Europa, Europa…

March 26, 2017 • Headlines, Libertatea presei, Politici mass media • by

 

Nu este nevoie de o imaginaţie bogată pentru a ne închipui modul în care Uniunea Europeană se va sărbători pe sine în următoarele zile. În urmă cu 60 de ani, în martie, aşa numitul “Tratat de la Roma” a fost semnat. Cu această ocazie, foarte probabil, eurocraţii de la Bruxelles vor cheltui câteva milioane, din banii cetăţenilor plătitori de taxe, în publicitate şi PR în toată Europa.

Pentru a evita neînţelegerile: în afară de proliferarea birocraţiei la Bruxelles şi poticnirea monedei euro, procesul de unificare europeană a fost o poveste de succes încă de la început, în 1957. Cu toate acestea, mai ales după Brexit, o parte considerabilă a electoratului european nu mai recunoaşte acest lucru şi un motiv ar putea fi chiar investiţiile excesive pe care le fac guvernele europene, inclusiv Uniunea Europeană, în prezentarea lor şi în relaţii publice.

Cu bombardamentele zilnice ale comunicatelor de presă, guvernele subminează în ultimă instanţă credibilitatea jurnalismului, care luptă pentru independenţa sa. În schimb, ar fi mult mai important să aibă grijă ca redacţiile să fie bine echipate, pentru a urmări și a critica Uniunea Europeană, cu un grad rezonabil de distanță şi expertiză.

Este greu de înţeles de ce serviciul public de radio și televiziune nu a reuşit încă să creeze programe în mai multe limbi, care să fie difuzate în toată Europa, în ciuda miliardelor care vin din licenţele AV. Nu ar avea acest demers un efect de integrare europeană similar cu cel avut de RAI, unul dintre posturile publice italiene de radio şi TV, în primii ani (înaintea erei Berlusconi), în construirea naţiunii italiene?

Ar putea Europa, dacă oferă un program bine stabilit în limba rusă şi turcă, să aibă o mica şansă de a contracara propaganda lui Erdogan şi Putin, pe care o răspândesc propăvăduitorii lor pe tot teritoriul european, manipulând proprii cetăţeni?

Până în prezent, există doar câteva posturi multilingve sau pan-europene: Euronews, Eurosport, 3sat în ţările în care se vorbeşte germana şi proiectul franco-german, Arte. În Elveţia, serviciul public SRG (elveţiano-german), SSR (elveţiano-francez) şi RSI (elveţiano-italian) ar putea reprezenta un model pentru eurocraţii de la Bruxelles referitor la cum poate funcţiona integrarea multilingvă la TV şi cum poate, eventual, obține audienţe mari.

O altă întrebare, de ce un proiect ca “Digital News Iniative (DNI)” nu este oferit de UE, dar este susținut de Google? Este vorba despre o competiţie europeană privind cele mai bune idei pentru a salva jurnalismul, în lumea digitală. Cu această iniţiativă, Google distribuie 150 de milioane de euro până în 2018 (bani de alune dacă se consideră profitul de miliarde obţinut anual) către companiile media, prin care le va lega de propria organizaţie.

Mulţumită acestei competiţii, Google obține, an de an, o informare generală despre proiectele de start up din domeniul jurnalistic, în întreaga Europă. Potrivit purtătorului de cuvânt Google Germania, Gerrit Rabenstein, DNI primeşte 1000 de aplicaţii în fiecare an, dintre care doar 120 sunt selectate.

De asemenea, UE a ratat proiectul unui motor de căutare european, în timp ce Rusia şi China contracarează Google şi Bing cu propriile motoare de căutare: Yandex şi Baidu. Andreas Hotho, profesor IT din Wurzburg (Germania) avertizează: “Dacă Europei îi va fi tăiat accesul de la aceste motoare de căutare, noi nu vom găsi informaţiile de care avem nevoie pe Web”.

Motoarele de căutare sunt punctul central pentru aproape orice informaţie de pe internet. Noii jucători, care deţin monopolul asupra motoarelor de căutare şi în faţa cărora Europa a sucombat, pot să “ascundă informaţia sau să arate informaţii false despre unele fapte sau anumite teme. Cu aceste consecinţe potenţiale, munca jurnalistică este afectată”, a completat profesorul Hotho.

E iritant şi cât de puţin a investit Uniunea Europeană în ultimele decenii în infrastructura jurnalistică, adică în formarea şi educarea jurnaliştilor, oamenii care ar putea ilustra foarte complex proiectele europene publicului lor, cu expertiza de rigoare – în ciuda sau, mai degrabă, datorită neutralităţii şi distanţei faţă de guvernul respectiv.

Institutul Universităţii Europene din Florenţa, o instituţie UE, a pregătit ani de zile viitori experţi în drept, economie şi politică. Nu există programe comparabile oferite jurnaliştilor acolo. În ciuda relevanţei pentru comunicarea europeană, pentru viitorii jurnalişti a fost creată o instituţie mult mai modestă: Centrul pentru Jurnalism European în Maastricht, care a tot luptat să supravieţuiască de-a lungul anilor.

Dacă vrem să susţinem proiectele europene, în ciuda tuturor deficiențelor, societatea civilă trebuie să ofere mai mult sprijin acestor proiecte, aşa cum fac cei din mişcarea de masă “Pulsul Europei”. Crearea unui jurnalism “european” analitic şi independent, care să nu fie un purtător de cuvânt al UE, dar care să servească ca o instanţă de control pentru instituţiile sale, ar ajuta cu siguranţă. Dacă eurocraţii ar considera vocile critice ca aliaţi, în loc de inamici, ar putea să consolideze nu numai Europa, dar şi libertatea presei şi libertatea de exprimare, concepte amenințate puternic în multe ţări europene.

Traducere realizată din limba engleză de Marian Popovici

Image: FreeImages.com Content License

Print Friendly

Send this to friend