Ce a aflat ne împărtășește în cartea sa “Can Journalism Survive?: An Inside Look at American Newsrooms”, disponibilă pe Amazon.com.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că internetul și social media au luat presa pe nepregătite și, în consecință, multe publicații se străduiesc să supraviețuiască. Potrivit lui Ryfe, jurnalismul nu moare, ci “nu mai are ordine. Este greu să-l definești. Nu mai are integritate. Nu mai vine la pachet”.

Faza negării

În 2004 – 2005, în multe redacții era confuzie. Publicațiile începeau să experimenteze pe internet. Aveau impresia că “dacă spui o poveste bună, lucrurile vor fi în regulă” și online, spune profesorul. “Întotdeauna vor exista ziare”, i-a zis atunci un jurnalist.

Îmi aduc și eu aminte că în 2008 (noi eram mult mai în urmă comparativ cu SUA ca mentalitate), pe când lucram la Evenimentul zilei, în redacție răzbătea o speranță: “Prințul nu va muri niciodată. Vor rămâne acolo câteva mii de exemplare pe zi, pentru că sunt oameni cărora le place mirosul de hârtie tipărită”.

Apoi, în anii 2006 – 2007  redacțiile din America au fost cuprinse de panică. Ceea ce mergea pe print nu mergea și pe internet. Managerii nu știau ce să facă. Să îmbrățișeze internetul și să cedeze teren pe segmentul de print? Dacă e prea devreme pentru asta?

Până în 2009 cam toată lumea a înțeles că sunt necesare schimbări dramatice, arată Ryfe. “Am participat la întâlniri la care toată lumea era de acord că aceste schimbări trebuie să aibă loc. Dar apoi, după ce întâlnirile se terminau, toată lumea se întorcea la ceea ce făcuse și înainte”, scrie autorul, “pentru că nu știau ce să facă și nici acum nu știu. Astfel, spirala căderii continuă”.

De ce nu au fost capabili jurnaliștii să inoveze

Potrivit autorului, cauzele sunt mai multe: obiceiurile vechi sunt greu de uitat; calculele strategice au arătat probabil că, cel puțin într-o fază inițială, costurile depășesc beneficiile; unii pur și simplu nu vor să schimbe tradiția, nu doresc să altereze definiția jurnalismului.

Din păcate Ryfe nu menționează nimic în carte de interesele politice și economice care influențează presa din toată lumea. Chiar dacă un director de ziar ar dori să inoveze, șansele ca el să se izbească de refuzul patronului sunt foarte mari. Presa nu obține bani doar din reclame, deși așa ar fi ideal. De aceea cele mai de succes și inovative publicații online au fost fondate de persoane independente, pasionate. Un exemplu este Mashable.com, un blog despre social media lansat de un tânăr scoțian din dormitorul său. Acum, Mashable.com este una din cele mai populare destinații de pe internet și acoperă și domeniul tehnologie.

Revenind la carte, autorul continuă și spune că între timp internetul a dat naștere unor noi forme de transmitere a știrilor: bloguri, platforme social media, agregatoare de știri. Toate acestea ajută la o mai mare transparența în societate, deoarece nu pot fi supuse ușor cenzurii. Ryfe identifică rolul jurnaliștilor în acest tablou tot mai aglomerat: masele au nevoie de oameni care pot cataliza comunitatea, îi pot organiza munca și sunt capabili să pună piesele unui puzzle împreună.

Ce e de făcut?

Jurnalismul, ca practică și afacere, poate supraviețui dacă jurnaliștii ies din redacții și din vechiul context, crede Ryfe. “O persoană tânără, cineva care nu este obișnuit să facă lucrurile în vechiul mod, o persoană care va încerca orice – cineva ca Joseph Pulitzer – va găsi soluția”, spune profesorul.

Orice cale ar apucă jurnalismul în următorii ani, implicațiile acestei schimbări asupra democrației – politicii, economiei, guvernului – vor fi profunde, arată, în ultimele capitole, Ryfe.

Articolul a fost publicate pe site-ul www.manager.ro, în data de 25 septembrie 2012.

Proiectul editorial „AZI. Istoria unui titlu“ reprezintă o mărturie asupra societăţii româneşti din ultimii 22 de ani. Într-o tentativă temerară – poate chiar în premieră – am încercat să comprimăm colecţia ziarului între coperţile unor cărţi.

Intitulate „Iubind visul”, Izbânda frunţii” şi „Prezentul de mîine”, cele trei volume cuprind republicări ale unor fragmente jurnalistice variate, din domenii diferite, care compun fresca unei epoci, aşa cum rezultă din percepţia pe care ziarul „AZI“ a avut-o asupra evenimentelor şi realităţilor perioadei respective.

În zilele noastre, asumarea propriei istorii şi a propriului trecut este o atitudine destul de rară.

Istoria acestor ani de tranziţie am trăit-o cu toţii, dar nu toţi o mărturisesc la fel. La adăpostul trecerii timpului, unii îşi fabrică „adevăruri“ proprii, total diferite de istoria reală trăită de noi toţi. Mulţi îşi modelează evocările trecutului în funcţie de interesele prezentului ori de oportunităţi ale viitorului, de ceea ce li se pare a fi sursă de glorie ieftină sau de carieră construită pe nimic.

În ceea ce ne priveşte, aceste volume exprimă jurnalismul practicat la „AZI“ exact aşa cum a fost. Ideile şi opţiunile redactorilor – şi ale ziarului, ca atare – sunt republicate la prezentul istoric, arătând ceea ce înţelegeam noi, în momentul respectiv, de la această lume şi de la această profesie.

Istoria mărturisită în aceste volume este exact istoria trăită de ziarul „AZI“, în diferitele alcătuiri redacţionale care s-au succedat în timp, la facerea lui.

Prezentul proiect editorial – realizat cu sprijinul Admininstraţiei Fondului Cultural Naţional – este o formă de asumare a tot ceea ce am scris în  aceste peste două decenii, alcătuind, astfel, şi o pagină aparte din istoria presei româneşti, cu toate luminile şi umbrele sale.

Google îşi schimbă ocazional logoul, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

În 1998, doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page și Sergey Brin, fondatorii companiei Google, au participat la festivalul Burning Man din deşertul Nevada şi au creat primul doodle prin faptul că au adăugat emblema festivalului în spatele logoului Google. S-a născut astfel ideea de a decora logoul companiei cu ocazia unor evenimente speciale, idee care a fost primită foarte bine de utilizatorii Google.

Doodle-urile sunt reprezentări ocazionale ale logoului afişat pe prima pagină Google. Acestea au acompaniat de-a lungul anilor căutările online făcute de utilizatorii Google din întreaga lume.

În anul 2000, Dennis Hwang a fost numit managerul echipei Doodle Google, iar de atunci Google a creat peste 1.000 de logouri pentru paginile de start Google din întreaga lume, sărbătorind personalităţi precum Marie Curie, Mahatma Gandhi, dar şi personaje precum Batman. Dintre aceste logouri create cu diferite ocazii, unele au fost publicate la nivel global (pe toate paginile de start locale ale Google), iar altele au fost create special pentru o anumită ţară.

Doodle-urile Google au început ca simple ilustraţii, însă în timp au evoluat, transformându-se în logouri sofisticate, precum doodle-uri interactive.

Anul acesta, Google România a publicat, sâmbătă 1 decembrie 2012, pe pagina de start, un logo desenat de Iasmina Maria Răceanu, elevă la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava (www.google.ro ). Aceasta a participat la Concursul „Doodle 4 Google”, cu tema „România mea este…”, lansat în septembrie 2012 de Google România, în parteneriat cu Televiziunea Română şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, concurs care s-a adresat tuturor elevilor din clasele I-VIII din România, şi s-a dovedit a fi câştigătoarea acestuia. Desenul Iasminei Maria Răceanu a fost desemnat de public câştigător dintre cele peste 10.000 de lucrări participante în competiţie. Premiul câştigătoarei a constat în valoarea de 15.000 de lei, la care s-a adăugat o bursă de tehnologie de 20.000 de lei pentru şcoala unde aceasta este elevă, Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava.

Juriul concursului „Doodle 4 Google România” a fost format din personalităţi din domeniul artistic, media şi educaţie: Nicolae Alexi, Adrian Boţan, Adrian Brăescu, Andreea Esca, Medeea Marinescu, Ioan T. Morar şi Cătălin Ştefănescu. Din juriu a făcut parte şi Sophia Foster-Dimino, membră a echipei care se ocupă de redesenarea logoului Google la aniversările pe care compania le sărbătoreşte la nivel internaţional şi local.

Un rol important în alegerea finalistei concursului l-a avut publicul din România, căci până pe 27 noiembrie, acesta a avut posibilitatea să îi aleagă pe cei 10 finalişti dintre cele 30 de desene selectate de juriu şi să îl desemneze pe marele câştigător.

În acest sens, Răsvan Popescu, președintele CNA declara: ”Constatăm că tot mai multe posturi de radio și-au redus programele informative în favoarea divertismentului, a muzicii. Ne vom pune foarte serios problema ca, în momentul prelungirii acestor licențe, să dezbatem această chestiune și să vedem dacă CNA va mai fi de acord în continuare cu aceste grile în care emisiunile informative sunt din ce în ce mai puține”.

Președintele CNA a mai subliniat că se va întâlni cu reprezentanţii radiourilor şi asociaţiilor de profil pentru a discuta problema reducerii emisiunilor informative.

În şedinţa din 24 iulie, Christian Mititelu, membru al CNA, a fost cel care a deschis discuţia despre tendinţa posturilor de radio de a difuza numai muzică, deși acestea când au primit licența au promis în fața Consiliului că vor difuza “programe informative în procente semnificative din grilă”: “Eu înţeleg că după căderea regimului Ceauşescu, când nu era acces uşor la muzica occidentală, era o mare sete de muzică la posturile de radio. De atunci au trecut 22 de ani şi ascultătorii din România sunt supuşi aceluiaşi gen de meniu. (…) Credeţi că este un lucru bun ca să licenţiem, să dăm prelungiri cu câte nouă ani pentru genul ăsta de emisiuni?”, așa a sunat problema ridicată de Christian Mititelu, fost director al postului britanic de radio BBC, după cum relatează Mediafax.

Pe de altă parte, Ioan Onisei, vicepreședinte CNA, a explicat că în mare parte această situație este cauzată de problemele financiare pe care le au atât posturile de radio locale, cât și cele de la București.

Narcisa Iorga: radiourile sunt sărace în știri

Narcisa Iorga, un alt membru CNA, a spus că împărtășește opinia lui Christian Mititelu și că posturile de radio vor fi “luate la întrebări” pe această temă când vor veni în fața Consiliului pentru a-și obține prelungirile de licență. Ea a mai spus că radiourile mai difuzează programe informative, dar de o durată foarte scurtă şi cu un număr mic de ştiri.La finalul discuțiilor, Răsvan Popescu a cerut Departamentului Licenţe din CNA să întocmească o listă cu toate posturile de radio care în până la sfârșitul anului ar trebui să se adreseze Consiliului pentru o prelungire de licență, dacă vor să emită în continuare.

Discuţiile au fost purtate în contextul în care Consiliul a analizat şi aprobat o serie de solicitări de prelungire a licențelor pentru câteva stații locale de radio.

* O variantă asemănătoare a articolului a fost publicată în data de 25 iulie 2012, pe site-ul www.paginademedia.ro.

În România toate ziarele tipărite înregistrează o scădere a numărului de exemplare vândute. În același timp, se constată o creştere considerabilă a numărului de cititori online ai ziarelor şi, de asemenea, o creştere a interacţiunii sociale între cititori, precum şi între jurnalişti şi public.

Studiul care relevă aceste tendințe este realizat de doi doctoranzi în domeniul Ştiinţele Comunicării, Tasențe Tănase și Ciacu Nicoleta. Acesta este intitulat “Interferențe între Noile Media și Vechile Media. Rolul Social Media în promovarea presei scrise” și a fost publicat în “Revista de Comunicare și Marketing” a Universității “Andrei Șaguna” din Constanța.

Obiectivele studiului realizat de cei doi cercetători au fost identificarea principalelor instituţii de presă scrisă din România promovate prin Social Media și analizarea contribuţiilor paginilor oficiale de Facebook şi a website-urilor instituţiilor media în promovarea presei scrise românești. În acest sens, au fost analizate trei ziare româneşti de tip high-quality (Adevărul, Jurnalul Naţional şi Evenimentul Zilei) şi trei tabloide (Libertatea, Cancan şi Click).

Pentru identificarea rolului Facebook în promovarea celor șase jurnale supuse studiului au fost corelate datele oficiale furnizate de site-urile www.socialbakers.com, www.sati.ro și www.brat.ro.

Studiul prezuma faptul că vizibilitatea/audienţa instituţiilor de presă scrisă, care interacţionează cu publicul prin Noile Media/Social Media, a crescut considerabil în ultimele 6 luni și faptul că tirajul ziarelor tipărite din România a scăzut în anul 2011, raportat la 2010, iar traficul site-urilor acestora a crescut în aceeaşi perioadă de timp. Ambele ipoteze ale studiului au fost confirmate în urma interpretării datelor.

Conform studiului, s-a observat o diferență între ziarele de tip high-quality analizate (Adevărul, Jurnalul Naţional şi Evenimentul Zilei) şi cele de tip tabloid (Libertatea, Cancan şi Click). Dacă în cazul ziarelor high-quality tirajul cunoaşte o scădere, în 2011, raportată la anul precedent, cuprinsă între 23% şi 56%, în cazul ziarelor tabloid, scăderea variază între 10% şi 28%, în contextul în care numărul exemplarelor vândute de tabloide şi cele high-quality sunt, în medie, relativ egale.

În urma studiului realizat s-a constat o diferenţiere între cele două tipuri de ziare, raportată la numărul tirajelor și la numărul de cititori online, iar în ceea ce privește numărul de fani ai paginii oficiale de Facebook situația s-a dovedit a fi oarecum asemănătoare:

• Adevărul a înregistrat o scădere drastică a exemplarelor tipărite, de 56%. În schimb, instituţia de presă s-a reorientat către jurnalismul prin Noile Media, cunoscând o creştere, în medie, de aproximativ 40% a numărului cititorilor website-ului şi, de asemenea, o evoluţie a numărului de fani pe Facebook de aproximativ 55%, în 6 luni, de la ultima raportare;
• Jurnalul Naţional a cunoscut o scădere atât în vânzările variantei print, cât şi în rândul cititorilor online, însă a cunoscut o creştere de 50% a numărului de fani pe Facebook în numai 3 luni;
• Evenimentul Zilei a înregistrat o scădere cu 25% a exemplarelor tipărite, raportat la anul anterior, dar o creştere considerabilă a cititorilor site-ului, de la 37.000 la 50.000. Graţie promovării articolelor ziarului prin Social Media, instituţia de presă a cunoscut o creştere remarcabilă a numărului de fani pe Facebook, de aproximativ 57% în ultimele 5 luni.
• În cazul ziarelor tabloide, nu au fost remarcate evoluţii semnificate privind numărul de exemplare vândute (scăderea lor nefiind bruscă), iar numărul cititorilor online au crescut uşor în anul 2011, raportat la anul 2010. Promovarea online a tabloidelor s-a observat şi în evoluţia numărului de fani pe Facebook.

În ceea ce priveşte interferenţele între “vechile media” şi “noile media” (care implică şi reţelele de socializare), se observă, în rândul ziarelor din România, o migrare masivă a cititorilor variantei tradiţionale către mediul online. Acest fenomen se înscrie în trendul mondial de scădere a tirajelor ziarelor şi creştere a cititorilor versiunii online a acestora. Mai mult, această interferenţă a condus către un grad ridicat de interacţiune între cititori şi între cititori şi jurnalişti, ceea ce conferă instituţiilor de presă o mai mare credibilitate, respectiv vizibilitate. Acest lucru trebuie coroborat cu ideea conform căreia utilizatorii de Internet acordă o încredere mai mare subiectivităţii. În opinia lor, părerile subiective şi interpretările personale date diferitelor teme le fac pe acestea mai interesante.

Noul model de jurnalism, prin gradul său mare de subiectivitate, prin opiniile personale exprimate de jurnalişti şi cititorii online, s-a impus în faţa jurnalismul tradiţional, unde informaţia este prezentată în mod obiectiv, iar opiniile subiective ale jurnaliştilor sunt evitate.

* Articolul științific “Interferențe între Noile Media și Vechile Media. Rolul Social Media în promovarea presei scrise” poate fi vizualizat în baza de date RePEc.

Un nou raport

Deoarece consumul de ştiri digitale creşte, poate fi găsită cu adevărat salvarea într-un nou model de afaceri? Un nou raport, lansat în această lună de către Proiectul pentru Excelență în Jurnalism al Centrului de Cercetare Pew (PEJ), înfăţişează o imagine sumbră pentru viitorul industriei ziarelor. Raportul, intitulat “Căutarea unui nou model de afaceri: O privire în profunzime a modului în care ziarele duc încercarea de a construi venituri digitale”, a adunat informaţii din interviuri cu directori de la 13 companii mass-media diferite, la care s-a adăugat rezultatele intervievării a 38 de ziare din Statele Unite ale Americii.

În timp ce multe ziare se luptă pentru a recupera din pierderile de imprimare ameţitoare, raportul sugerează că unele ziare găsesc succes în sporirea
pierderii de profit, prin crearea unor proiecte de venituri digitale.

Din păcate, s-ar putea să nu mai fie timp pentru multe dintre ziarele incluse în studiu. Pentru cele 38 de ziare care au furnizat date pentru raport, veniturile în ansamblu au scăzut cu 40% în ultimul deceniu, iar dolarii din publicitatea imprimării s-au pierdut cu o medie de şapte ori față de rata cu care publicitatea pentru industria digitală a crescut.

Autorii raportului PEJ atribuie aceste pierderi faptului că 92% din veniturile din publicitate generate de ziarele incluse în studiu, provin încă din
surse de imprimare.

Dar nu toate ziarele se luptă. Mai multe exemple de succese individuale pot fi găsite în raportul PEJ, cele mai multe ziare atribuie realizările lor revizuirii modelului de afaceri şi pun un accent deosebit pe activele digitale.

De exemplu, un ziar inclus în raport a avut o creştere semnificativă a veniturilor din vânzarea de publicitate specifică, bazată pe istoricul de navigare individual. Un alt ziar a crescut veniturile digitale prin construirea unei afaceri de consultanță, care a funcţionat ca un ghid, în scopul de a ajuta alte afaceri să se comercializeze ele însele digital.

Ziarele care au început tranziţia modelelor lor de afaceri primesc, de asemenea, un impuls din datele promițătoare noi care indică o creştere generală a
consumului de ştiri digitale. Radioul Public Național raportează că 1 din 4 americani accesează acum știrile prin intermediul dispozitivelor mobile,
iar firma de marketing și cercetare  comScore anunță că telefoanele inteligente și-au îmbunătățit traficul site-ului de știri cu 7 până la 10%  doar în acest an.

Din păcate, se pare că multe ziare reușesc cu greu să ia decizia tranziției. De exemplu, autorii PEJ au descoperit că, dintre ziarele care au oferit date studiului, „numărul reprezentanților vânzărilor printate l-au depășit pe cel al industriei digitale cu aproximativ 3 – 1”.

Un director de știri a exprimat cel mai bine situația atunci când a explicat cum o tranziție spre un model de afacere digitală este un potențial pericol pentru un ziar: „Ar putea fi șanse de 90% să accelerezi declinul atunci când pariezi, și de 10% să găsești noul model. Nimeni nu este dispus să-și asume
acest risc”.

* contribuția unui student EJO

Jurnaliştii curând nu vor mai primi premii pentru cel mai bun jurnalist, cel mai bun reporter sau ziarist, ci vor primi premiul de cel mai bun actor, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenarist.

Jurnalismul, în lupta pentru rating şi tiraj, a ajuns de la cancanerism la regizarea reportajelor cu mesaje îndreptate direct sau indirect împotriva adversarului de altă culoare (politică) sau împotriva Guvernului, opoziţiei, puterii, în funcţie de interesul fiecărui patron de televiziune sau trust.

Protagoniştii telenovelei jurnalistice de azi sunt:

• Reporter - actor principal/ sufleur
• Actori/ figuranţi – precupeţe, pensionari…
• Regizor – „moguli”

Dăm doar două exemple din întreaga „industrie” a regiei reportajelor din România :

Într-un reportaj realizat la Antena 1 de reporterul Oana Ştefan, se susţinea cu vehemenţă că Guvernul este responsabil de consecinţele negative ale crizei economice, care îngreunează traiul de zi cu zi al  românilor. În reportaj însă este o gafă de proporţii la montaj sau o clipă de neatenţie a regizorului: se vede clar în fundalul unui cadru că o femeie – simplă doamnă bugetară ce îşi permite să cumpere doar legume la bucată din cauza scumpirilor excesive -  în alt cadru este o precupeaţă la o tarabă din aceeaşi piaţă.

Un alt exemplu de regizare nereușită: reportaj regizat de Realitatea TV, tot împotriva Guvernului, cu ocazia miting-ului închiderii spitalului de la Urlaţi, unde, în filmare, se vede foarte clar că reporterul (actorul principal/ sufleur-ul) dă semnalul unei bătrâne să leşine, pentru a accentua consecinţele deciziei de a închide anumite spitale.

Nici occidentalii, promotorii jurnalismului de agenție, nu sunt mai prejos la capitolul „regizarea reportajelor”.

Aducem în atenţie tot două exemple, primul este agenţia de presă britanică Reuters, care a publicat pe data de 22 iulie 2006 un reportaj cu o femeie libaneză ce şi-a pierdut casa din cauza bombardamentului.

Până aici nimic să ateste faptul că este un reportaj regizat, însă aceeaşi femeie, apare şi în data de 5 august 2006 la Associated Press spunând aceeaşi poveste: că şi-a pierdut casa, dar de această dată din Beirut, în bombardamentele din august asupra acestui oraş.

Dacă ne uităm la cele două agenţii de presă (Reuters şi Associated Press), ce au o istorie în spate, nu am crede că şi acestea regizează reportaje şi că pe fondul unei lipse de comunicări folosesc aceiaşi „actori” .

Ultimul exemplu acum din categoria fotoreportaje regizate, este  „nominalizat” pentru premiul: cel mai dramatic fotoreportaj regizat.

New York Times Magazine, tot în anul 2006, a publicat o serie de fotografii într-un articol cu privire la bombardamentul din Liban, în care se vede foarte clar că într-o fotografie un bărbat ajută la găsirea victimelor, iar în alta, tot din acelaşi articol, acelaşi bărbat este și „victimă”. Ce l-a identificat pe acesta ca fiind „actor” a fost şapca pe care bărbatul o purta înainte de a fi întins între dărâmături, care, în poza în care era „victimă”, era ţinută strâns sub braț. Mai mult, ”victima” nu era acoperită deloc de praf, ci era, din contra, foarte transpirată.

Responsabili de acest fotoreportaj regizat sunt reporterii de la această publicaţie, care au considerat că un singur „actor” este suficient pentru a face cunoscută publicului situaţia dramatică din Liban.

Părerile despre toate aceste reportaje regizate din mass-media sunt împărţite; unii  cred că este o strategie a francmasoneriei care controlează mass-media cu scopul de a forma mase tăcute de oameni, alţii cred că agenţiile de presă mondiale selectează în funcţie de interesul lor informaţiile şi le difuzează sub o anumită formă pentru a-şi atinge un anumit scop (dezinformare, dramatizare, atragerea atenţiei excesive asupra unui eveniment).

Dacă vom continua cu regizarea de reportaje şi nu vom avea instituţii media independente din punct de vedere financiar-politic, vom ajunge să obţinem telenovele în direct în locul ştirilor adevărate, clare, care să servească interesul publicului, public care acum are un rol pasiv şi care, din cauza ritmului alert de viaţă, foarte rar verifică informaţiile primite.

Un studiu al redacţiilor olandeze efectuate de savantul în comunicare Yael de Haan arată că jurnaliştii sunt îngăduitori atunci când primesc sau împart critici în redacţie, lucru care poate contribui la o calitate scăzută a jurnalismului.

Haan și-a efectuat studiul prin intermediul unui dialog public continuu în Olanda, referitor la rolul mass-media în societate. În timp ce dezbaterile anterioare s-au axat pe structura mass-media şi politică, noi discuţii privind responsabilitatea jurnalistică încep să devină centrul atenţiei.

Unul dintre catalizatorii unei discuţii mai intense în Olanda a fost ascendența controversatului politician Pim Fortuyn şi asasinarea lui în 2002, cu critici ce au subliniat climatul politic dur creat de mass-media olandeză în privința vinovatului.
În anii ce au urmat asasinării lui Fortuyn, lideri ai pieții mass-media olandeze – printre care ziarul zilnic Volkskrant, precum şi ​​buletinele de știri NOS Nieuws de la posturile publice TV şi RTL Nieuws la televiziunile private – au introdus mai multe instrumente inovatoare pentru responsabilitatea mass-media, cum ar fi avocaţii parlamentari, blogurile editoriale, corner corrections şi dialogul cu cititorii prin intermediul mass-media sociale.

Dar cât de relevante sunt aceste practici, în viața editorială de zi cu zi? Haan a analizat cele trei redacţii menţionate mai sus, într-un studiu de caz, petrecând trei luni în fiecare redacție ca observator participant.

Rezultatele au fost deziluzionante. În toate cele trei redacţii, Haan nu a reuşit să găsească o cultură a criticismului, lucru care a împiedicat punerea în aplicare în mod constructiv a instrumentelor de responsabilitate.

În timp ce constrângerile de timp şi greşelile de management au fost adesea citate ca motive, Haan a descoperit, de asemenea, și alte incoerenţe. De exemplu, avocata poporului pentru NOS Nieuws a păstrat contactul apropiat cu redactorii-şefi, dar a evitat de multe ori redacţia propriu zisă. În multe cazuri, jurnaliştii înşişi au blocat procesul de auto-reflecţie, chiar dacă redactorii-şef de la Volkskrant şi NOS ​​Nieuws au susținut adesea responsabilitatea mass-media şi auto-reflecția mass-media crescută. În afară de introducerea mai multor instrumente inovatoare de responsabilitate mass-media în redacţiile lor, mulți dintre jurnaliştii intervievaţi anonim, au recunoscut că nu ar îndrăzni să exprime critici la conferinţele editoriale.

Yael de Haan (2011): „Între Autonomia Profesională și Responsabilitatea Publică:  Responsabilitate și Receptivitate în mass-media și jurnalismul Olandez” Amsterdam

Dacă ziarele nu vor mai fi tipărite, profesia de jurnalist se va schimba dramatic, şi nu neapărat în bine.

În timp ce mai multe conglomerate media din lumea germanofonă,  printre care Ringier şi Springer, şi-au pregătit viitorul online prin fuziunea redacţiilor independente, în SUA, mai multe ziare şi-au oprit în totalitate ediţiile print, oferind cititorilor numai ediţiile online. The Capital Times din Madison, Wisconsin, este printre cei câţiva pionieri care au îmbrăţişat o astfel de abordare.

În acest moment, The Capital Times ar putea fi primul ziar din istorie a cărui transformare de la print la online a fost intens cercetată. „Jurnalismul ca proces” – titlul unui studiu (publicat în Monografii de Jurnalism, Vol. 13, Nr.3, 2011) semnat de Sue Robinson de la Universitatea din Wisconsin, Madison, demonstrează modul în care graniţele tradiţionale şi rolurile profesionale au dispărut din redacţiile ziarelor on-line, şi cum ştirea nu mai este prezentată ca un „produs finit”, ci mai degrabă creată şi actualizată, ca un proces permanent de interacţiuni între jurnalişti şi cititorii lor.

Potrivit lui Robinson, separaţia între viaţa privată şi cea profesională este din ce în ce mai firavă, deoarece editorii, care au devenit „cetăţeni ai Internetului”, nu mai au nevoie să fie prezenţi fizic în redacţie, dar li se cere, în schimb, să fie omniprezenţi 24 de ore din 24. În rândul cetăţenilor, s-a dezvoltat un grup mic dar foarte exigent de actori care – prin comentarii, prin link-uri, prin share-uri şi prin completarea permanentă cu informaţii – contribuie la fluxul de informare generală. Astfel, ei urmăresc evenimentele, de multe ori pe căi mult diferite de acelea pe care reporterul local se concentrează.

Cu toate acestea, există o slăbiciune notabilă în cercetare. În ceea ce priveşte publicul activ, sau „cetăţenii jurnalişti”, Robinson nu face diferenţa între „cetăţeni obişnuiţi”, care comunică în calitate de nespecialişti, şi actorii care încearcă să influenţeze jurnalismul în calitate de profesionişti de PR. Prin urmare, probabil că tabloul potenţialului vast şi promiţător al jurnalismului participativ poate fi contaminat cu un pic prea mult soare şi câteva acadele în plus. Este însă un început şi, când este privită de la distanţă, cooperarea între un mic ziar online american regional şi una dintre cele mai importante şcoli de jurnalism ar putea fi percepută ca o colaborare lăudabilă.

Articol publicat iniţial în Schweizer Journalist - 12/2011 + 1/2012

Un studiu realizat de Scott Reinardy de la Universitatea din Kansas a constatat că femeile sunt mai susceptibile de a-şi abandona cariera de jurnalist decât bărbații. Publicat în Revista de cercetare jurnalistică (Newspaper Research Journal), studiul a examinat atitudini ale jurnaliștilor americani. Acuzând sentimente de dezamăgire, 60% din femeile supuse studiului intenționau să-și părăsească slujbele sau se simţeau nesigure în poziţiile respective. Reinardy observă că femeile spuneau că sunt “extenuate” și “epuizate”, deși ar putea fi vorba doar de instinctul de a ști când trebuie abandonată corabia.

Descarcă studiul  complet aici.