurie, critică și autocritică mai presus de toate, libertate, dialog, dezbatere “(p. 20).

Depinde de noi, oamenii. Omul este în centrul atenției chiar și atunci când folosește tehnologia construită de către alți oameni. Luați cazul “Revoluției Twitter”, căreia i s-a acordat o mare importanță în timpul Primăverii arabe. Optimiștii care consideră web-ul “bun” au văzut o mișcare originară în mass-media sociale. Dar analiza datelor furnizate de Riotta arată o situație foarte diferită. “Nu a fost nici o explozie a accesărilor pe Facebook și Twitter în zilele protestelor din Tunisia, Egipt și apoi Siria. Creșterea numărului de conturi de pe rețele sociale nu precedă, ci urmează, revoluția: doar atunci când omniprezentul post de televiziune Al-Jazeera s-a referit în programele sale de știri la “Revoluția Twitter ” tinerii de pe stradă au început să se întrebe: “De ce să nu mă conectez? “, și au început să utilizeze noile media” (pag. 12).

Protestele din lumea arabă au pornit de la mizerie și umilință, de la dificultăți sociale înrădăcinate și de la revolta împotriva instrumentelor politice și tradițiilor care nu mai corespundeau sentimentului fragmentat al unei societăți care începuse să se deschidă către lume și să se vadă pe sine prin ochii altora. Pentru că “numai tehnologia, fără conținut revoluționar, nu poate instiga schimbări în istorie” (pag. 69). Faptul că media socială a avut un rol important în Primăvara arabă este mai presus de orice îndoială. Dar influența sa a fost mult mai puțin decisivă decât a apărut în iminența faptelor și ca urmare a amplificării acestora de către mass-media.

Mitul “liniar”, “Web-ul-Ucide-Ziare” este, de asemenea, demolat, înlăturat, de Riotta. În cazul în care vocea poporului, susținută de mulți jurnaliști și editori, subscrie la argumentul că oamenii nu mai cumpără ziarele deoarece ei citesc știrile gratuit pe internet, alte elemente sugerează că această criză merge mult mai departe înapoi în timp. Impactul, deși considerabil, al web-ului și mass-media sociale asupra ziarelor nu poate fi considerat drept singura explicație pentru criza din mass-media scrise.

Cu toate acestea, “dinozaurii secolului XX” nu se descurcă chiar rău în unele zone. Circulația zilnică la nivel mondial a crescut cu 6% între 2005 și 2009, o creștere care poate fi atribuită creșterii tirajului în țări precum India (110 de milioane de exemplare vândute în fiecare zi) și care își iau revanșa pentru mai multe ziare din vest, care au închis sau și-au văzut influența diminuată.

Trendul de circulație al ziarelor înainte de apariția web-ului arată că tendința de scădere a preceday boom-ul internetului cu cel puțin 25 de ani. Încă o dată, Riotta utilizează date care să susțină teoria lui: între 1960 și 1974 ziarele din SUA au cunoscut o scădere a numărului de exemplare vândute pentru familii de la 1,12 la doar 0,88. New York-ul, care avea 14 ziare locale în anii 1920 număra doar patru în 1970, deși chiar și web-ul nu era decât un fir de praf la orizont. În aceeași perioadă, zeci de ziare au fost închise în Norvegia și Danemarca. În Italia, “Paese Sera”, “Stampa Sera”, “Ora” și “Corriere d’Informazione”, au dispărut de la chioșcurile de ziare.

De ce modelul “liniar” Vina-Web-ului / Meritul-Web-ului, se năruie din nou atunci când se confruntă cu realitatea, dacă îl analizăm fără a privi capcăunul tehnologic drept în ochi? Pentru că, precum în cazul Primăverii Arabe, schimbarea din interiorul societății reprezintă o problemă pentru ziare, nu web-ul, care nici măcar nu exista atunci. Informațiile nu s-au răspândit on-line, pentru că erau «gratuite» sau accesibile oriunde, ci pentru că web-ul, cu flexibilitatea, lipsa de respect și ubicuitatea sa, cu provocarea sa în ceea ce privește autoritatea centrală sau instituțională și cu capacitatea sa de a crea comunități și de a le permite să rămână în contact 24 de ore pe zi satisface mai bine nevoile oamenilor din secolul XXI decât un ziar cu știrile de ieri și editorialele semnate de comentatori distanți și intelectuali. Ziarele începuseră deja să sufere încă din 1974 pentru că transmiterea de sus în jos a valorilor începuse să fie contestată în instituțiile occidentale, în fabrici, în birouri, în școli, în familie și în biserică. Comunicarea lor imobilă, centru-periferie a început să funcționeze mai puțin eficient. Era nevoie de un nou mijloc de comunicare, unul “personal”, la fel cum și strămoșii noștri avuseseră nevoie de presa scrisă pentru a începe revoluția burgheză. Și astfel a apărut web-ul, efectul schimbărilor sociale și nu cauza sa primară”(p.138).

Dacă noi nu ne grăbim cu toții la chioșcul de ziare în fiecare dimineață pentru a cumpăra un ziar, este pentru că aceleași informații, standardizate pentru toată lumea nu mai sunt suficiente;  pentru că ziarele au pierdut conducerea exclusivă în formarea opiniei publice; deoarece acestea nu mai au o relație exclusivă cu sursele; deoarece acestea sunt supuse acelorași controale pe care odinioară le-au impus altora; pentru că societatea este dezamăgită, sceptică și critică. Și, probabil, pentru toate aceste motive, Galaxia Gutenberg nu mai este suficientă.

Articolul a fost publicat pe website-ul EJO, în limba italiană, cu titlul L’informazione standard, uguale per tutti, non basta più.

Print Friendly, PDF & Email

Send this to friend