Presa poloneză, în corzi!

March 21, 2017 • Etică și deontologie, Headlines, Libertatea presei, Ultimele articole • by

Media din Polonia rămâne sub o presiune constantă din cauza reformelor guvernamentale în vigoare, a căror ţintă este să aducă presa sub un control politic mai strict. De când Partidul Legii şi Justiţiei (PiS), o formaţiune de extremă dreaptă, a câştigat în 2015 atât alegerile prezidenţiale, cât şi pe cele parlamentare, mai multe evenimente au schimbat fundamental peisajul media.

La finalul anului 2015, au fost făcute mai multe modificări în legea mass-media prin care Ministerul Trezoreriei poate numi consiliile de administraţie ale celor două posturi de stat, Televiziunea Poloneză (TVP) şi Radio Polonia (PR). Ca rezultat al acestor schimbări, mai mulţi editori şi jurnalişti de renume au fost forţaţi să demisioneze din slujbele lor de la posturile publice.

În iulie 2016, a fost înfiinţat Consiliul Naţional de Media (NMC). Consiliul, ai cărui membri sunt numiţi de Parlament şi preşedinte, are puterea de a numi, la rândul lui, managerii şi consiliile de administrație pentru posturile publice de radio, TV, dar şi de la Agenţia Poloneză de Presă. Această mişcare a adus toate serviciile media publice sub un control mai strict al Guvernului. În practică, asta înseamnă că au fost plasați sub „grija” constantă a politicienilor din Partidul Legii şi Justiţiei, care formează majoritatea Consiliului Naţional Media (trei din cinci membri).

NMC a anunțat, de asemenea, că a vrut să sublinieze importanţa „misiunii naţionale” a serviciilor publice de media. Istoria Poloniei trebuie să devină o parte importantă a programelor audiovizuale în viitor, pentru a încuraja sentimentul de patriotism polonez, conform Consiliului. E greu de crezut că în viitor vor fi criticate momente din istoria Poloniei, la radiodifuziunea publică, sunt de părere specialiştii media. Mulţi sunt îngrijoraţi că noul accent pus pe conţinutul „naţional” a condus deja la incidente de auto-cenzură din partea jurnaliştilor.

Temerile despre impactul pe care l-ar putea avea interesul apropiat al partidului de guvernământ asupra mass-media au fost confirmate recent. O analiză a conţinutului celor trei posturi TV publice poloneze a arătat diferenţe semnificative între timpul dedicat pe post liderilor partidului de guvernământ, comparat cu liderii opoziţiei. Diferenţele sunt deosebit de importante atunci când sunt măsurate în raport cu timpul acordat figurilor guvernamentale cheie înainte de reformele media recente.

Câţiva membrii ai Partidului Legii şi Justiţiei au propus modificări legislative care ar putea majora fondurile destinate serviciului public de radiodifuziune. Consiliul Naţional de Media analizează posibilitatea introducerii unei noi taxe de media, care ar urma să fie plătită de aproape fiecare dintre contribuabili. Noua taxă ar înlocui taxa de licenţă actuală, care este de aproximativ 48 de euro pe an, plătită în prezent doar de unul din trei utilizatori.

Privind reformele guvernamentale din exterior, posturile TV şi de radio private ar putea să se simtă protejate de interferenţele politice. Cu toate acestea, s-a aflat recent că Partidul Legii şi Justiţiei a încercat, fără succes, să cumpere una dintre cele mai mari televiziuni comerciale poloneze, TVN, de la Scripps Networks Interactive, o companie americană.

În mai multe ocazii, liderii politici ai partidului de guvernământ au sugerat că executivul vrea să ia înapoi, sau mai precis să ”re-polonizeze”, cotidianele, în special ziarele regionale. Din anul 2013, Verlagsgruppe Passau, o companie media germană, deține majoritatea titlurilor regionale din Polonia (via Polska Press Grupa, o subsidiară a companiei germane). Această companie poate fi un spin în coasta partidului de guvernământ.

Jaroslaw Sellin, Ministrul adjunct al Culturii şi Patrimoniului Naţional, şi Barbara Bubula, membră a Parlamentului din partidul de guvernământ, au declarat recent că intenţiile de a re-poloniza instituţiile de media din ţară, la nivelul proprietarilor, sunt mai mult decât un subiect exagerat de presă.

În acest context, problemele cu legislaţia mass-media (o parte din aşa numita lege a instituțiilor de presă mici a fost declarată neconstituţională), sau limitări controversate asupra jurnaliştilor, care se plimbă un pic prea liberi pe coridoarele clădirii principale a Parlamentului, sunt aproape nesemnificative.

Materialul integral, în limba engleză, poate fi citit AICI

Acest articol a fost publicat pe EJO Marea Britanie. Traducere realizată de Marian Popovici

Image: Filip Bramorski, Flickr, Creative Commons licence

Print Friendly, PDF & Email

Send this to a friend