Ar trebui interzise sursele anonime în jurnalismul politic?

October 5, 2016 • Etică și deontologie, Headlines, Ultimele articole • by

Anonymous sources

Sursele anonime transformă politica într-un teatru al umbrelor. Sursa foto: ‘Suspendu’, Max Sat, Flickr CC

“Cineva apropiat de”, “un prieten”, “un fost ministru”. Un articol recent din zona politică a cotidianului Liberation, Franța, a citat nu mai puțin de 11 surse anonime în 1340 de cuvinte. A doua zi după apariția acestuia, un alt articol politic, de data aceasta din Le Parisien, includea 5 surse nenumite în 460 cuvinte.

În spatele acestor surse stau politicieni (aleși sau nu), care vor să comenteze, dar nu vor să o facă public. Dar, câtă vreme numele nu le este menționat, este imposibil pentru cititori să înțeleagă cine vorbește și care este poziția celui care vorbește. De fapt, este imposibil chiar și să înțelegi dacă este vorba despre 11 surse diferite sau doar o singură persoană. Spre exemplu ”guvernul”, ”cineva apropiat de președinte” și ”un consilier” ar putea foarte bine să fie una și aceeași persoană.

Credit: AA

11 surse anonime au apărut în acest articol politic. Sursa foto: AA

Surse secrete

În articolul din Liberation erau de fapt cinci sau șase surse diferite, mi-a spus Grégoire Biseau, redactor-șef al ziarului pe probleme politice. Acesta recunoaște că prea multe surse off-the-record sunt dezastruoase pentru un articol și susține că cere întotdeauna un echilibru între citările anonime și cele care sunt identificate.

Presiunea prezidențială

Chestiunea surselor anonime este una perenă în jurnalism, dar este cu atât mai relevantă acum când se lansează noua campanie prezidențială în Franța. În Hexagon, jocurile politice oricum par a se desfășura mai mult în culise: pe de-o parte avem citatele oficiale: construite instituțional, adesea verificate și aprobate înainte de publicare. De cealaltă parte sunt citatele care nu sunt întotdeauna atribuite direct vorbitorilor lor, chiar dacă sunt mai bune pentru că evită discursul indirect, butucănos al jurnaliștilor.

“Întotdeauna e o soluție simplă să folosești surse anonime”, a spus Gerard Leclerc, jurnalist politic și fost director la canalul LCP, ”și face parte din procesul de de-responsabilizare al jurnalismului și a politicii. Cine mai poate spune ce este adevărat și ce nu? Transformăm politica într-un teatru al umbrelor”.

La New York Times o directivă internă recentă interzice utilizarea surselor anonime, cu excepția rarelor incidente are vizează securitatea națională. La agenția France Presse (AFP) folosirea surselor trebuie să fie ”o excepție, nu regula”, iar AFP insistă că ”înainte de a oferi surselor condiția de anonime e obligatoriu să le întrebăm care este motivul anonimității și dacă ar putea exista informații distorsionate”.

Cum verificăm citatele anonime?

Citatele anonime sunt riscante: nu doar că informațiile nu pot fi verificate, dar o limbă ascuțită poate arunca orice în spațiul public câtă vreme rămâne incognito. Sursele anonime pot chiar să profite de jurnaliștii cărora le oferă comentarii off-the-record.

Nu neapărat, spune Grégoire Biseau, care adaugă că sursele anonime pot oferi ”o alternativă la versiunea oficială: pot adăuga o urmă de ironie, un comentariu neobișnuit, un element elocvent, nu neapărat menit să inducă în eroare”.

Dimpotrivă, Gerard Leclerc crede că suntem martorii domniei unei corectitudini politice fără precedent. Un paradox în era digitală: ”în vreme ce totul este cunoscut și totul este spus, în mod oficial nu mai există ”off the record”, dar în realitate este pretutindeni”.

O putere inegală

Nu este însă responsabilitatea jurnalistului să își convingă sursa să vorbească în mod oficial? O bătălie pierdută din start, crede Grégoire Biseau.”…este o sferă de putere inaccesibilă în guvern, unde totul este ultra-codificat”. Balanța puterii nu este în favoarea jurnaliștilor, crede Biseau. ”Poți lucra cu o sursă cinci ani de zile și să o pierză în cinci secunde pentru că ai folosit un citat fără permisiune”.

”Pedeapsa vine imediat, deoarece sursa, considerându-se trădată, nu va mai vorbi cu tine luni în șir”, explică Biseau. ”Iar dacă pierzi sursa, pierzi și informațiile care merită publicate”.

Politica celor de la New York Times care încearcă să interzică sursele anonime nu s-ar putea aplica în Marea Britanie, crede Roy Greenslade de la the Guardian. “Aici, dacă nu  le oferi poziția anonimă, înseamnă să nu ai niciun articol…. Este un blestem și o binecuvântare în același timp”, a explicat acesta.

În Franța, situația este aceeași și, din nefericire, nu are cum să se schimbe înainte de alegerile prezidențiale din 2017.

 

Articol reprodus din W.I.P (Work In Progress) on Slate.fr. Traducerea realizată de Anamaria Neagu.

Print Friendly, PDF & Email

Tags: , , , , ,

Send this to friend