Dur, dar corect? Părtinire și interviu politic

September 15, 2013 • Arii de acoperire • by

 

Interviurile politice sunt corecte pentru politicieni sau alegători? Jurnaliștii sunt mai duri la adresa unor politicieni decât la adresa altora? Care sunt factorii ce influențează tratamentul pe  care un politician îl primește din partea presei?

Un studiu recent realizat de o echipă de cercetare suedeză încearcă să răspundă la unele dintre aceste întrebări prin analiza nivelurilor diferite de agresiune cu care politicienii suedezi se confruntă în interviuri.

Mats Ekström, profesor de studii de comunicare și mass-media de la Universitatea din Göteborg, și colegii săi au avut în vedere întrebarea: De ce jurnaliștii tratează unii politicieni diferit de ceilalți? De ce unii politicieni se confruntă cu probleme mult mai controversate decât cele ale rivalilor lor? Ei au descoperit că motivele se află în tradițiile și obiceiurile jurnalistice, precum și în comportamentul individual al fiecărui politician.

Oamenii de știință au analizat interviurile care au fost efectuate înainte de alegerile parlamentare din Suedia în anii 2002, 2006 și 2010 și au măsurat nivelul de agresivitate din fiecare conversație. Acestea erau interviurile pe care radiodifuzorul public suedez tradițional le organizează cu toți liderii partidelor politice în timpul campaniei electorale. Fiecare interviu durează aproximativ 50 de minute. Ekström și echipa sa s-au concentrat pe interviurile cu cei doi lideri de partid din cadrul coaliției guvernamentale și pe cele cu cei doi reprezentanți de frunte ai opoziției – rezultatele au analizat douăsprezece interviuri pe parcursul celor trei campanii electorale. Există întotdeauna doi jurnaliști care adresează întrebări fiecărui politician. Cei doi jurnaliști ghidează conversația în strictă conformitate cu un scenariu conceput.

Grupul de cercetare suedez a avut acces la 2.500 de secvențe de întrebări și răspunsuri pe care le-au clasate din punctul de vedere al agresivității în funcție de următoarele criterii: De cât de multe întrebări controversate – întrebări care critică acțiunile și realizările din trecutul recent al politicianului – s-a lovit candidatul? Cât de multe întrebări au fost adresate pentru justificarea anumitor declarații ale unui politician? În ce măsură au folosit cei doi jurnaliști întrebări asertive? Și cât de des a fost un politician întrerupt?

Cercetările recente privind părtinirea în interviuri politice atribuie exclusiv jurnaliștilor deseori responsabilitatea pentru condițiile inegale în care diferiți politicienii se găsesc în situația unor interviuri. Cercetarea funcționează cu două teorii pentru a explica părtinirea: în primul rând există părtinirea partizană, care reprezintă efectul de simpatie pe care un jurnalist îl arată în privința anumitor puncte de vedere politice. Conform teoriei, jurnalistul va pune întrebări ușoare politicienilor ale căror politici le împărtășesc. Există, de asemenea părtinirea structurală, cauzată de rutine ale muncii în redacții și industria mass-media ca un întreg. Sociologii se așteaptă ca jurnaliștii să trateze membrii guvernului diferit față de membrii opoziției. Mesajele emise de politicienii de la putere au de obicei o rezonanță mai mare în media. O anumită valoare a știrilor este atribuită fiecărei declarații a lor. În același timp, multe media se conformează ideii de a-l “provoca întotdeauna pe cel puternic”.

Într-adevăr, studiul suedez arată că diferențele care apar între interviuri au loc din cauza structurilor media: și anume, politicienii sunt implicați în scenarii definite de către jurnaliști ex-ante; în dramaturgia media un lider al opoziției trebuie să joace un rol diferit în comparație cu președintele sau primul-ministru.

Aceste părtiniri structurale au dus la rezultatul că liderii respectivi ai partidului de guvernământ (în 2002 aripa de stânga era la putere, în 2010, se afla la putere partidul de dreapta) au primit întotdeauna întrebări mai controversate decât liderii opoziției. Liderii opoziției au fost provocați cu mai multe cereri de legitimare a declarațiilor lor recente și clarificări și s-au confruntat cu mai multe întrebări sugestive.

Pe de altă parte, liderii coalițiilor guvernamentale particulare au fost întrerupți mai des. Altfel spus, conform analizei, s-a constatat faptul că, respectivii candidați cu șanse mici la funcția de premier au primit mai multe întrebări controversate în timp ce candidații de top au trebuit să-și apere planurile și să recurgă la clarificări de mai multe ori. Oamenii de știință suedezi au descoperit de asemenea că femeile primesc mai puține întrebări controversate decât omologii lor de gen masculin – o constatare contradictorie altor cercetări internaționale și propriilor așteptări ale oamenilor de știință.

Acest fenomen nu pare să se aplice ediției germane și interviurilor de vară. La prima vedere, interviurile de vară în ZDF și ARD seamănă mai mult sau mai puțin. Nu contează dacă jurnaliștii îi confruntă pe cancelarul german Angela Merkel, una dintre primele candidate din partea Verzilor, Kathrin Göring – Eckhardt, sau liderul Partidului Liberal Philipp Rösler – dezbaterile din acest an se învârt în jurul acelorași subiecte: afacerea NSA, politica fiscală, politica de transformare a energiei, protestele și violențele din Egipt, respectiv ideile politicienilor de a le soluționa. Dar la a doua privire devine clar: ARD și ZDF nu tratează fiecare politician în același mod. În mod ideal, ar trebui să fie obiectiv, critic, dar corect.

Adresarea către Angela Merkel se face în mod continuu prin titlul ei “Frau Bundeskanzlerin”, care arată forța și puterea ei, iar ea primește șansa de a explica în detaliu planurile guvernului său referitor la aspecte cum ar fi securitatea datelor în Germania. În timp ce ea este tratată cu respect, aceiași jurnaliști îi întrerup pe alți politicieni în mod direct, cu întrebări provocatoare, superficiale. Wolfgang Lieb, co-editor al blog-ului care urmărește politica “Nachdenkseiten.de” analizează intervievarea.

El critică o personalizare generală în cadrul interviurilor. Göring – Eckhardt, de exemplu, este împinsă în rolul unei femei neputincioase, slabă, alături de omologul său de gen masculin Jürgen Trittin (partidul german Bündnis 90 / Grüne concurează în această campanie pentru alegerile Bundestag-ul german din septembrie, cu doi candidați de top, întotdeauna propun un bărbat și o femeie). De exemplu: Intervievatorul o provoacă pe Göring – Eckhardt sugerând că: “Trittin conduce campania electorală într-un mod care te face să pari invizibilă”. Câteva clipe mai târziu, el întreabă : “Ești ceva de genul “Angela Merkel ” pentru Bündnis 90 / Grüne?” – sugerând implicit că în fiecare administrație poate fi doar o femeie de succes în politica germană.

Un alt exemplu care demonstrează cât de greu sunt politicienii germani de gen feminin contestați și reduși la a-și asuma sexul slab în ediția interviurilor germane de vară este conversația din ZDF cu Katja Kipping, liderul german al partidului socialist Die Linke în 2012. Intervievatorul Thomas Walde de la ZDF a întrerupt-o pe Kipping în continuu. A încercat să o descrie ca pe o femeie care nu are nici o șansă în a controla luptele interne dintre membrii de partid de gen masculin pe care ar trebui să-i conducă, și anume Oskar Lafontaine, Klaus Ernst, Gregor Gysi și Dietmar Bartsch – toți membrii  care s-au confruntat pe mai multe subiecte. Videoclipul a fost publicat pe YouTube, și nu este de mirare că utilizatorii au fost deranjați mai cu seamă de modul în care a fost realizat interviul decât de conținutul propriu-zis al acestuia. Utilizatorii sunt de părere că părtinirile partizane pot fi găsite în interviuri ZDF, cu toate acestea nu există nici un studiu recent care să examineze acest fenomen.

Oamenii de știință suedezi au ajuns la concluzia că, cel puțin în sectorul suedez public de radiodifuziune nu există părtinire partizană, jurnaliștii acționează mai degrabă precum supraveghetori critici. În medie, în cei trei ani analizați, lideriilor partidelor politice de stânga, precum și ale celor de dreapta, le-au fost adresate aproximativ același număr de întrebări agresive.

51 la sută dintre întrebările politicienilor de stânga au fost contradictorii, 10 la sută dintre întrebări le-au cerut politicienilor să-și justifice cererile sau să fie trași la răspundere pentru unele afirmații făcute, iar 17 la sută dintre întrebări au fost asertive. După fiecare al treilea răspuns au fost întrerupți de intervievatori.

Un model similar a fost aplicat și politicienilor de dreapta: în medie jumătate din întrebări au fost contradictorii (52 la sută), fiecare a zecea întrebare a susținut o justificare și 16 la sută din întrebări au fost asertive. Politicienii au fost, de asemenea, întrerupți după aproape fiecare al treilea răspuns (30 la sută).

În plus, studiul identifică o dezvoltare generală interesantă, care, de asemenea, s-ar putea aplica interviurilor televizate din mai multe țări: gradul de agresiune în interviurile politice a crescut puternic; în 2010 au fost adresate mai multe întrebări agresive decât în anii precedenți. Numai numărul de întreruperi a scăzut. Acest lucru s-ar putea datora comercializării media și concurenței în continuă creștere. Însă, politicienii sunt din ce în ce mai profesioniști în privința aparițiile lor TV, angajând consultanți pentru a-i consilia în ceea ce privește imaginea și strategia lor. Acest lucru ar putea afecta modul în care intervievatorii îi interoghează.

Echipa de cercetători suedezi abordează această perspectivă și analizează maniera în care politicienii pot sau nu influența cursul interviului.

Oamenii de știință au examinat interacțiunea dintre operatorii de interviu și candidați în anul 2006. Ei au analizat dacă nivelul de agresivitate și diferența dintre interviuri se manifestă din script/scenariu, și dacă sunt, în acest sens planificate din timp, sau dacă acestea sunt în primul rând rezultate ale interacțiunii în urma interviului direct.

În ciuda pregătirii atente, intervievatorii au deviat frecvent de la scenariul lor: toți politicienii au răspuns la considerabil mai multe întrebări decât își planificaseră jurnaliștii. Liderul Partidului de Stânga a primit întrebările cele mai spontane, cu 79 de întrebări mai multe în interviul live decât erau planificate, în timp ce liderul Partidului Conservator a primit cel mai mic număr de întrebări spontane, cu 31 de întrebări mai multe în interviul live decât în manuscris. Cealaltă dimensiune, de adversar, sugerează altceva. A priori, intervievatorii au planificate un număr diferit de întrebări ostile pentru cei doi candidați de top la funcția de prim-ministru. În timp ce 28 de întrebări controversate au fost planificate de intervievatori pentru Persson, Premierul în exercițiu la acea dată, aceștia au planificat 42 de întrebări controversate pentru concurentul său Fredrik Reinfeldt. Cu toate acestea, o schimbare semnificativă în interviurile a avut loc: în timp ce Rheinfeldt a primit 64 de întrebări controversate, Persson a avut de a face cu 79 de întrebări controversate.

Un pasaj din interviul cu Persson oferă un exemplu despre modalitatea în care s-a dezvoltat conversația. Persson, care este intervievat cu privire la politica energetică, a declarat: “Noi nu ne putem pune în această situație conform căreia, prețurile energiei electrice distrug industria de bază”. Reporter: “Dar ar putea fi timp, Göran Persson, pentru o re-reglementare a pieței”? Persson: “De fapt, am spus acest lucru de câteva ori”. Reporter: “În acest caz, de câte ori aveți de gând să-l spuneți înainte de a veni real?”

Aceasta și alte situații similare au dus la escaladarea interviului. Acest lucru ilustrează “cum politicianul contribuie la agresivitatea interviului prin provocarea întrebărilor și deschiderea posibilității unei urmări critice”, afirmă cercetătorii.

În acest context, autorii îi elimină pe jurnaliști din “linia de tragere”. “Acest studiu arată clar că nu există explicații simple privind faptul că unii politicieni sunt tratați mai dur în interviuri în timpul campaniei electorale. Deopotrivă factorii structurali și cei situaționali sunt importanți de luat în considerare”.

Ei recomandă cercetarea în detaliu a interacțiunii live dintre politicieni și jurnaliști, și să nu se presupună că jurnaliștii sunt în toate cazurile responsabili de părtinire predominantă.

Acest articol a fost tradus de către Karen Grass și Tina Bettels din articolul în limbă germană Der Kampf mit den Harten Fragen.

Print Friendly, PDF & Email

Send this to friend