Cetățenii jurnalişti şi adevărul gol goluț

March 26, 2014 • Etică și deontologie, Imagine și Relații publice, Libertatea presei • by

Expresia „Acum suntem toți jurnalişti” sună a truism. Fenomenul jurnalismului cetățenesc este cunoscut şi acceptat la scară largă drept o parte legitimă a sistemului media global. Şi cu toate astea, în ciuda graniței din ce în ce mai estompate dintre reporterii profesionişti şi cei amatori, rămâne o întrebare: cine este jurnalistul „adevărat” al zilelor noastre?

Henrik Örnebring, noul profesor de Media şi Comunicații de la Universitatea Karlstad din Suedia, a efectuat un studiu, pe când se afla încă la Universitatea Oxford, pe baza unei serii de interviuri aprofundate cu jurnalişti profesionişti. Obiectivul era să se găsească un răspuns la întrebarea: „Prin ce diferă ceea ce faci tu de ceea ce fac cetățenii jurnalişti”? Încerca aşadar să afle modul în care se văd jurnaliştii profesionişti şi felul în care îşi percep profesia în relație cu activitatea reporterilor amatori echipați cu smartphone-uri şi cu o conexiune la internet. Rezultatele au fost contradictorii. Pe de o parte, profesioniştii folosesc revendicări tradiționale prin care să îşi mențină autoritatea. Pe de altă parte, schimbările tehnologice şi economice rapide îi forțează să îşi reevalueze ideile referitoare la individualitatea şi independența jurnalistică.

Au fost intervievați reporteri din şase țări europene: Germania (12), Estonia (11), Italia (11), Polonia (10), Suedia (10) şi Marea Britanie (9). Eşantionul a fost relativ mic, conținând în total 63 respondenți şi bazându-se pe un procentaj de o treime.  Schema includea profesionişti din varii etape ale carierei lor (la începutul, la mijlocul şi la sfârşitul carierei) şi din varii platforme media (print, radio-telecomunicații şi online). Cu toate acestea, patternul stabilit nu a putut fi întotdeauna urmat cu strictețe. De exemplu, în cazul Italiei era greu să fie recrutați respondenți de la începutul carierei, iar uneori intervievații lucrau pe mai multe platforme.

Cercetarea a evidențiat trei elemente centrale ale proiectului jurnalistic profesionist: expertiză, datorie şi autonomie. Expertiza se referă la setul de abilități şi cunoştințe ce le permit jurnaliştilor să îşi revendice autoritatea în funcția de profesionişti. Datoria se referă la ideea că profesia reprezintă „mai mult decât o slujbă” şi că vine la pachet cu o responsabilitate socială mai mare. Autonomia este înțeleasă ca autoguvernare şi libertate profesională a jurnaliştilor în raport cu statul şi cu forțele economice. Mai departe, respondenților li s-a cerut să detalieze ce anume, din punctul lor de vedere, îi diferențiază de cetățenii-jurnalişti.

Evaluarea activității cetățenilor-jurnalişti diferă de la o țară la alta. Profesioniştii din Italia, Polonia şi Estonia au manifestat atitudini complet negative, pe când câțiva jurnalişti din Germania, Suedia şi Marea Britanie au oferit „evaluări pozitive necalificate”.

Unele rezultate au fost previzibile şi au respectat cercetările anterioare. Noțiunea de expertiză a fost într-adevăr proeminentă ca linie de demarcare între profesionişti şi amatori. Abilitatea de a filtra informațiile folosind aşa-numitul discernământ editorial a fost nominalizată de către respondenți drept una dintre abilitățile ce aparțin exclusiv jurnalismului. În alte cuvinte, este abilitatea de a decide în numele audienței ce anume constituie informații valoroase şi ce nu. După cum a răspuns un intervievat britanic: „Nu am nimic cu blogurile şi cetățenii-jurnalişti, dar fără seriozitatea unei abordări editoriale, fără selecție editorială, cred că pur şi simplu nu ar funcționa.”

În mod similar, ideea datoriei jurnalistice a fost considerată un factor important al autorității jurnalistice. În mod interesant, respondenții considerau că este datoria lor să respecte mai degrabă codul etic şi principiile profesionale, mai ales în ceea ce priveşte practica verificării surselor, decât ideea abstractă a responsabilității sociale. Un reporter german aflat la jumătatea carierei comenta referitor la datoria jurnalistică de a oferi informații precise: „Ca jurnalist ştii cine ce a zis, când, de ce şi cum, asta înveți să faci în timpul practicii, e o şcoală grea. Un aşa-numit cetățean jurnalist nu are asta.”

Mai surprinzătoare au fost rezultatele referitoare la revendicarea autonomiei. În mod tradițional, autonomia jurnalistică a fost adânc legată de libertatea relativă a reporterilor individuali față de constrângerile instituționale ale organizațiilor de ştiri. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care jurnalismul nu a devenit niciodată o profesie precum cele din domeniul medical sau juridic. Deschiderea profesională reprezenta o parte valoroasă a ideologiei jurnalismului, legată de libertatea de exprimare. În zilele noastre, schimbările tehnologice şi economice din cadrul industriei media fac ca natura colectivă a procesului de creare a ştirilor să fie mai vizibilă. Autoritatea profesioniştilor din sectorul media derivă din colaborarea cu colegii şi din implicarea în activitatea editorială. Recunoaşterea colectivității devine o „formă de închidere ocupațională” şi le permite reporterilor profesionişti să îşi revendice legitimitatea vis-a-vis de cetățenii-jurnalişti. În acest sens, amatorii „nu se supun aceluiaşi control editorial al calității la care se supun jurnaliştii profesionişti”, pur şi simplu pentru că ei nu fac parte dintr-o organizație media şi din procesul de editare colectivă. Aşadar, doar prin asimilarea lor într-o instituție profesională vor putea să devină jurnalişti „adevărați”.

sursa: http://en.ejo.ch/8593/digital_news/citizen-journalists-real-deal

 

Print Friendly, PDF & Email

Send this to friend